Page 34 - 1909-14-15

Nrui 14-15, 1901). LUCEAFĂRUL 341
înţelege, despărţirea m’a atins greu; în cele D’atunci multă apă a curs, şi multe cea­
dintâi zile îmi părea că sunt orfan şi că sornice mi-au trecut prin mâni; mi-am per­
am pierdut orice reazăm în vieaţă şi orice mis chiar luxul de a-mi cumpără un veritabil
plăcere de a trăi. Breguet'), cu arătător de secunde, şi înfăţişând
Şi aşa, s’a dus unchiul şi a luat cu sine data lunilor şi zilelor, şi cu repetiţie... Insă,
nu numai pe David, ci, spre marea mirare în cea mai tăinuită cutioară a mesei mele de
şi chiar scandalizare a stradei noastre întregi, scris, păstrez un ceas vechiu suflat cu argint,
şi pe Raisa cu sorioara sa... Aflând despre pe cadran purtând o roză; l-am cumpărat
fapta aceasta, mătuşa îndată i-a dat numele: dela un jidan cu mărfuri, mirându-mă de
turcul, şi turc l-a numit până la sfârşitul vieţii. asămănarea cu ceasul ce mi-1 dăruise odată
Iar eu am rămas singur, singur... Dar nu naşul meu. Din vreme în vreme, când
e vorba despre mine... sunt singur şi nu aştept pe nimeni, îl scot
din cutioară şi, privindu-l, îmi vin în gând
XXV. zilele din tinereţe şi tovarăşul din acele zile
Iată sfârşitul istoriei mele cu ceasul. Ce apuse pe vecie.
să vă mai spun? Cinci ani mai târziu, David E. Hodoş.
Din ruseşte.
a luat de soţie pe Guriţă-neagră; iar în anul
1812, ca locotenent de artilerie, a murit moarte ') Brdguet, vestit ceasornicar din Elveţia, mort la
vitejească în ziua bătăliei dela Borodino, Paris, în 1823. N. tr.
apărând reduta Şevardino.
—*s?)

Dorului.
Dorule, ce trist colinzi Şi te du apoi, te du,
Lumea asta ’ntreagă, Sboară ’n zări senine
în vieaţa-mi fără rost Peste văi ardeleneşti,
De trecut mă leagă. De jelire pline.
Un mormânt tu să-mi deschizi Şi ’n feericul castel,
Şi ’n sicriu mă pune, Sus lângă răscruce,
Căci norocul mi l-au stins De-i vedea-o tu să-i spui, ,
Mândre plete brune. Că eu dorm sub cruce!!
A. Cotruş.

Duilirium.
— Răspuns la o epigramă din „Convorbiri Literare 1 *. —
Azi de mânie frânt-ai „mandolina" Ne aşteptam din mintea-ţi „epatantă"
Ce-atât de blând ţi-o mângâia „Anilină". — C’o să răsar’ „o plantă elegantă",
Şi din înjurături făcând o gamă, Că o se scoţi superb „miragiu" din gură
Ai vrut să te răzbuni c’o epigramă.... Când colo ce-a eşit?... „o s t â r p i t u r ă " !
X.