Page 21 - 1909-14-15

Nrul 14-15, 1909. LUCEAFĂRUL 329

O scoală.
y
O minunată şcoală pentru învăţătura lumei întregi, trecutului. Oamenii mari ai Japoniei trăesc veşnic.
Dentru învăţătura noastră mai ales, în momentul de Sunt veşnic de faţă strămoşii, cu înţelepciunea lor,
faţă este Japonia. Ce ştiam noi de Japonia până mai cu sufletul lor viteaz, cu faptele lor strălucite, -
deunăzi? Şi iată că deodată a răsărit ca o ţară nouă. ei vorbesc, îndeamnă, se luptă alături de strănepoţi,
Ţară din basme. S’a răsboit acum cincisprezece ani şi-i fac totdeauna să birue.
cu uriaşa China şi a lămurit, întUo straşnică lecţie de E o vieaţâ mândră, largă, bogat-roditoare a nea­
arme, că una-i numărul şi alta-i puterea. Cei cari s’ar fi mului, a întregului, singura care merită şi trebuie să
căzut să tragă mai multă învăţătură din răfuiala aceea ar fie trăită de un om, — pe aceea o trăeşte Japonezul.
fi fost Ruşii. Dar popoarele mari învaţă greu. A trebuit Acolo necinstea, mişelia, deşertăciunea lacomă ş’a-
deci să-şi aibe şi ei lecţia lor. Un răsboiu crâncen, cum tâtea alte păcate ale iubirii de sine nu se cunosc. Cel
dela Napoleon I nu se mai pomenise, a dovedit lu­ din urmă dintre Japonezi e un erou pentru patria lui.
mii, ce nu-şi putea crede ochilor, că omuleţii aceia Nici n’are răsboiul atâtea primejdii câte i-ar plăcea
tăcuţi, spânatici şi galbeni la faţă, cu nasul turtit şi lui să înfrunte. Şi nici vieaţa atâtea dîKeri.
pleoapele umflate — „maimuţele acelea caraghioase", Clocotesc munţii ameninţători? Se cutremură pă­
cum le ziceau Ruşii dispreţuitori, alcătuiau, pe bucă­ mântul de ir.ică pe ceas? Ce e cu acesta? Japonezul
ţica lor de pământ îngrădit de mare, cel mai hotărît îşi va face căsuţa lui din scândurele, din paravane de
şi mai ales popor din zilele noastre. carton — un adăpost uşor de mutat, uşor de refăcut
In ce stă puterea acestor oameni mici, cari s’au — şi va ţese înainte, va bate înainte firişorul vieţii
încumetat să se bată cu cea mai temută împărăţie, lui in pânza cea deasă, trainică şi cu toate podoabele
ş’au biruit-o? Pe uscat, pe apă, în cetate la câmp împodobită, care este vieaţa Japoniei.
deschis, ca şi la strâmtoare pretutindeni au biruit. Ce de lucruri bune şi frumoase am aveâ de învăţat,
Erau şi mai puţini, şi mai săraci, şi mai fără sprijin noi mai ales, dela oamenii aceia cuminţi! Pretutindeni
de-afară. Cu ce-au biruit atunci? — Cu tăria sufle­ în grădinile lor publice, vezi pâlcuri de copilaşi gră­
tului lor. Cu dragostea fanatică de neamul lor, de mădiţi in jurul unui bătrân care Ie spune poveşti.
ţara sub al cărei cer se simt ca ’ntr’un altar al lui Binecuvântată împărtăşanie! Copii de patru ani, as­
Dumnezeu. cultând cu luare aminte istoria cea plină de minuni a
Şi doar n’au cea ţară generoasă. Locuri uscate, patriei lor, învăţând să se închine de mici figurilor
munţi de foc, pământ ursuz ce mereu parc’ar vrea să se glorioase din trecutul neamului lor. La ce popor mai
scuture de oameni - ţară mişcătoare şi plină de ame­ găsiţi iubirea asta de copii, grija asta sfântă şi înăl­
ninţări, ca şi Oceanul care-o înconjoară. Dar cum şi-o ţătoare de a pune astfel în fiecare strop de vieaţă
iubesc I E o adevărată religie la ei singura în care înţelesul şi palpitarea marii vieţi a neamului, cununând
se ’nchină cu toţii — dragostea de ţară. Multă vreme, plăcerea de a povesti a celor cari se duc, cu dragostea
se uitau ca la un profanator la străinul care călca pe de a ascultă a celor cari vin?
pământul lor. Japonia-i sfântă. Isanaghi s’a pogorît din Cum să nu birue? Judecă şi d-ta, cetitorule. Pe
cer, a înfipt în valuri lancea lui de aur cu vârful de când la Ruşi generalii, iubitorii de traiu bun şi de
rubin, şi ’n locul acela a răsărit deodată Împărăţia petreceri scumpe, jucau în cărţi hrana şi muniţia sol­
Soarelui şi a Lunei. — Dar ce nu-i sfânt în Japonia daţilor, — la Japonezi, copiii din şcoală îşi duceau
lor! Ţară de flori şi de speranţe. Orice copil aduce gologanul lor de alviţă la casa oştirei, osânditul la
o putere nouă. O minte proaspătă vine pe lume, — moarte îşi trimeteâ şi el patriei, căreia nu-i mai puteâ
şi două braţe harnice — căci acolo munca e farmecul da vieaţa, cei patru franci cari făceau bucuria ultimei
vieţii. Copiii sunt aşteptaţi cu bucurie — iubiţi înainte lui zile, iar fiica marelui Togo îşi vindeâ toate po­
de a se naşte. Viitoarea mamă e privită cu respect, doabele, îmbrăcă haină de pânză aspră şi mergea să
ca cineva care poartă o taină adâncă, o solie dela spele scândurile în spitalele răniţilor. — Deoparte,
Dumnezeu pentru gloria
Japoniei un sprijin ho-
tărîtor poate în marele,
în sfântul răsboiu al vieţii.
Casa unde s’a născut un V ,, V V
copil e templu: vecinii '1 ♦ ♦ > ’ i
îmbracă haină de sărbă­ V * v/ *
♦ ±
/»\
toare şi vin cu daruri. v ♦ ♦ J» _ / 4 ♦ “
Duioşia asta, sentimentul §[.'% ti +
acesta de solidaritate şi
de înălţătoare grijă pentru
viitorul patriei izvoreşte
şi din adânca religie a
10. Ladă ţărănească (compoziţie originală).