Page 12 - 1909-16-17

360 LUCEAFĂRUL Nrnl 16-17, 1909.
Dr. G. Popovici, protopop al Lugojului. Dela începutul carierii sale
Protopop al Lugojului, e un om cu trecere, al preoţeşti a fost ales membru în toate corporaţiunile
cărui cuvânt e ascultat in Bănat. S’a născut la 25 bisericeşti. In 1906 a fost ales deputat în cercul Lu­
Aprilie 1862 in Cliciova. Studiile şi le-a făcut în co­ gojului. A scris următoarele: Cuvântări biseri­
muna sa natală şi în Lugoj, unde şi-a luat bacalaurea­ ceşti. Voi. 1. Caransebeş 1898;Religiune şi ştiinţă,
tul. Pe urmă a urmat facultatea de teologie in Cer- disertaţie, Caransebeş 1899; Uniunea Românilor
năuţ, unde şi-a luat doctoratul la 1886. A mai urmat un din Transilvania cu biserica romano-cato-
an şi facultatea de filozofie din Viena. După terminarea lică sub împăratul Leopold 1., Caransebeş 1901;
studiilor a fost numit profesor de teologie la semi- Istoria Bănatului, Budapesta 1904. Pe lângă aceste
nariul din Caransebeş, iar după un an a fost ales lucrări a publicat articole in ziare şi reviste.

Aici mă simt acasă...
Aici mă simt acasă, Şi duhul învierei, Un rug să-tni fie cruce
Aici aş vrea să mor, Cu-al primăverei vânt, Si-al florilor prisos,
Răsunetul să-ini cânte Mi-a pune sânziene Să-mi tămâieze pacea
Şi glasul codrilor. Şi feregi pe mormânt. Cu dulcele miros.
Preot să-mi fie râul Mă legene cavalul, Să-mi vină des la groapă
Cu valuri argintii, Talanga dela oi; Flăcăi şi fete mari,
Iar licurici s’aprindă în loc de pomenire, Un cântec să-i îngâne
La groapa mea făclii. Să-mi cânte vre-un cimpoi. Din codrul de stejari.
Vre-o babă milostivă, Şi greierii de-asupra-mi Pierduţi s’asculte glasul
Sau vre-un cioban bătrân, Cu tainicul lor glas Durerilor... şi, lin,
Vor presărâ-o ’n treacăt Să-mi ţârăie prin iarbă Să-mi plângă pomenirea
Cu mărunţiş de fân. Ţinându-mi parastas. Curatul lor suspin.
Maria Cunţan.

Târziu
(după F. E.).
Iubito, vieaţa ’n jurul frunţii tale Tu eşti rănita pasere, ce-şi cată
Şi-a aninat cununa ei de spin, Târziu în noapte-un loc de adăpost
— Şi ’n inima mea plâng încă cu jale Te-aş ocroti cu dragoste curată,
Durerile cumplite şi mortale — Dar prea ne-a fost iubirea sbuciumată,
Ce rost mai are-acum să ne ’ntâlnim? Vieaţa noastră prea pustie-a fost.
De ghiaţă e a noastră sărutare Şi umbra neagră-a zilelor trecute
Ne mor pe buze vorbele de dor, Ori unde-am merge vine tot cu noi,
Iubirea noastră nerostită moare, înmărmuriţi, cu braţe petrecute,
în noi inima tot mai rar tresare Noi ne privim ca două statui mute,
Şi ochii noşti se cearcă ’ntrebător. Si lăcrimăm cu jale amândoi.
A. S.