Page 23 - 1909-14-15
P. 23
Nrul 14—15, 1909. LOCEAFÂRUL .'531
Duşmanul.
Şiretul stătător nu-i un lac nici un pârău, şi glumile lui pe care nu le mai isprăvea.
ci un braţ de apă moartă, lung de un kilo Odată, moş Gheorghe m’a găsit, pe mal
metru, veşnic limpede, ascuns între malurile ca de obiceiu, prinzând peşte cu undiţa.
Bărboşilor şi cuhalmurileBârlăzelului. Oamenii S’a aşezat lângă mine şi, dupăce a tăcut
spun că el s’a născut dintr’o revărsare a Şi o bucată de vreme, a prins a povesti de
retului, care cu vremea, trăgându-şi apele peştii cei mari. A vorbit mult; deodată a în
dincolo de pădure, a lăsat pe acest copil să chis ochii, s’a bâit^cu palma peste genunchi,
trăiască din mila ploilor şi a izvoarelor. Pe bucuros par’că ar fi găsit ceva de preţ. Eu
malul Şiretului stătător au crescut astăzi bu m’am uitat la el, dar moşul, anume se vede
chete de stuf, ţipirig, tufe de sălcii, de erburi ca să mă facă mai curios, fără să-mi spuie
care înfloresc, se târăe, s’apleacă peste apa despre ce are să fie vorba, a tras din ţiga
lui, limpede şi lucie de te poţi oglindi în ea. reta lui făcută din stuf şi ajnceput: „Eră într’o
Câţiva paşi dela malul Şiretului şi iată gara toamnă după culesul viilor. Mă întorsesem
Bărboşilor, şoseaua Galaţului, printre cari dela târg aşa sub sară, cu cumpărătură. Abia
înroşesc grădinile de zarzavaturi. îmi isprăvesc de legat ciobaca, când iacă văd
Aici veneam în zilele de sărbătoare, când pe baba mea venind spre mine.
oraşul ardea sub focul soarelui, să mă scald — Gheorghe, Gheorghe, două gâşte ne-au
şi să rătăcesc prin pădurea răcoroasă. Alteori pierit; fugi de le caută.
îmi luam instrumentele pescăreşti, m’aşezam — Cum, zic eu, care gâşte?
la umbra unei sălcii, puneam viermuşorul în — Care gâşte, mă mai întrebi?... gâştele
undiţa ascuţită, desfăceam sfoara şi o arun noastre!... iaca adineaore le-am chemat să le
cam în apă. Soarele strălucea deasupra pă- dau nişte păpuşoi,când colo văd că lipsesc două
durei; în crengi cântau măcalendrii; pe şosea din cele mai frumoase. Ce mai stai ? ia cio
răsună sgomotul depărtat al unei căruţe; din baca şi du-te! strigă baba mea jeluindu-se şi
gara mică roşcată veneâ pufăitul trenurilor; blăstămând. Eu mă întorc la dânsa şi zic:
un bâtlan trecea greoi sub cerul de-un albastru — Taci, bre babă, c’or fi rătăcit, trebuie
şters, în vreme ce eu mă lăsam pe earba să vie acasă; ce mă mâi acuma? îs ostenit
moale, grasă, pândind pluta şi încordându-mi de-atâta cale până la Galaţi.
privirile la cea mai mică tremurătură. De — Ce rătăcite... cum rătăcite?... ce te
obiceiu cădeau peştişori mici argintaţi: obleţi, vaiţi... nu ţi-e milă de muncă.
săghioară, ghiborţi cu ochi de
mărgean sau somotei cu solzi
de aur cari, îndată ce-i scoteai
din apă, îşi schimbau culoarea
în negru.
Cunoşteam aici, la malul Şi
retului, pe un vier Gheorghe
Bătrânu ; un om mărunţel, cu
faţa spânatică şi care mai bine
de 20 de ani trăiâ în ostrovul
din faţă, ocupându-se cu via.
Câteodată, moş Gheorghe mă
trecea dincolo în Ostrov cu
ciobaca lui scobită dintr’o scor
bură de salcie; alteori mergeam
la vânat; totdeauna însă mai
mult m’alegeam cu poveştile 11. Ladă (sicriu) din Suceviţa (ţinutul Rădăuţilor)^ vechimea cam
120 de ani.