Page 8 - 1909-13
P. 8

* * * * & % ?



             292                        LUCEAFĂRUL                 Ninl 13, 1909.

               Cine?                         care  i-a  inspirat  poezia  „Luceafărul"  şi  care
               Mile.  Da,  da,  nu  te  uita,  Mile  e  poet...   nu se poate spune aici...
            In  „Caetul  roşu“  al  lui  am  găsit  lucruri  mi­  Dar ştii că sunt două aproape.
           nunate, minunate!...                îşi ia pălăria şi pleacă grăbit.
             Acum  prind  legătura:  roşaţa  garoafei  a   Mă  culc.  Ascult  cum  răpăe  ploaia  pe  co-
           chemat „Caetul roş“.              periş;  şi  mă  gândesc  la  marele  Eminescu,
             E  târziu,  aproape  miezul  nopţii.  Afară   cât  îi  de  sărac  şi  de  chinuit.  Am  un  bilet  de
           plouă,  şi  cum  n’avem  umbrelă,  o  ţinem  mai   loterie,  şi  fac  planuri  generoase  pe  câştigul
           mult o fugă pân’ la otel Metropol.  cel  mare,  de  100.000  de  lei.  Aud  paşi  pripiţi
               Rămâi Ia mine ’n noaptea asta...  pe sală... o bătae discretă în uşă.
             —  Nu  pot,  am  de  făcut  gazeta  pe  mâine...   — Cine-i?
           şi  mie  nu-mi  vine  îndemână  să  scriu  decât   Aprind  lumânarea.  Eminescu,  ud  leoarcă,
           acasă  la  mine.  Da  hai,  că  mă  sui  şi  eu   îşi  ia  floarea  de  pe  masă  şi  sgrebulit,  c’un
           pentr’un sfert de ceas, poate-a mai stă ploaia.  râs  copilăresc,  îmi  zice  „noapte  bună"  şi
             Eminescu  are  chef  de  vorbă,  fmi  poves­  pleacă.
           teşte  o  dragoste  a  lui,  o  întâmplare  curioasă,  Pentru prima oară poetul îmi da de gândit.
                                                                     A. Vlahuţă.


                                Geneza unei critici. )
                                                     1
             A  apărut  la  Blaj,  înainte  cu  aproape  două­  Scopul  acestor  şire  nu  este  de  a  susţinea
           zeci  de  ani,  o  critică  asupra  lui  Eminescu.   îndreptăţirea  acestei  critici,  dat  fiind  tonul
           Cartea  a  avut  efectul  unei  descărcări  de  pi­  aproape  violent  al  ei,  ci  de  a  scoate  la  iveală
           stol  într’o  sală  de  concert.  Tânăra  generaţie   motivele,  cari  l-au  determinat  pe  autor  să  ia
           română  se  afla  pe  atunci  sub  influenţa  operei   condeiul  în  mână  şi,  mai  ales,  motivele  cari
           poetice  a  lui  Eminescu,  cum  observă  d-1  T.   l-au  făcut  să  scrie  în  tonul  acela.  Două  lu­
           Maiorescu, 2 )  care  se  uniâ  de  astădată  în  ve­  cruri  destul  de  importante  pentru  a  vedeâ
           deri cu d-1 Dobrogeanu-Gherea.    cu  totul  în  altă  lumină  atât  opera  cât  şi
             Tot  ce  se  scria  pe  atunci  purtă  marca   autorul.
           creaţiilor  eminesciene,  şi  cum  discipolii  mai   *
           mărunţei  sunt  mai  zeloşi  adese  decât  ma­  Scriind  toată  lumea  de  atunci  sub  influenţa
           estrul,  tinerii  poeţi  trăiau  într’o  atmosferă  de   lui  Eminescu,  scriitorii  ardeleni  erau  cu  atât
           lacrimi  şi  suspine,  cu  gândul  aţintit  spre   mai  încătuşaţi,  cu  cât  nu  aveau  pe  atunci
           neantul Nirvanei...               nici  un  talent  mai  de  seamă  —  Coşbuc  tre­
             A  fost  o  mare  cutezanţă  din  partea  criti­  cuse  în  ţară  la  1890,  fără  de  a  fi  fost  remarcat
           cului  anonim  dela  Blaj,  să-şi  ridice  glasul  lui   după  vrednicie  —  ci  numai  versificatori  mai
           de  protest  într’un  templu,  unde  toţi  stau  cu   mult  sau  mai  puţin  îndemânatici  în  făurirea
           capetele  descoperite.  I  s’a  răspuns  cu  înjurii,   rimelor.  Poetastri  aceştia  erau  imitatori  ser­
           cu  conferenţe  de  indignare  La  Ateneu,  sau   vili  ai  lui  Eminescu,  măimuţărind  decepţii  şi
           cu  —  tăcere  suverană.  Totuş  s’au  aflat  încă   desnădăjduiri,  cari  dau  o  aureolă  de  suferinţă
           pe  atunci  oameni,  cari  aprobau  scrisul  cri­  marelui cântăreţ al durerii.
           ticului  anonim  din  Blaj  şi  între  cărţile  lui   Intre  versificatorii  aceştia,  anonimul  din
           găseşti  şi  volume  de  ale  autorilor  cunoscuţi,   Blaj  descopere  cu  mirare  un  preot  şi  un  can­
           cari  i  le  dedică  „în  semn  de  stimă  pentru   didat  de  preot.  Cel  dintâi  spuneâ,  într’o  poezie
           studiul critic asupra lui Eminescu".  foarte  întunecată,  că  vieaţa  de  apoi  este' 1 ):
             ')  Mihail  Eminescu,  Studiu  critic,  Blaj  1891.  206  pp.   „o nimica fără margini, fără fund şi un haos
           în 80, pre(ul 40 cr.
             s ) Critice III, 111.            3 ) Cf. „Familia", an. I, pag. 46.
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13