Page 21 - 1909-16-17
P. 21

Nrul 16—17, 1909.          LUCEAFĂRUL                        369
        aşteptă. Şi numai ce auzi un
        glas dulce grăind aşa: „Om
        pământean, tu vii dela tatăl
        şi dela mama mea, că e mărul
        din grădina noastră; eu îţi
        deschid poarta numai puţin,
        să nu scârţâie; intră iute şi
        să te prefaci orb, iar sgrip-
        ţoroacii să-i spui că te-a luat
        o pajură în ghiare, te-a dus
        până ’n faţa soarelui de te-a
        orbit lumina lui, iar de-acolo
        ţi-a dat drumul şi-ai căzut
        drept aci“.
         Abia sfârşi vorba şi iată
        sgripţoroaica, cu o măturoaie,
        se repezi la Rândunel. El sta
        nemişcat  ca  orbu,  şi  baba   La Sinaia: Principele Ferdinand al Austriei şi Prinţul Carol.
        se opri şi se răsti la fată că
        de ce l-a lăsat. Da voinicu de-colo începu să  voinicului şi amândoi se schimbară, ea într’o
        spuie tocmai cum îl învăţase fata şi scorpia  bisericuţă iar el într’o cruce de stejar.
        se mai linişti.                    Zmeul se ’ntoarse acasă şi spuse babii că
         „Păi dacă eşti orb, nu eşti bun de alta de­eră tot câmpul pustiu şi n’a văzut decât o
        cât  să  te  fac o friptură  pentru al de fiu-  bisericuţă şi o cruce de lemn.
        meu, că de mult n’a gustat carne de om“.   „Nătângule, striga zmeoaica înfuriată, n’ai
        Şi aprinse zmeoaica un foc mare şi zise  simţit că ei erau bisericuţa şi crucea? Du-te
        flăcăului să se desbrace, iar pe fată o tri­  îndărăt şi să mi-i aduci că de' nu e vai de
        mise să ’ntindă masa şi să scoată câteva  tine!“
        vedre de vin.                      Zmeul plecă din nou şi eră mai să-i ajungă,
         Rândunel se uită cu groază la bălbătaia  dar fata, cum îi simţi suflarea, scoase din sac
        focului, dar îşi aduse aminte de albiniţă;  o scoică în care erau închise două picături
        desnodă năframa, scoase acşorul şi se ’n-  de apă, îşi udară amândoi degetile şi se pre­
        ţepă de-i dete sângele. Deodată s’auzi din  făcură: ea într’o salcie iar el într’un melc
        toate părţile bzzz, bzzz, bzzz! şi se umplu  codobeic.
        locul de albine. Toate se repeziră la babă şi-o  Zmeul trecu, ca vântu, pe lângă ei şi, când
        împunseră şi-o muş'cară pe faţă şi pe la ochi  se ’ntoarse, se opri să răsufle chiar în dreptul
        până i sc umflară butuc, de nu mai vedea  lor... Noroc că zmeii ăştia sunt proşti, că
        nimic. Când veni fata, sgripţoroaica se tă­ după cum sunt ei de puternici să mai fie şi
        vălea şi răcneâ ca o fiară. Cum o văzu aşa  isteţi ar prăpădi lumea, nu alta.
        se repezi în casă, luă un săculeţ de sub căpă­ Şi se ’ntoarse zmeul la maică-sa şi-i spuse
        tâiul zmeoaicii şi întorcându-se la Rândunel  că n’a văzut nimic doar un melc, cum se
        îi zise: „Hai voinice că n’avem vreme de  ţâră, haida-hai, haida-hai, pe-o salcie ple­
        pierdut," şi pe-aci le fu drumul.  toasă.            .
          Dacă veni zmeu, mamă-sa strigă la el de   De astădată îi cârpi baba o palmă de-ale
        dudui palatu: „Ia-te după ei c’au fugit şi  părinteşti, vorba ăluia, de-i ţiuiră urechile şi
        mi-au luat şi vrăjile de sub căpătâi!“  plecă ea să-i ajungă.
         Zmeul porni şi îi şi ajunse de pe urmă, dar  Dar  fata  îi  simţi  suflarea  ca  un  crivăţ
                                          turbat în urma lor, scoase o oglingioară din
        fata îi simţi suflarea cale de-o poştă şi scoase
        din sac o bucăţică de pâne şi un grunjuleţ  sac şi-o asvârll în urmă aruncând şi sacu
        de sare. Pânea o îmbucă ea şi sarea o dete după ea. Atunci se făcii între ei şi babă o
   16   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26