Page 26 - 1909-14-15

3:t4 LUCEAFĂRUL Nrul 14-15, 1909.
pământul fără po­
doabă. In mocneala
rrntm asta a zilelor de
wtn9Baîw»jţm«rs‘«w naumr
Frrrfrî ’? iarnă care se apro­
piau, toţi vorbeau
trişti: „De acuma
nu mai scoatem noi
boboci de gâscă la
primăvară! Nu
vrem să hrănim
15. Pat {ărănesc (compoziţie originală).
somnul; iar ca să-i
noi gâscă, o jupuiin, o umplem şi-o punem creşti cu mâncarea ta, cui îi dă mâna?" într’o
pe apă. Câţiva stăm la pândă. Vine somnul, zi iau ciorpacul şi mă duc în Coada Şiretului
s’apropie, trece pe lângă gâscă, se uită şi-o să prind peşte de-un borş; baba mea veneâ în
lasă; pe urmă trece înspre cârduri şi hap urmă şi-mi aducea coşniţa. M’ apropii de mal
înhaţă iar o pereche. N’ant mai zis nimic, unde-mi aveamrîtjcul şi vâr ciorpacul;... deo­
am plecat acasă plouaţi. — „Bine, domnule, dată mă opresc: „Cui dracii i-a venit gust să
ăsta-i dracul curat; dac’ar fi o fiară, un lup, se înnece pe frigul acesta?" îmi zic eu uitân-
o vulpe, te pui la pândă, îl împuşti, l-ai du-mă la momâea neagră de lângă mine. Vreau
stârpit; dar c’un peşte"!... ziceau oamenii să m’aplec, mă opresc— Măi al dracului!...
frământându-se şi alergând în toate părţile. par’că nu-i om, altă dihanie-i. Chem pe babă:
Prin sat, la vii, în gară, oamenii fierbeau de „Smarandă, uite colea". S’apleacă baba pe
mânie... „Pentru ce-am muncit noi? strigau mal şi se trage ’napoi: „Doamne, moşnege,
ei; auzi, un peşte mai rău decât un duşman!"... ăsta-i somnul... doarme, nu vezi?". Pe mine
începură gâştele a se împuţina văzând cu m’a luat cu rece. M’apropii din nou, mă uit,
ochii. Astăzi veneâ unul: „mie mi-a luat o văd că-i adevărat, domnule! Somnul eră
gâscă; altul, mie gâscanul." — A mai durat acela; închipuie-ţi d-ta, stă vârît cu capul în
aşa o săptămână. „Să mai facem o ’ncercare, nămol şi numai ochii mici i se vedeau. Par’că
zicem noi; să-l împuşcăm"... Stricăm nişte mi s’a muiat glasul şi mi-au slăbit picioarele.
ceaune vechi de schijă, umplem puştile, ne Pe urmă grăiesc cătră babă: Smarandă, n’o
strângem vre-o zece într’o dimineaţă dealungul fi mort?
malului, să-l împuşcăm. — De data asta n’a — Dă, Gheorghe, eu gândesc c’o fi dor­
mai venit aşa de încet şi cu botul afară, ci mind.
repede ca un vapor... Punem puştile la ochi M’am sfătuit cu ea ce să fac; m’am dus
şi când a trecut prin dreptul nostru, trosc, la bordei s’aduc un topor; pe drum mă ’ntâl-
trosc, a răsunat Şiretul ca la bătălie; da’ nesc cu Ghiţă Şurubaru, veneâ cu o sarcină
dumnealui s’a scuturat, a plesnit din coadă de nuiele; îl opresc în loc şi-i spun cele ce
şi şi-a căutat de drum... „Ei, oameni buni, am văzut; celuia, nu-i veneâ a crede... da
de-acuma nu mai e chip să ţinem păsări"... când a văzut dihania, n’a mai zis nimic...
Amărîţi şi-au închis gâştele, iar unii le-au Ei, acuma ce să facem, să-l prindem, să-I
vândut pe nimic că dă, nu le da mâna omorîm? întreb eu.
să le ţie cu grăunţe. — Au venit în urmă Bine, bine, îl omorîm, dar cum ?
pescari cu năvodul cu cârligele, degeaba... — Tu te piteşti şi-i dai o muche ’n cap,
Se dusese vestea despre isprăvile lui peste zice el, iar eu stau gata la orice cu toporul.
nouă sate... Eu unul nici nu mai treceam îmi fac eu cruce, m’apropii de mal, mă
cu ciobaca de frica lui. uit în jos, somnul nu se mişcă; stă cu botul
Toamna căzuse. Vânturile începuse a bu­ în nămol şi numai spinarea neagră eră afară.
ciumă prin cuhalmurile Şiretului, iar apele a Mă târăsc binişor, ridic toporul şi-i dau lo­
oftă în noapte... a oftă turbur. Din cerul aco­ vitura... Ce-a mai fost, spun drept nu-mi
perit de nouri cenuşii cădeau fulgi albi peste aduc bine aminte; pe ochi par’că mi se pu-