Page 20 - 1909-16-17
P. 20

968                        LUCEAFĂRUL               Nrul 16—17, 1909.
                                                          intră, iarMoş-Apune îl ospătă,
                                                          îi aşternu să se odihnească
                                                          şi-l sfătui aşa: „Cum s’o crăpă
                                                          de ziuă, s’o iei la drum pe
                                                          poteca din dreptul casei mele,
                                                          tot înainte, şi o s’ajungi la o
                                                          apă mare. De-i fi vrednic s’o
                                                          treci cumva, scapi tu şi de
                                                          celelalte necazuri ce te mai
                                                          aşteaptă. Dincolo de apă e
                                                          tărâmul celălalt şi acolo e
                                                          palatul zmeului şi al zgripţo-
                                                          roaicii de maică-sa“.
                                                           A doua zi Rumânul plecă
                                                          cu noaptea în cap. Tot drumu
                                                          să  gândi  cum  să  treacă  el
                                                          apa, dar, când o văzu, încre­
                La Predeal: Principesa Sofia de Hohenberg, soţia moştenitorului de   meni locului, că aşa mare tot
                    tron al Austriei, cu Principele Ferdinand al României.  nu credea c’o fi. Se aşeză des-
                                                          nădăjduit pe mal şi, cât eră
             până ce, într’o dimineaţă, dete de o căsuţă  el ce voinic, începu a plânge ca un copil. Şi
             albă, mică, toată îmbrăcată, în ederă verde.  cum plângea aşa, iată că-şi aduce aminte de
             Bătu la uşe. îi deschise un moşneag cu barbă  ce-i spusese vulturul. Scoase ghiara din colţul
             albă până ’n brâu şi-l întrebă:   nâfrămii, se sgărie de trei ori în palma stângă
               „Cine 6şti tu?                  şi, ca prin minune, se trezi cu vulturul lângă el.
              — Rânduitei.                      „Cei porunca, voinice?
              — Atunci intră că eşti om bun. Eu suntMoş-  Uite, vreau să trec apa asta şi nu ştiu
             Răsare. Dar pe tine ce vânt te aduce p'aici?cum.
               — Uite şi uite ce caut, moşicule..."  Numai atât? Apoi ia dă-mi-te de trei
               Şi spuse moşului toată tărăşenia, iar moşul  ori peste cap."
             îl ospătă cu mâncare şi beutură şi-l îndreptă  Rândunel ascultă, se dete de trei ori peste
             la frate-său Moş-Amiazi că acela va şti mai  cap şi se prefăcu într’un puiu de vultur golaş
             bine să-l sfătuiască.             şi se vârî sub aripa vulturului care se ridică
               Mai merse el ce mai merse şi, pe la amiazi,  el  în  slava cerului. Câtă vreme a cu-
                                               cu
             ajunse la altă căsuţă îmbrăcată toată în ro-  treerat aşa nu ştia Rândunel că eră ameţit
             chiţa-păsăricii. Bătu la uşe şi îi deschise alt  de cap, dar într’o zi s’a oprit vulturul şi a
             moşneag cu barba albă până la genunchi.  întins aripile. De sub una a eşit puiul go­
               „Cine eşti?                     laş, s'a dat de trei ori peste cap şi s’a făcut
              — „Rândunel.                     iar Rumân, iar de sub cealaltă a căzut un
                 „Intră că eşti om bun şi spune mo­  măr frumos, rumen şi sclipicios. „Ia-I, grăi
             şului ce cauţi?"                  vulturul, şi când vei ajunge la porţile de
                                               aramă ale zmeului să-i arunci peste poartă
               Rândunel intră şi spuse tot, iar Moş-Amiazi
             îl ospătă şi-l îndrumă spre frate-său Moş-  că fata de împărat o să-l cunoască." Apoi
             Apune,  care  eră  mai  aproape  de  celălalt  se 'nalţă în văzduh şi pieri... Rândunel în­
             tărâm şi puteâ mai bine să-l sfătuiască.  făşură mărul în năframă, îşi făcu cruce şi
                                               porni iar la drum. Nu mai merse mult şi
               Şi iar merse şi merse voinicul şi pe’nserate
             ajunse la o căsuţă albă îmbrăcată toată în  ajunse  la  porţile  zmeului;  nişte  porţi  de
                                               aramă, mari, mari de eră numai lacătul de
             viţă sălbatică. Cioc, cioc la uşe. Un moşneag,
             cu barba până ’n opinci, deschise uşa şi  trei ori cât casa lor din sat. De sărit peste
             grăi: „Dacă eşti om bun intră". Rândunel  ele nici vorbă nu eră. Aruncă mărul şi
   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24   25