Page 20 - 1909-14-15

328 LUCEAFĂRUL Nrul 14-15, 1909.

Pretinul nostru Vasile nu inai putu zice ne trezirăm numai deodată că ne ridicăm toţi
nimic. Ochii i se scăldară în lacrimi, îşi trei şi zicem într’aceeaş vreme: Mergem!
plecă capul pe masă şi începu să suspine. Pe drum spre casă nenea Marian ne-a zis:
Iar prin sufletele noastre se coborî deo­ Tot am făcut noi un bine azi. Dacă n’atn
dată durerea adâncă pentru pierderea acelui putut să ne petrecem cu Pătruţ, am aniversat
tânăr pe care nu l-am cunoscut, treceau frân­ cu el moartea lui Lăiţă.
turi din cântecul de moarte al bătrânului, şi I. Agârb»ceanu.

D e d e p a r t e .
Plecam să-mi port melancolia pe ’ntinsul apelor tăcute,
Dar tu priveai nepăsătoare spre largul mării plin de lună
Şi-n cea din urmă înserare ce-o petrecurăm împreună
Tu nu mi-ai spus măcar o vorbă: nici „stai“, tu nu mi-ai spus nici „du-te“...
în ochii tăi furaţi de noaptea deschisă larg pe ’ntinsul mării
Zadarnic încercam să caut regretul clipelor apuse,
Că ’n ochii tăi, ca peste valuri, atâta linişte căzuse ...
... Ah, ochii mari în care-odată ardea simbolul adorării!
Te-am sărutat prelung pe frunte — pe fruntea palidă şi rece —
Şi ochii tăi, închişi, o clipă, s’au redeschis să mă privească:
Pe cerul lor, aceeaş noapte încet-încet pornea să crească
Şi-aceeaş nepăsare-a nopţii în fundul lor păreâ că trece...
Urcă luceafărul de seară pe cerul plin, urca şi luna...
Un ceas apoi... şi depărtarea sporea oştirile-i de unde,
Iar apele ’ncepeau să ’nalţe acorduri sombre şi profunde
Şi te-am văzut abia atuncea, — pierdută pentru totdeauna...
Abia atunci simţii că basmul visat de noi atâta vreme
îşi risipea în fumul sării minunătoarea-i feerie:
Frânturi de vorbe şi extaze... îmbrăţişări... melancolie...
Amurguri palide... amurguri de trandafiri şi crisanteir.e...
Suntem departe unul de-altul. Tu rn’ai uitat de-o veşnicie,
Căci numai patimi şi ispite cărarea ta încrucişează...
Coboară sufletu-ţi într’una; al meu şi-acum te mai visează,
AI meu şi-acum te mai înalţă — spre culmi de vis şi poezie...
... în zare, luna se ridică întreagă, palidă, uşoară
Ca ’n cea din urmă înserare ce-o petrecurăm împreună...
Visezi acuma? Or contempli, din ţara ta, aceeaş lună?
... Eu o privesc cum se înalţă, tu o priveşti cum se coboară...
Victor Eftimiu.