Page 38 - 1909-14-15

Nrul 14-15, 1909. LUCEAFĂRUL 345
dreptul să creadă ce vrea şi să vorbească ce-i place, văzându-ne aşa urgisiţi, ne strângem cu dragoste
dar şi noi avem iibertatea să-l judecăm după cum unul lângă altul şi fiindcă împărţim aceeaşi soartă,
ni se înfăţişează. fireşte, loviturile unuia ustură pe toţi — şi fiecare e
Şi regretăm că nu a putut să ni se înfăţişeze într’o îndârjit şi pentru necazurile lui şi pentru ale celor­
lumină mai vrednică de Academia Română. lalţi. Eu eram dator, şi faţă de prietinii mei, să răspund
aşa. In glasul meu strigau şi amărăciunile lor. Ştiu
cât a trebuit să te mâhnească răspunsul meu, pentrucă
D-l Vlahuţă şi Academia. Am anunţat într’o cronică D-ta, pe cât am aflat, m’ai propus şi susţinut acolo.
trecută, că d-l Vlahuţă şi-a prezintat minunata carte Dar nu puteam face altfel.
„Din trecutul neamului" la marele premiu Nă­ Incăodată, te rog, să mă 'ierţi şi să crezi că am
sturel al Academiei Române. Deşi toată lumea cărtu­ pentru D-ta cea mai sinceră stimă şi iubire. Doresc
rărească aşteptă să se dea acest premiu d-lui Vlahuţă,
Academia a făcut altfel: nu l-a dat nimănui, l-a trecut să putem stâ odată de vorbă.
Al D-tale cu totul devotat A. Vlahuţă.
la economii. Nu cunoaştem motivele, cari au îndemnat Marţi 16 Maiu 1893."
pe membri înaltei instituţiuni culturale să iee, şi de
astădată, o atitudine aşa de nedreaptă faţă de unul
dintre cei mai iubiţi poeţi ai noştri. Nici nu vrem să Din vieaţa lui Eminescu. Cu prilejul comemorărei
le cunoaştem. Ce motive ar putea sprijini o astfel lui Eminescu, d-l Felician Batist publică în „Liberalul"
de nedreptate? din laşi următoarele interesante notiţe asupra ultimelor
Nu eră vorba de premiarea cărţii „Din trecutul zile ale poetului:
neamului" şi nici de răsplata materială, ci de recu­ în mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, se află încă
noaşterea meritelor literare ale unui scriitor de frunte. şi azi camera unde poetul Eminescu a locuit câteva
Dacă nu a premiat Academia pe d-l Vlahuţă, desigur luni şi unde a compus multe din versurile lui frumoase,
îl premiază neamul întreg pentru frumoasele pagini, acolo a compus versurile din „Singurătate":
in cari i-a zugrăvit trecutul; îl premiază cetitorii şi Cu perdelele lăsate stau la masa mea de brad,
admiratorii d-sale într’un singur glas de închinare. Focul pâlpăe în sobă, iară eu pe gânduri cad.
Din acest prilej publicăm o scrisoare a d-lui Vlahuţă,
adresată lui losif Vulcan, în 1893, când a refuzat să^pri- versuri ce-s scrise pe uşorul uşei din dreapta, purtând
iscălitura lui (dacă scrisul e autentic sau nu astăzi nu
mească a fi membru al Academiei. Cuprinsul acestei s’ar puteâ stabili deoarece fiind scris cu creionul s’a
scrisori, care se păstrează la „Asociaţiune," e şi astăzi şters cu timpul, însă acum câţiva ani în urmă, carac­
de actualitate.
Iată-o. terul scrisoarei lui se arătă ici-colo).
Călugării bătrâni de-acolo ştiu multe de el şi din
„Stimate Domnule Vulcan!
apucăturile lui. Venise cu un an înainte de a se ivi
Iţi scriu aceste rânduri ca să-ţi cer iertare că n’am primele siniptome ale boalei, atunci când îşi căută li­
putut primi, nici trece sub tăcere, alegerea mea de niştea pe care n’o găsea nicăiri.
membru corespondent al Academiei. Odaia e identică cum el a descris-o în poezie; e o
D-ta eşti unul din puţinii Academiciani cari ne iubesc, chilie izolată, mai mult o baracă, aşezată în mijlocul
pe noi câţiva tineri urgisiţi şi priviţi ca o primejdie grădinii din dosul M-rii şi ’n faţa căreia se află un
pentru literatură, de ceilalţi colegi ai D-tale. Academia loc de o frumseţă feerică, rară, mai ales seara pe lună.
n’are premii pentru nimeni din noi. Caragiale a fost Odaia e lungă numai de vre-o trei metri, căptuşită
respins, Oherea a fost respins, eu am fost respins, pe din afară cu scânduri de brad, iar pe dinlăuntru
Delavrancea va fi, probabil, respins. Şi toţi aceştia lipită cu lut şi văruită. Masă şi scaun de brad bătute
sunt oameni săraci, şi toţi sunt convinşi că nu-s aşa în pământ, o sobă şi un pat, acestea compuneau mo­
de lipsiţi de talent, după cum îi crede Academia; bilierul întreg — deasupra podul
cel puţin publicul aşa se manifestă, pe cât se poate
el manifestă. ... îmi ridic privirea ’n pod
Cum dar să nu avem şi noi momente de supărare Şi ascult cum învelişul cărţilor încet mi-1 rod.
pe această Academie, care nu vrea să ţină socoteală unde călugării păstrau în timpul iernii legume şi fructe.
de nimic din ce se petrece pe-afară? Vezi, îmi vine De sigur, frumseţă grădinei cât şi a întregei mănăstiri,
greu să spun tot ce am pe suflet, dar D-ta înţelegi liniştea care domneşte veşnic acolo, actele istorice ce
bine cât ne înveninează acest dispreţ imperturbabil, se găsesc la fiecare pas în M-rea Râşca şi care amin­
aceste respingeri, una după alta, a tuturor acestor tesc atâtea fapte trecute (aşa se află uşa pe unde a
tineri cărora li se face un păcat neiertat din ce au fugit Petru Rareş — lacătul în greutate de vre-o 3 kgr.
ei mai bun: independenţa şi demnitatea puţinului talent, stă şi azi atârnat de o verigă, apoi clopotniţa care a
pe care şi l-au putut afirmă. servit drept închisoare lui Alexandri şi Kogălniceanu
Pentru aceasta noi vom fi vecinie osândiţi să ră­ capii Unirei, plus multe alte istorisiri cu voevozi şi
mânem în urmă, şi să vedem pe cine nici nu credeam domniţe, cari s’au păstrat din gură ’n gură printre că­
trecându-ne înainte, pe calea recompenselor ş’a dis­ lugării şi sătenii din satul Râşca) atât timp cât a stat
tincţiilor oficiale. acolo, toate acestea au format un izvor bogat de con­
Nu ne plângem în vileag ar fi o copilărie. Dar, cepţii de unde poetul şi-a adăpat imaginaţia pentru