Page 31 - 1909-14-15

Nrul 14 15, 1909. LUCEAFĂRUL 339
preună am furat! îm­
preună am furat! repetă,
el cu învederată mulţu­
mire: limba, în sfârşit
îl ascultase.
In odaie tăcere.
— Dar unde e ... o
icoană sfântă pe aici?
întrebă întorcându-şi
capul şi învârtindu-şi
ochii împrejur: — trebuc
să ne pocăim ...
începu a se rugă în-
tr’un colţ, făcându-şi
cruce, adânc mişcat, de
câteva ori după olaltă,
se lovi cu degetele când
pe-un umăr când pe
celalalt şi repetă iute:
„Milueşte-mă, Doa...
mă Doa ... mă Doa ...!“
Tatăl meu, care tot tim­
pul nu-şi luase ochii de
pe Latkin şi nu grăise un
cuvânt, fără veste trăsări,
se puse cu el în rând'şi începu a se cruci. |Apoi eră de prisos. M’a văzut şi n’a scăpat nici
se ’ntoarse spre dânsul, se plecă jos-jos, în- o vorbă. Părea că nici el nu se simte acasă,
chinându-se până la pământ şi zicând: „iar- încolo, noaptea coborîse repede şi casa în­
tă-mă şi tu, Martine Gavrilici," îl sărută pe treagă se dase Ia odihnă.
umăr. Latkin, drept răspuns, ţocăi cu buzele
în văzduh şi clipi din ochi, cu anevoie va fi XXIV.
înţeles deplin, de ce face aşa. Tatăl meu, '" In dimineaţa următoare David s’a sculat,
după aceasta, se întoarse cătră toţi ceice par’că nimic nu s’ar fi întâmplat; dar nu
ne aflam în odaie, cătră David, cătră Raisa, mult după aceea, într’o singură zi, s’au petrecut
cătră mine: două lucruri însemnate: dimineaţa a răposat
Faceţi, ce vreţi, lucraţi, cum ştiţi, — zise bătrânul Latkin, iar cătră sară a sosit la Rezan
cu glas mâhnit şi încet şi ieşi. unchiul legor, tatăl lui David. Fără să ne
Mătuşa voia să meargă după dânsul, dar scrie, fără să vestească pe cineva, a căzut
el o opri scurt şi aspru. Frâ zdruncinat. ca din cer. Tatăl meu eră turburat afară din
Mă Doa ... mă Doa ... milueşte ! repetă cale şi nu ştia, cu ce să-I omenească, unde
Latkin, om sunt şi io ! să primească pe scumpul oaspe, se învârtea
— Adio, David, — zise Raisa şi împreună încoace şi ’ncolo ca şi ars, se svârcoleă ca
cu bătrânul plecă din odaie. un vinovat; pe unchiul, însă, pare că nu-l
Mâne am să fiu la voi, strigă pe urma prea mişcă râvna trudită a fratelui său;
ei David şi, întorcându-şi faţa cătră perete, unchiul repetă mereu: „la ce treabă?“ -
şopti: sunt obosit grozav; aş vrea să dorm şi „n’am trebuinţă de nimic". Cu mătuşa se
puţin! — şi se linişti. purtă şi mai rece, de altfel nici ea nu ţineâ
O bucată de timp n’am ieşit din odaie. mult la dânsul. In ochii ei el nu eră decât
Stăm ascuns. Nu puteam uită, cum mă ame­ un ateu, un eretic, un volterian... (învăţase
ninţase tata. Dar frica mea s’a dovedit, că adecă limba franceză, ca să cetească în ori­