Page 16 - 1909-14-15

324 LUCKAFĂRl'I, Nrul 14-15, 1909.

F r a g m e n t .
Triumfători veţi trece ’nainte împreună,
Purtând pe fruntea voastră a mirtului cunună,
Şi veţi privi din slava, ce ’n vraja ei v’a prins,
La cel rămas în urmă un biet pribeag învins.
Aţi vrea ca să simt şi eu a voastră înnălţare,
Să tremure durerea în trista mea cântare,
Ci eu din umbra-mi sfântă voi râde de eroi, -
Nu, nu sunt eu învinsul, învinşii sunteţi voi.
Voi, cei mânaţi de teamă, cu moartea logodiţi,
Voi, cei fără de suflet, de praf ademeniţi,
Al meu e răsăritul cu focul lui prea sfânt;
Al meu este apusul cu scumpul lui veşmânt,
Al meu e visul tainic al liniştitei sări
Şi vuetul puternic al turburatei mări,
A mea este iubirea şi dorul e al meu,
A mea este cântarea, al meu e Dumnezeu.
Voi ce-aveţi pe o lume spre haos călătoare?
Deschisă groapa largă v'aşteaptă în cărare.
Al meu este seninul din zilele de vară,
A mea este furtuna şi-a codrilor fanfară.
Lumină port cu mine şi duc cu mine cântul,
Şi gândul meu străbate şi cerul şi pământul.
Ca un păcat v’atârnă de braţe lanţul greu,
Dar, în uitarea-mi scumpă eu am rămas al meu,
înveşmântat în haina măreţului meu vis.
Voi m’aţi lovit cu ură, eu ochii am închis,
Voi mi-aţi cerut strigarea şi plânsul de durere,
Eu am rămas acelaş în lunga mea tăcere,
O lacrimă voit-aţi din jalea mea adâncă,
Eu am rămas în valuri încremenită stâncă.
Lovită de oţelul piticilor pigmei,
în ochii mei o clipă au fulgerat scântei:
Chiar de-ar lovi într’ânsa străvechiul prooroc,
Aceeaş stâncă tare vărsâ-va numai foc!
Nu, nu sunt eu învinsul. Pieriţi voi, eu trâesc,
Şi voi trăi de-apururi şi milă nu cerşesc.
De drumul vostru astăzi la ce-aş mai vrea să ştiu? —
Voi sunteţi morţi, - de-apururi deasupra voaslră-s viu
Şi de-aţi urcă deasupra-mi al munţilor colos,
Din groapa mea afundă eşi-voi luminos,
Cum iese’n zori de ziuă al soarelui sfânt chip,
Cum iese diamantul din firavul nisip,
Şi nu va putea umbra spre mine să s’abată.
Se ’ntreabă’n zbor vulturul de-a fost iubit vreodată?...
I. U. Soricu,