Page 9 - 1909-13
P. 9

Nrul 13, 1909.             LUCEAFĂRUL                        293
         fără  margini";  cel  de  al  doilea  spuneâ 1 )  că:   de  mohorîre  şi  resignare,  ne  gândiam  la  mul­
         „morţii dorm de veci în risipire."  tele  dureri,  ce  aveau  să  ne  întâmpine  în  vieaţă
           Poeziile  aceste  i-au  dat  prilejul  să  scrie   şi ne gândiam la Moartea salvatoare:
         articolul  „Tinerii  preoţi  din  clerul  nostru",   Şi-apoi cine ştie de este mai bine
         în  care  scrie  între  altele 2 ):  „Ce  ne  cauzează   A fi sau a nu fi...
         însă  durere  şi  nouă,  este  împrejurarea  aceea   A fi — nebunie şi tristă şi goală...
         tristă,  că  nu  puţini  din  tinerii  clerului  nostru,   Farmecul  deosebit  al  limbei,  imaginile  în-
         cari  se  încearcă  pe  terenul  poetic,  îşi  iau  de   drăsneţe  şi  neobişnuite  ne  încătuşau,  şi
         îndreptării!  modele  de  acele,  cari  nu  numai   noi  începeam  a  uită  pe  Murăşan  şi  Bolin-
         că  nu  stau  pe  baza  creştinismului  pozitiv,  ci   tineanu  înainte  de  a-i  fi  cunoscut  măcar
         cuprind  idei,  cari  sunt  deplina  negaţiune  a   cum se cade.
         creştinismului."                   In  „revista"  ce  o  redactam  în  taină  nu
           La  alt  loc,  după  ce  admite  imitarea  formei   scriam  decât  poezii  pesimiste,  nuvele  sfâ­
         lui  Eminescu,  căreia  îi  recunoaşte  unele  ca­  şietoare  şi  maxime,  în  cari  spuneam,  cu
         lităţi,  adaogă:  „Nu  putem  fi  însă  indiferenţi,   multă  cunoştinţă  de  vieaţă,  că  existenţa  nu
         când  preoţii  sau  candidaţii  de  preoţi,  nu   arc  nici  un  rost,  că  totul  e  spoială,  şi  că
         imitează  numai  forma,  ci  spiritul  poeziilor   singură  moartea  e  îngerul  pal,  care  pune
         lui  Eminescu,  şi  astfel  se  fac  apostolii  lui   capăt acestor dureri neîntrerupte şi de prisos.
         Schopenhauer  şi  preoţii  lui  Buddha,  în  po­  A  venit,  însă,  aşa  din  senin,  un  trăsnet  şi
         porul  nostru,  care  nu  de  aşa  ceva  are  lipsă,   ne-a  trezit  din  aceste  visări  de  nemai  sfârşită
         ci de preoţi în spiritul adevărat evanghelic"...  jelanie.  Un  tovarăş  mai  slab  de  înger,  pro­
          Şi  încheie:  „Dacă,  zic,  totuş  voesc  să-l  imi-   babil  un  „poet",  căruia  nu  i  s’a  îngăduit  in­
         teze  pe  Eminescu,  atunci  îi  rugăm  ca  să  imi-   trarea  în  Panteonul  revistei,  a  spus  ceva
         teze  pe  Eminescu  şi  în  trăsătura  cea  nobilă   „prefectului"  şi  numai  ce  ne  pomenim  într’o
         a  caracterului  lui.  Văzând  adecă  cineva  tem­  seară  de  „silenţiu"  că  mâni  sacrilege  se  întind
         peramentul  cel  liniştit  şi  blândeţa  lui  Emi­  spre  pupitrul  tăinuit  şi  ne  secvestrează
         nescu,  l-a  întrebat  că  de  ce  nu  s’a  făcut   revista.
         preot.  La  aceste  a  răspuns  Eminescu:  „Nice   Rectorul s’a făcut foc şi pară.
         un  stat  din  lume  nu  mi-a  plăcut  ca  statul   Ne-a  citat  în  cancelarie,  ne-a  tras  o  să-
         preoţesc.  Şi  dacă  aveam  credinţă,  preot  m’aş   puneală,  de  nu  mai  eră  să  nimerim  uşa
         fi  făcut.  Fiindcă  însă  nu  o  am,  nu  m’arn  făcut,   când să eşim.
         ca  să  nu  viu  în  contrazicere  cu  mine  însumi.   Şi  noi  stăm  cu  ochii  în  pământ  şi  pă­
         Sapienţi sat!"                    mântul nu se îndură să ne înghiţă.
          Articolul  acesta,  pe  care  l-ar  putea  iscăli,   Au  urmat  câteva  săptămâni  de  supliciu.
         credem,  oricare  profesor  de  teologie  din  Blaj,   La  prânz,  rectorul  ne  oprea  puţin,  apoi  în­
         Sibiiu  sau  Bucureşti,  este  preludiul  criticei,   cepea  să  cetească  părţi  inculpate  din  poeziile
         care se începe cu numărul 17 al „Unirei".  şi  nuvelele  noastre  disperate.  Avea  un  zâm­
           Probabil  critica  n'ar  fi  apărut  niciodată,   bet  răutăcios,  iar  noi  şedeam  ca  ţintuiţi  pe
         şi  nu  s’ar  fi  scris  în  tonul  acela  aproape  ve­  scaune,  mulţumiţi  pentru  discreţiunea  deli­
         hement,  dacă  nu  interveniâ  o  întâmplare  ho-   cată,  că  numele  noastre  se  treceau  totuş  sub
         tărîtoare.                        tăcere.
                         *
                                            In  acele  câteva  săptămâni  discuţia  se  în-
          Eram  pe  atunci  în  clasa  a  V-a  gimnazială   vârtiâ  în  jurul  lui  Eminescu,  căruia  rectorul
         şi  redactam,  în  mare  taină,  cu  camerazii  mei   nostru  îi  recunoştea  din  ce  în  ce  mai  puţine
         o  revistă  literară.  Cetiam  pe  Eminescu,  îl   calităţi,  până  într’o  zi  îl  auzirăm  spunând
         ştiam  pe  din  afară,  ne  îmbătăm  de  muzicali­  cuvântul hotărîtor:
         tatea  limbei  lui,  fără  a  pătrunde  însă  miezul
                                               In  urma  urmei  Eminescu  nici  n’a  fost
         adânc al creaţiilor. Plutiam într’o atmosferă
                                           ceva  poet  mai  de  seamă.  Voi  arătă  eu,  că
           ’) Ibid. nr. 2.                 n’a fost...
          a ) Cf. „Unirea", an. I, pag. 46.  Şi aşa s’a pornit critica aceea.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14