Page 6 - 1909-14-15

314 LUCEAFĂRUL Nrul 14—15, 1909.

Ceasul rău.

Unu eră Bărbucică în cancelaria prefecturii să stingă tablele la cafenea şi să învâr­
şi nu de geaba îi spuneâ lumea toată că e tească foiţele? Ce s’ar fi făcut via secre­
„cheia“. tarului pe mâinile fiecui?
O şi luase de jos şi călcase răbdător din Şi de-aia îl şi ştiâ oraşul că el ţine pre­
treaptă în treaptă până s’ajungă cap al biu- fectura şi e „cheia".
roului. Atâţia ani practicant, atâţia copist şi Cine mai veniâ acum după o treabă la
atâţia registrator-arhivar; după aceea pe la prefect, ca să steâ pe la uşi până să ispră­
subprefecturi, pomojnic. Se băteau subpre- vească cu deputaţii şi cu senatorii ce aler­
fecţii pe el, care să pună mâna şi să-l apuce, gau la prefectură de stat la taifas ca la ca­
că par’că n’avea splină omul ăsta, aşâ lucră fenea ? Cine mai ţineâ pe director dela poveşti
şi numai osteniâ, aşâ ascultă, aşâ mulţumiâ cu prietinii în „cabinet" ? Dacă ştiau că tot
pe toţi. au unde, se duceau oamenii deadreptul în
Iar la prefectură, de când a pus mâna pe cancelarie la Bărbucică, unde îşi înnecâ su­
firul treburilor, care director a mai avut casnă, fletul între cele cinci mese la cari năduşeau
care prefect nu l-a lăudat? In ochii lui mai registratorul, arhivarul şi copiştii, unde se
marii se uitau ca la mesia, iar mai micii uscâ şi ’ncărunţiâ Bărbucică, iubit de unii,
tremurau vargă, că eră ager, harnic cât zece, ascultat de alţii şi el pe nimenia dintre ăştia
prindeâ şi nu-i scăpă nimic şi cine crâcniâ neiubind.
înainte-i din câţi îi aveâ sub mână! Că dacă-şi făceâ datoria ca un salahor şi
De se iviâ vreo încurcală: Bărbucică; de zâmbiâ când intră cam încovoiat la director
se cereâ o treabă mai grea de deslegat: Băr­ cu rezoluţiile puse gata, ori cu hârtiile de
bucică; de nu dovediau ceilalţi: Bărbucică; iscălit la prefect şi toţi îl răsfăţau, asta ştiâ
până şi darea de seamă de sfârşit de an a el că nu vine dela inimă, ci unde duceâ
judeţului tot mânuşiţele lui o descurcă şi greul la plug de-i uşurâ pe ei, — şi de aia
tot capul lui o alcătuiâ din ştiinţele încârcite nici nu se topiâ cu dragostea. Doamne-te -
ale revizorului şcolar, ale inginerului, docto­ fereşte. Numai el ştiâ ce-i coace pe suflet
rilor şi subprefecţilor. Treceau ele lucrările şi-i zace pe inimă pentru atâţia trântori mari,
pregătelnice şi prin mâinile altora. Secretarul cu pântecile umflate, cu capetele găunoase
le adună, directorul le frunzăriâ, prefectul le şi cu nasurile prin văzduhuri, cărora dator
mirosiâ, iar Bărbucică lucră pe brânci, trei eră să li se plece umilit cu „dumneavoastră",
săptămâni neştirbite, de nici virgulă n’aveâ cu „am respectul", cu „porunciţi", „mă con­
să mai adauge prefectul când o trimiteâ la form" şi „numai decât" iar ei nu-1 mai slăbiau
tipar şi apoi ministrului dela care primiâ din „Bărbucică dragă".
mulţumirile. 1 se acrise. Mai la urmă ce tot „Bărbu­
Şi când din vina altora se strecură vreo cică", „dragă Bărbucică", „Bărbucică fă",
greşeală cât de mică în cancelarie, de strâmbă „Bărbucică drege". De unde le eră el „Băr­
din nas prefectul, tot Bărbucică plătiâ oalele bucică" la toţi, el om de oameni, cu nevasta
sparte. şi copiii lui, cu slujbă plătită şi răsplătită.
Dar de iubit cine nu-1 iubiâ pe Bărbucică? Aşa să-şi cheme potăile lor din curte, iar
Prefecţi se perindaseră câţi părul subt că­ lui să-i spună Barbu Pleşcan, cum îl ştie
ciulă, directori se schimbaseră o droaie, numai toată mahalaua.
de slujba lui nu se atinsese niciodată cineva, Dă şi el să răsufle la sfârşitul slujbei,
ori câtă primeneală cereâ politica de partid. seara, cu gândul la o băcănie, la o mastică,
Ce s’ar fi făcut mai măriile fără cap... de un rachiu, ori pentru luat ceva ălor de-acasă.
biurou ca Bărbucică? Unde s’ar mai fi Dar când din pragul prăvăliei dădeâ cu nasul
plimbat prefect în automobil fără grije şi de cloncanii oraşului, cinstindu-se între ei,
habar? Când ar fi mai avut răgaz directorul îşi trăgeâ pălăria pe ochi şi se făceâ nevăzut.