Page 12 - 1909-16-17
P. 12

360                        LUCEAFĂRUL               Nrnl 16-17, 1909.
                      Dr. G. Popovici,      protopop  al  Lugojului.  Dela  începutul  carierii  sale
            Protopop  al  Lugojului,  e  un  om  cu  trecere,  al   preoţeşti  a  fost  ales  membru  în  toate  corporaţiunile
           cărui  cuvânt  e  ascultat  in  Bănat.  S’a  născut  la  25   bisericeşti.  In  1906  a  fost  ales  deputat  în  cercul  Lu­
           Aprilie  1862  in  Cliciova.  Studiile  şi  le-a  făcut  în  co­  gojului.  A  scris  următoarele:  Cuvântări  biseri­
           muna sa natală şi în Lugoj, unde şi-a luat bacalaurea­  ceşti.  Voi.  1.  Caransebeş  1898;Religiune  şi  ştiinţă,
           tul.  Pe  urmă  a  urmat  facultatea  de  teologie  in  Cer-   disertaţie,  Caransebeş  1899;  Uniunea  Românilor
           năuţ, unde şi-a luat doctoratul la 1886. A mai urmat un   din   Transilvania   cu   biserica   romano-cato-
           an şi facultatea de filozofie din Viena. După terminarea   lică  sub  împăratul  Leopold  1.,  Caransebeş  1901;
           studiilor  a  fost  numit  profesor  de  teologie  la  semi-   Istoria  Bănatului,  Budapesta  1904.  Pe  lângă  aceste
           nariul  din  Caransebeş,  iar  după  un  an  a  fost  ales  lucrări a publicat articole in ziare şi reviste.




                                  Aici mă simt acasă...
           Aici mă simt acasă,   Şi duhul învierei,     Un rug să-tni fie cruce
           Aici aş vrea să mor,   Cu-al primăverei vânt,  Si-al florilor prisos,
           Răsunetul să-ini cânte   Mi-a pune sânziene   Să-mi tămâieze pacea
           Şi glasul codrilor.   Şi feregi pe mormânt.  Cu dulcele miros.
           Preot să-mi fie râul   Mă legene cavalul,    Să-mi vină des la groapă
           Cu valuri argintii,   Talanga dela oi;       Flăcăi şi fete mari,
           Iar licurici s’aprindă   în loc de pomenire,  Un cântec să-i îngâne
           La groapa mea făclii.  Să-mi cânte vre-un cimpoi. Din codrul de stejari.
           Vre-o babă milostivă,  Şi greierii de-asupra-mi   Pierduţi s’asculte glasul
           Sau vre-un cioban bătrân,   Cu tainicul lor glas   Durerilor... şi, lin,
           Vor presărâ-o ’n treacăt   Să-mi ţârăie prin iarbă   Să-mi plângă pomenirea
           Cu mărunţiş de fân.   Ţinându-mi parastas.   Curatul lor suspin.
                                                                  Maria Cunţan.



                                         Târziu
                                                  (după F. E.).
               Iubito, vieaţa ’n jurul frunţii tale   Tu eşti rănita pasere, ce-şi cată
               Şi-a aninat cununa ei de spin,   Târziu în noapte-un loc de adăpost
              — Şi ’n inima mea plâng încă cu jale   Te-aş ocroti cu dragoste curată,
               Durerile cumplite şi mortale —   Dar prea ne-a fost iubirea sbuciumată,
               Ce rost mai are-acum să ne ’ntâlnim?  Vieaţa noastră prea pustie-a fost.
               De ghiaţă e a noastră sărutare   Şi umbra neagră-a zilelor trecute
               Ne mor pe buze vorbele de dor,   Ori unde-am merge vine tot cu noi,
               Iubirea noastră nerostită moare,    înmărmuriţi, cu braţe petrecute,
              în noi inima tot mai rar tresare   Noi ne privim ca două statui mute,
               Şi ochii noşti se cearcă ’ntrebător.  Si lăcrimăm cu jale amândoi.
                                                                        A.  S.
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17