Page 25 - 1909-14-15
P. 25

Nrul 14-15, 1909.          LUCEAFĂRUL                        333
          ca  din  oală.  —  Mai  fac  o  ţi­
          gară,  mă  uit,  zădarnic.  Ceaţa
          se  ridicase  şi  apa  avea  cu­
          loarea  albăstrie.  Din  cuhalm
          veneâ  svonul  stigleţilor,  iar  pe
          deasupra  capului  meu  treceau
          caragaţe,  se  puneau  pe  câte-un
          copac,  dădeau  din  coadă  şi
          cârâiau  parc’ar  fi  râs  de  mine.
          —  Am  aşteptat  pân’  aproape
          de  prânz,  şi  mi-am  pierdut
          răbdarea,  iar  stomacul  îmi  le­
          şinase  de  foame.  Gâştele  se
          săturaseră,  se  trăseseră  lângă
          mal,  ciugulindu-şi  penele.  Vine
          Bâzgă.
              Ce zici? mormăie el su­
          părat.
               — Dă, ştiu eu?... să fi prins
             de veste duşmanul, să vie pe
          sară?...                  14. Masă afiatâ în Cuciur-mare (ţinutul Cernăuţii ui) vechimea cam
           Ne-am  aşezat  lâng’  un  copac,        100 de ani.
          am  legat  ciobaca,  cu  gândul
          s’o  luăm  spre  crâşmă;  când  deodată  văd  pe   domnule,  să  vie  ca  o  fiară  să  mănânce  gâş­
          cumătru-meu că lungeşte gâtul şi se uită  tele,  un  somn!...  da  de  unde  să  fi  venit?
          lung............Cumetre Glieorghe,... Cumetre!...  —  Ăsta-i  curat  aghiuţă;  da,  aghiuţă,  zice
          vezi colo ceva?                   altul,  altfel  nu  se  poate!...  Mai  ales  baba
           —  Ce-i?                         mea  cum  a  aflat  de  ’ntâniplarea  asta,  a
                   Uite’n dunga apei în dreptul sălciei...  prins  a-şi  face  cruce  şi-a  scuipă:  „diavolul,
           M’apropii  şi  când  mă  uit  mai  bine,  ce   Gheorghe“...
          să-mi vadă ochii!...               Ei,  acuma  să  vezi  zarvă,  gălăgie,  când  au
            Un  peşte,  domnule.  —  Aici  moşul  se  în­  auzit gospodarii, căci toţi aveau frică să nu
          toarse  şi-mi  arătă  ciobaca  Iui  —,  cât  asta   Ie mănânce gâştele--------Se roagă ei de noi să
          eră  de  mare;  venea  spre  noi  ca  un  vapor,   facem  ce-om  face  să-l  prindem.  Ne  strângem
          cu  gura  şi  coada  afară.  Eu  cu  Bâzgă  am   în  sfat  şi  ne  dăm  fiecare  părerea.  „Să  punem
          rămas  cu  gura  căscată.  Ne-am  uitat  la  el,   cârlige,  ziceau  unii,  cârlige  cu  broască  sau
          dihania  a  trecut  prin  faţa  noastră  şi  când  a   cu  săpun";  numai  că  somnul  vine,  îţi  rupe
          ajuns  în  dreptul  gâştelor  s’a  repezit,  domnule,   frânghia  şi  se  duce.  Ce-mi  vine  în  cap,  zic:
          a  deschis  o  gură  mare  şi...  hap  două  gâşte   ştiţi  una?  Să  luăm  o  gâscă,  scoatem  carnea
          Ie-a  înghiţit  una  după  alta.  Noi  stăm  zăpăciţi;   şi  oasele,  iar  pelea  o  umplem  cu  tărâţe
          Bâzgă se ’ntoarce la mine:        amestecate  cu  otravă,  ace,  cuie,  şi-o  punem
            —  Ptiu!...  începe  el  a  înjură.  îţi  place,   pe  apă  printre  gâşte;  somnul  când  vine  o
          domnule...  iaca  cine-i  tâlharul...  un  peşte,   s’o  înghită  şi  ’n  trei  zile  o  să  plesnească
          domnule...  Va  să  zică  ăsta-i  duşmanul,  —   fierea ’n el.
          d-lui care ne sărăceşte!...         „Bravo!...  strigară  cu  toţii."  —  Dupăce
            Eu,  numai  clătinam  din  cap...  Ne  ducem   bem  noi  un  kilogram  două  de  vin,  ne  des­
          în  sat  şi  spunem  oamenilor  cele  văzute.  —   părţim.  Greu  eră  cine  să  dea  gâscă;  cela
          Ei  se  uită  la  noi  par’că  nu  le  vine  să  creadă  ...   nu  vrea,  cela  nu  se  îndură,  atunci  ne-am
          „L’am  văzut  noi,  cum  vă  văd.“  N’au  pomenit   înţeles  din  nou  ca  să  puie  fiecare  cât  face
          moşi  de  moşii  noştri,  zice  unul...  Un  peşte,  gâscă şi aşa am ajuns la împăcare. — Luăm
                                                                       3
   20   21   22   23   24   25   26   27   28   29   30