Page 30 - 1909-14-15

338 LUCEAFĂRUL Nrul 14—15, 1909.
— Dumneata
n’ai să răstălmă­
ceşti, — repetă el.
— Dar închi-
de-i gura odată,
Porfirie Petrovici,
închide-i gura,
strigă piţigăiat
mătuşadindărătul
uşii: — iar pe
vagabonda aceea,
nemernica
aceea ... şi...
Insă, tocmai în
aceeaş clipă, ceva
neobişnuit tăiă
discursul mătuşii:
glasul ei se rupse
dintr’odată şi în
locul lui se auzi
alt glas, bătrâ­
nesc, răguşit şi
slăbănog...
— Frate ! —
— Să nu cutezi... grăi acest glas slăbit..!.'. (Suflet creştinesc !
— Taci!
Să nu cutezi a-mi batjocori mireasa, XXIII.
strigă David din toată puterea, — viitoarea Ne-am întors cu toţii... In faţa noastră, în
mea soţie! acelaş costum, în care l-am văzut puţin mai
Mireasă! repetă tata şi căscă ochii. — înainte, se ivi Latkin, ca o fantomă, uscat,
Mireasă! Soţie! Ho-ho-ho!... (Ha-ha-ha! sălbătăcit, în stare de plâns.
răsună glasul mătuşii de după uşă.) — Dar — Dumnezeu ! rosti el ca un copil naiv,
de câţi ani eşti tu? Abia ai dat cu nasul pe ridicându-şi degetul strâmb şi tremurător, şi
lume, laptele de pe buze încă nu ţi s’a svântat; uitându-se cu o privire lâncedă la tata: —
auzi mucosul ! Se pregăteşte de ’nsurătoarc! Dumnezeu a pedepsit! şi eu am venit după
Am să-ţi dau... Va... după Ra... da, da, după Raisa noastră!
Lăsaţi-mă, lăsaţi-mă, — şopti Raisa şi se Eu ... ciu! eu, ce-s? In pământ, acuşi — şi
îndreptă spre uşă. Ea îngălbenise ca moartă. ce-o fi? O bucăţică de lemn, şi încă una...
N’am să cer învoirea dumnitale, strigă d’a curmezişul — atât îmi ...trebue mie...
iarăş David, răzimat cu pumnii de marginea Iar tu, frate, bijutierule... Priveşte... mă vezi,
patului, - ci învoirea adevăratului meu tată, şi io sunt om!
care dacă nu astăzi, mâne trebue să sosească Raisa, tăcând, trecu de-alungul odăii, şi apu­
aici! El îmi porunceşte, dar nu dumneata, — când de mână pe Latkin, îi încheiă jiletca.
iar ce priveşte vârsta mea, noi cu Raisa n’avem — Să mergem, Vasilievna, zise iarăşi: aici
grabă, vom mai aşteptă puţin; dumneata n’ai toţi sunt sfinţi; nu te du la ei. Şi ăla, care
să răstălmăceşti aici... zace uite colo, în cutie, — el arătă la David, —
— Elei, Daviduţule, vină-ţi în fire! îl încă e sfânt. Iar noi, frate, io şi cu tine, sun­
întrerupse tata, — bagă de seamă: eşti săl­ tem păcătoşi. Ei, ciu ... iartă, domnule, pe
batic de tot... Ai pierdut.,orice respect? bătrânul cu pipăruş ! Împreună am fu rat
Pavid prinse cu mâna pieptul cămăşii. noi doj! — începu a strigă deodată: — îm-