Page 37 - 1909-14-15

344 LUCEAFĂRUL Nrul 14-15, 1909.
arunce sămânţa zizaniei, ne este intătişat de atâtea pagini, ca să poţi restabili adevărul şi logica
romancierii şi noveliştii locali ca o adunare de suflete faptelor.
pribege şi neputincioase" (p. 41). Spicuim numai câteva dintre ele:
Cine va înţelege din toate aceste ce-i „popora­ D-sa dovedeşte foarte serios că zicătoarea „Românul
nismul," merită să fie ales membru al „Academici e născut poet", a lui V. Alecsandri, nu-i adevărată.
Române," în locul d-lui Zamfirescu. Noi când eram şcolari făceam glume pe socoteala
Dacă d-1 Zamfirescu s’ar fi putut hotărî să lămu­ acestui titlu de mândrie al Românului. Cine s’a gândit
rească istoria „poporanismului" şi dacă ar fi făcut o până la d-l Zamfirescu să ia ad litteram înţelesul
analiză amănunţită a operilor literare, cari reprezintă acestei zicători ?
tendinţa poporanistă în literatura noastră şi în lite­ Dacă nu-i adevăratăîntocmai zicătoarea lui Alecsandri,
ratura universală, arătând părţile bune şi părţile slabe nu-i adevărată nici concluzia nedovedită a d-lui Zam­
ale acestei tendinţe din punct de vedere artistic, ar firescu: „Românul, ca popor, nu e nici mai mult nici
fi săvârşit o lucrare interesantă şi utilă, care ne lip­ mai puţin poet, decât alt popor." Concluzia aceasta
seşte. Lucrarea aceasta i-ar fi dat destul prilej să se puteâ trage numai dintr’un studiu comparativ a
dovedească că e înzestrat cu o minte eroică, care poeziilor poporale create de diferite neamuri, dar nu
poate ţineâ piept cu o chestiune serioasă. din analiza unei singure poezii poporale române.
Dar d-sa a preferat să se facă martirul unor con­ Şi d-l Zamfirescu nu arată nici legătura dintre poezia
vingeri greşite, pe cari le-a rostit in plenul Academiei, poporală şi „poporanism." Intr’un loc (p. 5) face un
cu floare la butonieră şi cu gesturi studiate la oglindă. salt de logică, zicând: „Românul este născut poet.
Şi-a închipuit că e strănepotul legionarului roman Atâta lucru ştie fiecine. Deci, trăiască poporanismul!"
adus de Traian pe pământul Daciei şi părându-i-se — şi crede că a dovedit legătura. Din citatul pe care
că nişte credinţe barbare ameninţă vieaţa literaturii l-am făcut din „Vieaţa Românească" aţi văzut că po­
române, a încercat să-şi înalţe aquilele gândirii îm­ poranismul „nu însemnează a scoborî creaţiunea ar­
potriva „poporaniştilor." Când a făurit acest discurs tistică la nivelul poporului." Prinurmare, nu ştim deloc
de vitejie a uitat, se vede, că in vinele d-sale cloco­ de ce să trăiască poporanismul?
teşte sângele, dornic de măriri uşoare, al lui Ioan IV D-l Zamfirescu odată combate aşa numitul „mate­
Laskaris, a uitat că mintea sa nu străluceşte de acel rialism istoric," altădată îl susţine, îşi reazămă chiar
„spirit de orientare" al purtătorilor de aquile, — ci e argumentaţia întreagă cu miragiul lui Loria (un
torturată de neastâmpărul de a se impune prin lim- sociolog italian, marxist pocăit) pe teoria: „Toate
buţie. Dacă şi-ar fi adus aminte atunci de strămoşi, marile întâmplări ale omenirii, înregistrate de Istorie,
poate ar fi avut puterea morală să li se împotrivească, au, Ia temelia lor, o cauză economică."
poate nu eră victima lor. lată Marxismul in Academie!
Dar d-sa le-a urmat povaţa sufletească şi a scris D-l Zamfirescu vorbeşte de stările sociale şi eco­
discursul. A insultat pe d-l Coşbuc, spunând că poezia nomice din România şi vrea să afle miragiul lor
„Noi vrem pământ" e „o glumă de prost gust" şi în creaţiunile artistice ale scriitorilor ardeleni. D-sa
că „este ridiculă," iar pe d-l Ooga l-a batjocorit, nu înţelege că operile literare ale scriitorilor dela noi
zicând: „din toate (? !) poeziile d-sale de până acum, nu pot fi, decât expresia sufletului ţărănesc sau a unei
se desprinde violenţa greoaie a unui arendaş de talent, mici burghezii, apropiată de popor. Dacă scriitorii
pe care nu-1 dijmueşte boerul la vreme. — O îngră­ reuşesc sau nu să creeze opere trainice, „cu acea
mădire şi un abuz de cuvinte, unele evocative, altele deplină aparenţă a realităţii, în care se închiagă arta
brutale şi neestetice, altele desgropate de prin cro­ adevărată," e altă chestiune. La toată întâmplarea
nicari, ascund o adevărată lipsă de inspiraţie. Glia, scriitorii noştri, pe cari îi critică d-l Zamfirescu, ne-au
bouleni, nănaşa, Lae chiorul, genune, sunt rostogolite înfăţişat oameni cu mai multă aparenţă de realitate,
pe un fond, de o sărăcie de linii, care dă tabloului ca d-sa în aşa polecritul roman „îndreptări." Dar
o monotonie exasperantă. Lae chiorul este un ţigan d-l Zamfirescu nu cunoaşte ţărănimea dela noi, prin
sinistru, care a avut onoare să fie cunoscut de un urmare nu ne poate spune dacă ţăranii scriitorilor
om de talent, iar poezia din urmă Cosaşul este o noştri sunt închipuiţi sau reali.
vinovată provocare la luptă de clase." O singură propoziţie a d-lui Zamfirescu e justă:
Pe d-l Slavici şi pe Popovici Bănăţeanul îi face „Toate clasele sociale pot fi puse la contribuţie şi
„victimele poporanismului," cari „aplică sufletul cărtu­ studiate (în literatură). Toate dau ochiului cercetător
rarului dela Viena sau Budapesta flăcăului din satul subiecte de dramă sau de comedie" (de novele şi de
lor de naştere," creând astfel, în literatură, fiinţe în­ romane — adăugăm noi).
chipuite, de carton, cari nu există. Acest lucru l-au spus mulţi alţii înaintea d-lui Zam­
Aceste păreri literare scrise într’o formă necuviin­ firescu, iar scriitorii, chiar şi cei mai noi, îşi aleg sub­
cioasă, îl fac pe d-l Zamfirescu imun pentru orice iecte din toate clasele sociale. Ce se mai apucă, deci,
om cu pricepere literară şi cu bun simţ. d-l Zamfirescu să descopere America?
Discursul d-lui Zamfirescu are atâtea afirmaţii ne­ Am puteâ urmă cu spicuirile. Dar le încheiăm, încre­
întemeiate, atâtea enunciaţiuni riscate şi atâtea gre­ dinţaţi că cetitorii s’au putut convinge de valoarea
şeli de logică, încât ar trebui să scrii de zece ori discursului rostit de d-l Zamfirescu. D-sa desigur are