Page 34 - 1909-14-15
P. 34

Nrui 14-15, 1901).          LUCEAFĂRUL                       341
         înţelege,  despărţirea  m’a  atins  greu;  în  cele   D’atunci  multă  apă  a  curs,  şi  multe  cea­
         dintâi  zile  îmi  părea  că  sunt  orfan  şi  că   sornice  mi-au  trecut  prin  mâni;  mi-am  per­
         am  pierdut  orice  reazăm  în  vieaţă  şi  orice   mis  chiar  luxul  de  a-mi  cumpără  un  veritabil
         plăcere de a trăi.                Breguet'),  cu  arătător  de  secunde,  şi  înfăţişând
           Şi  aşa,  s’a  dus  unchiul  şi  a  luat  cu  sine   data  lunilor  şi  zilelor,  şi  cu  repetiţie...  Insă,
         nu  numai  pe  David,  ci,  spre  marea  mirare   în  cea  mai  tăinuită  cutioară  a  mesei  mele  de
         şi  chiar  scandalizare  a  stradei  noastre  întregi,   scris,  păstrez  un  ceas  vechiu  suflat  cu  argint,
         şi  pe  Raisa  cu  sorioara  sa...  Aflând  despre   pe  cadran  purtând  o  roză;  l-am  cumpărat
         fapta  aceasta,  mătuşa  îndată  i-a  dat  numele:   dela  un  jidan  cu  mărfuri,  mirându-mă  de
         turcul, şi turc l-a numit până la sfârşitul vieţii.  asămănarea  cu  ceasul  ce  mi-1  dăruise  odată
           Iar  eu  am  rămas  singur,  singur...  Dar  nu   naşul  meu.  Din  vreme  în  vreme,  când
         e vorba despre mine...            sunt  singur  şi  nu  aştept  pe  nimeni,  îl  scot
                                           din  cutioară  şi,  privindu-l,  îmi  vin  în  gând
                       XXV.                zilele  din  tinereţe  şi  tovarăşul  din  acele  zile
           Iată  sfârşitul  istoriei  mele  cu  ceasul.  Ce   apuse pe vecie.
         să  vă  mai  spun?  Cinci  ani  mai  târziu,  David       E. Hodoş.
                                             Din ruseşte.
         a  luat  de  soţie  pe  Guriţă-neagră;  iar  în  anul
         1812, ca locotenent de artilerie, a murit moarte   ')  Brdguet,  vestit  ceasornicar  din  Elveţia,  mort  la
         vitejească  în  ziua  bătăliei  dela  Borodino,   Paris, în 1823.   N. tr.
         apărând reduta Şevardino.
                                         —*s?)

                                       Dorului.
                   Dorule, ce trist colinzi    Şi te du apoi, te du,
                   Lumea asta ’ntreagă,        Sboară ’n zări senine
                   în vieaţa-mi fără rost      Peste văi ardeleneşti,
                   De trecut mă leagă.         De jelire pline.
                   Un mormânt tu să-mi deschizi   Şi ’n feericul castel,
                   Şi ’n sicriu mă pune,       Sus lângă răscruce,
                   Căci norocul mi l-au stins   De-i vedea-o tu să-i spui, ,
                   Mândre plete brune.         Că eu dorm sub cruce!!
                                                                   A. Cotruş.


                                      Duilirium.
                          — Răspuns la o epigramă din „Convorbiri Literare 1 *. —
         Azi de mânie frânt-ai „mandolina"  Ne aşteptam din mintea-ţi „epatantă"
         Ce-atât  de  blând  ţi-o  mângâia  „Anilină".  —   C’o să răsar’ „o plantă elegantă",
         Şi din înjurături făcând o gamă,  Că  o  se  scoţi  superb  „miragiu"  din  gură
         Ai vrut să te răzbuni c’o epigramă....  Când colo ce-a eşit?... „o s t â r p i   t u r ă " !
                                                                        X.
   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38   39