Page 29 - 1909-14-15

Nrul 14- 15, 1909. LUCEAFĂRUL 337

închinare.
Celebrului urmaş al lui „loan IV Laskaris“.
O tu ce-ai fost la Roma, la Anvcrs, îngăduie, smerit şi cu sfială,
La Haga, Amsterdam şi la Paris, Să ţi se ’nchine, numai de departe,
Vlăstar celebru al lui Laskaris, Un simplu muritor ce n’avu parte
Ce-ai străbătut întregul univers, De-origină atât de epocală.
Ca tine nu mă pot făli cu spiţa;
Strămoşii mei: sărmani Orangutani,
Cam ca şi-acei nemernici de ţărani,
Ce azi cultivă pentru tine viţa.
Y.

Pagini străine.
— Ceasul de Iv. Turgheniev. —
(Sfârşit.)
XXII. El intră în odaie.
Trecând pe lângă Vasile, pe lângă mătuşa — Marş, în Franţa, cine vrea să facă re­
şi pe lângă Trankvillitatin, Raisa alergă în voluţie şi să trăiască ’n desfrâu! Şi tu cum
odaia, unde zăcea David şi se aruncă la ai îndrăznit să vii aici? se îndreptă cătră
pieptul lui. Oh... oh... David, iubite, —ră­ Raisa, care, sculându-se încet şi întorcân-
sună glasul ei de sub părul despletit, — oh ! du-şi faţa spre dânsul, se cam speriă, dar
Desfăcându-şi larg braţele, o cuprinse David urmă a zâmbi acelaş zâmbet prietinos şi
şi se răzimă de capul ei. fericit. — Fiica duşmanului meu de moarte!
— Iartă-mă, sufletul meu, — se auzi gla­ Cum de-ai cutezat? Ba încă ţi-a venit poftă,
sul lui. să te strângi în braţe! Ieşi afară ’ndată! că
Şi amândoi pare că se sfârşeau de bucurie. de nu...
— Dar pentruce te-ai dus acasă, Raiso, de — Unchiule, — grăi David şezând în pat.
ce n’ai rămas acolo? — i-am zis... Ea tot Pe Raisa n’o vătămâ. Are să plece... numai
nu şi-a ridicat capul. — Tu ai fi văzut, că să n’o vatemi.
l-au scăpat... Dar ce-mi porunceşti tu mie? Eu nu o
— Ah, nu ştiu! Ah, nu ştiu! Nu întrebă! vatăm, — nu o... va...tăm! ci, simplu, o dau
Nu ştiu, nu ţin minte, cum am nimerit casa. afară. Iar pe tine am să te iau la răspundere.
Mi-aduc aminte numai, că te-am văzut în Ai nimicit un lucru ce nu eră al tău, ai în­
aer... şi că m’a izbit ceva cumplit... Dar cercat să-ţi iei vieaţa, mi-ai adus pagube.
ce-a mai fost după aceea... — Ce fel de pagube? — întrerupse David.
Ceva cumplit, — repetă David; dar — Ce fel? Ţi-ai ruinat hainele — asta so­
toţi trei împreună am început deodată să ne coteşti că e nimic? Am plătit bacşiş oame­
înseninăm. Ne simţeam aşa de bine. nilor, cari te-au adus acasă! Ai vârât spaimă
— Dar ce va să zică asta, în sfârşit! — în toată familia, — şi mai faci gură? Iar
se răsti cătră noi un glas ameninţător, glasul dacă fetişcana aceasta, uitând de ruşine şi
tatălui meu. Se oprise în pragul uşii. — Se de cinstea ei...
gată oare, odată, nebuniile sau ba? Unde David se smâci din pat. — N’o vătămâ,
trăim noi? In împărăţia rusească, ori în re­ îţi zic!
publica franţuzească? — Taci!