Page 5 - 1909-13

*wmr

Nrul 18, 1909. luceafărul 289
atâta că eră vorba de strălucirea şi bogăţiile Acela a mers la Berlin; în câteva luni a
unui rege asirian nenorocit de o pasiune speriat Academia militară cu talentele-i şi a
contrariată... cam aşa ceva. Poezia aceasta dat un examen care l-a făcut pe mareşalul
îmi pare că s’a şi publicat prin 68 sau 69 Moltke să se intereseze foarte de aproape
în „Familia" din Pesta. de soartea lui, hotărît să-l ia pe lângă dânsul.
A doua zi seara ne-am întâlnit iarăşi. Dar Ca să-şi încoroneze succesul, militarul s’a
peste zi o nemulţumire intimă intervenise. dus acasă şi, fără să lase măcar o vorbă, s’a
Actriţa fusese foarte puţin mişcată de mâh­ împuşcat.
nirea regelui asirian. Eminescu eră de astădată Peste mai multă vreme, când am vorbit
tăcut şi posomorit, vorbea foarte puţin şi cu Eminescu de trista împrejurare a milita­
contradicţia îl irită. înzădar l-am rugat să-mi rului, el mi-a răspuns râzând:
mai arate vre-o poezie sau să mi-o cetească „Mai bine! ala erâ mai cuminte ca noi."
tot pe aceea care o cunoşteam. A plecat să Peste câţiva ani a venit în Bucureşti tata
se culce de vreme, şi dimineaţă la amiazi, lui Eminescu. Erâ un bătrân foarte drăguţ,
când m’ani dus la el, l-am găsit tot dormind. glumeţ şi original. Făcuse o bună afacere
L-am sculat. Se dusese acuma supărarea, şi venise să-i cumpere fiului haine şi cia-
ba eră chiar mai vesel ca alaltăieri. Am pe­ sornic şi să-i dee „din vieaţă" o sută de gal-
trecut toată ziua râzând, mi-a vorbit despre bini, partea lui de moştenire din averea pă­
India antică, despre Daci, despre Ştefan-cel- rintească.
Mare, şi mi-a cântat doina. L-am întrebat atunci pe Eminescu dacă
îi trecuse ciuda regelui asirian şi acum muma lui mai trăieşte. Mama murise, dar,
se bucură în linişte de avuţiile şi strălu­ după aerul posomorit cu care mi-a răspuns,
cirea lui. am înţeles că de moartea ei se legau nişte
Aşă l-am cunoscut atuncea, aşâ a rămas amintiri mai crude decât ca de o moarte
până în cele din urmă momente bune: vesel normală, nu numai dureroase, dar şi neplă­
şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; cute.
mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit tot- Am aflat apoi că o soră a lui, care-l iubeâ
deuna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, foarte, trăia retrasă într’o mănăstire: biata
aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de fată erâ paralizată din copilărie.
oameni şi căutându-i; nepăsător ca un bă­ Şi au fost oameni, nu de rând, oameni de
trân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciu­ seamă, cărora le-a plăcut să facă sau să
dată amestecătură! — fericită pentru artist, lase a se crede că nenorocirea lui Eminescu
nenorocită pentru om! a fost cauzată de viţiu.
Primăvara următoare a plecat cu o trupă Erâ, în adevăr, un om dezordonat, dar nici
ambulantă de teatru prin Moldova. Am aşteptat decum viţios. în lumea asta, mulţimea celor
toamna pe Eminescu în zadar — trupa s’a de rând crede că plăcerile materiale ale vieţii
întors fără dânsul. sunt privilegiul lor excluziv şi că oamenii
Părintele lui, de fel din Botoşani, l-a regăsit rari nu au voe să aibă şi ei defecte.
pe excentricul fugar şi, mai cu binele, mai Aveâ un temperament de o excesivă ne-
cu deasila, l-a trimis la Viena. egalitate, şi când o pasiune îl apucă, erâ o
Am văzut mai târziu „Ideal pierdut în tortură nepomenită. Am fost de multeori
noaptea unei lumi ce nu mai este..." Emi­ confidentul lui.
nescu îşi ţineâ făgăduiala: copilul creşteâ Cu desăvârşire lipsit de manierele comune,
om mare. succesul îi scăpă foarte adesea... Atunci erâ
Mai în urmă, l-am întâlnit tot aici pe Emi­ o sbuciumare teribilă, o încordare a simţirii,
nescu cu un frate al lui, ofiţer. Plecau amândoi un acces de gelozie, cari lăsau să se între-
în străinătate, el la Viena, celălalt Ia Berlin. vază destul de clar felul cum acest om su­
Militarul erâ frate mai mare; tot aşâ de perior trebuiâ să sfârşească.
frumos, de blând şi de ciudat — o isbitoare Când osteneâ bine de acel cutremur, se
asemănare în toate. închideâ în odaia lui, durmeâ dus şi peste
1