Page 13 - 1909-16-17

Nrul 10—17, 1909. LUCEAFĂRUL 361

Glume ţărăneşti.
Frica de Dumnezeu ...
Dumnezeu dupăce a văzut pământul umplut — Atunci du-te şi-ţi fă desaga cu catra­
cu oameni, s’a bucurat de făptura aceasta fusele şi mâine, înainte de luminat, să fii pe
minunată şi se uită la ei de sus şi nu-i veniâ drum.
nici lui a crede, de câte mai scorniau şi pu­ — Aşa am să urmez, Preaslăvite...
neau la cale, gângăniile acestea în două pi­ — Dar bagă de seamă, să-ţi faci urechea
cioare. toacă şi capul calendar şi ’n mendrele tale
Ce nu le-a dat Creatorul în bucuria aceea să nu-ţi scape nimic din cele văzute.
a lui? Ploaia veniâ tot la vreme, de boale Unu-i Sfântu Petru, Stăpâne, las’ pe
nici nu se pomeniâ, vieaţa eră lungă şi se­ mine...
nină, — mă rog erâ de trăit pe pământ, pe
atunci. . Pe pământ, Sfântul Petru, când s’a văzut
Şi n’apucâ să se sfârşească fericirea pe într’atâta belşug şi voe bună, mai-mai să
pământ, că ea se continua mai amăgitoare uite cu totul de raiu. Abiâ apucă să scape
sus în cer, după moartea fiecăruia. Raiul erâ din mânile unora şi da peste alţii cu casa
plin de sufletele celor răposaţi. Dumnezeu deschisă şi masa pusă. Alte mâncări, cu alte
beuturi şi cântece, decât par’că ar fi ţinut-o
închideâ ochii şi făceâ semn lui Sfântu Petru,
să le dee drumul la toţi, cari cum ajungeau tot în nunţi şi cumetrii. Oamenii erau fericiţi
în împărăţia drepţilor. şi cu chef, iar femeile vesele şi slobode la
— Sunt făpturile mele, Petre, lasă-i... vieaţă. Pretutindeni numai lăutari şi chefuri.
Odată, cum Dumnezeu şi Sfântu Petru Pe pământ păreâ că numai se benchetueşte,
stăteau de vorbă la poalele unui nuor şi se căci nu se ştiâ nici de griji, nici de durere.
uitau la pământ, ce-i vine în minte Atotpu­ Toate câte le trebuiâ oamenilor, veniau ca
ternicului, că se întoarce Ia sfânt şi-i zice: din senin, ca un drept care li se cuvine şi
Petre, ţie trebue să-ţi fie urât tot aici care trebue numai aşteptat. — Câmpul şi
în cer... Când eram şi eu mai tânăr, mai grădinile abiâ apucau să se desbrace de-un
dam amândoi şi câte-o târcoală pe pământ, rând de roade, pentru ca cu grabă şi cu
de mai petreceam cu oamenii, dar acum mi forfot, să se împodobească pentru o nouă
s’au tot scurtat cărările... recoltă. Animalele se prăsiau tot cu gemănări şi
— Aşa-i, slăvite, toate lucrurile cu vremea fruptul lor erâ mană cerească. Pe-atunci nu se
lor. ştiâ de ierni lungi cu geruri şi de veri cu secetă.
— De mine acum, ca de mine, dar tu eşti Sfântul Petru s’a amestecat şi el în săr­
mai tânăr şi nu te pot pedepsi să stai tot bătorirea aceasta a bucuriilor, sorbind până
legat aici. la fund paharul omenesc al fericirei. — Dum­
Petre, atins de grija Domnului, dă ca să nezeu din cer, mai să uite acum de când
se ridice şi să se opună la cele zise, dar îi plecase chelarul pe pământ, aşa de mult
Atotstăpânitorul îl trage de mânică iar lângă trecuse, de când Sfântu Petru hoinăriâ printre
el, acolo sub umbra norului şi-l ceartă blând: oameni.
— Tu s’asculţi la ce zic eu şi să faci ce lntr’o zi Dumnezeu, sătul de aşteptare şi
ţi-oi zice... Nu-i vorba aici numai de crai- bănuindu-şi sfetnicul, chiamă pe sfântul Ilie
lâcurile ce le vei face printre oameni, asta-i şi-i dă poruncă să sgâlţine puţin podeaua
treaba ta, dar eu aşi vrea cu prilejul acesta cerului, ca să dee de ştire lui Petru de pe
să mai tragi şi cu urechea la ce vorbeşte pământ, că mai e şi sus, nu numai jos.
lumea, ca să le auzi tânguirile şi să vedem Când s’a desineticit sfântul de pe pământ,
apoi ce mai avem şi noi de îndreptat pe la auzul bubuiturilor din cer şi-a adus aminte
pământ... M’ai înţeles acum? de Dumnezeu şi atunci şi-a dat cu pumnul
— înţeles, Preamărite... în cap: