Page 21 - 1909-16-17

Nrul 16—17, 1909. LUCEAFĂRUL 369
aşteptă. Şi numai ce auzi un
glas dulce grăind aşa: „Om
pământean, tu vii dela tatăl
şi dela mama mea, că e mărul
din grădina noastră; eu îţi
deschid poarta numai puţin,
să nu scârţâie; intră iute şi
să te prefaci orb, iar sgrip-
ţoroacii să-i spui că te-a luat
o pajură în ghiare, te-a dus
până ’n faţa soarelui de te-a
orbit lumina lui, iar de-acolo
ţi-a dat drumul şi-ai căzut
drept aci“.
Abia sfârşi vorba şi iată
sgripţoroaica, cu o măturoaie,
se repezi la Rândunel. El sta
nemişcat ca orbu, şi baba La Sinaia: Principele Ferdinand al Austriei şi Prinţul Carol.
se opri şi se răsti la fată că
de ce l-a lăsat. Da voinicu de-colo începu să voinicului şi amândoi se schimbară, ea într’o
spuie tocmai cum îl învăţase fata şi scorpia bisericuţă iar el într’o cruce de stejar.
se mai linişti. Zmeul se ’ntoarse acasă şi spuse babii că
„Păi dacă eşti orb, nu eşti bun de alta de­eră tot câmpul pustiu şi n’a văzut decât o
cât să te fac o friptură pentru al de fiu- bisericuţă şi o cruce de lemn.
meu, că de mult n’a gustat carne de om“. „Nătângule, striga zmeoaica înfuriată, n’ai
Şi aprinse zmeoaica un foc mare şi zise simţit că ei erau bisericuţa şi crucea? Du-te
flăcăului să se desbrace, iar pe fată o tri­ îndărăt şi să mi-i aduci că de' nu e vai de
mise să ’ntindă masa şi să scoată câteva tine!“
vedre de vin. Zmeul plecă din nou şi eră mai să-i ajungă,
Rândunel se uită cu groază la bălbătaia dar fata, cum îi simţi suflarea, scoase din sac
focului, dar îşi aduse aminte de albiniţă; o scoică în care erau închise două picături
desnodă năframa, scoase acşorul şi se ’n- de apă, îşi udară amândoi degetile şi se pre­
ţepă de-i dete sângele. Deodată s’auzi din făcură: ea într’o salcie iar el într’un melc
toate părţile bzzz, bzzz, bzzz! şi se umplu codobeic.
locul de albine. Toate se repeziră la babă şi-o Zmeul trecu, ca vântu, pe lângă ei şi, când
împunseră şi-o muş'cară pe faţă şi pe la ochi se ’ntoarse, se opri să răsufle chiar în dreptul
până i sc umflară butuc, de nu mai vedea lor... Noroc că zmeii ăştia sunt proşti, că
nimic. Când veni fata, sgripţoroaica se tă­ după cum sunt ei de puternici să mai fie şi
vălea şi răcneâ ca o fiară. Cum o văzu aşa isteţi ar prăpădi lumea, nu alta.
se repezi în casă, luă un săculeţ de sub căpă­ Şi se ’ntoarse zmeul la maică-sa şi-i spuse
tâiul zmeoaicii şi întorcându-se la Rândunel că n’a văzut nimic doar un melc, cum se
îi zise: „Hai voinice că n’avem vreme de ţâră, haida-hai, haida-hai, pe-o salcie ple­
pierdut," şi pe-aci le fu drumul. toasă. .
Dacă veni zmeu, mamă-sa strigă la el de De astădată îi cârpi baba o palmă de-ale
dudui palatu: „Ia-te după ei c’au fugit şi părinteşti, vorba ăluia, de-i ţiuiră urechile şi
mi-au luat şi vrăjile de sub căpătâi!“ plecă ea să-i ajungă.
Zmeul porni şi îi şi ajunse de pe urmă, dar Dar fata îi simţi suflarea ca un crivăţ
turbat în urma lor, scoase o oglingioară din
fata îi simţi suflarea cale de-o poştă şi scoase
din sac o bucăţică de pâne şi un grunjuleţ sac şi-o asvârll în urmă aruncând şi sacu
de sare. Pânea o îmbucă ea şi sarea o dete după ea. Atunci se făcii între ei şi babă o