Page 22 - 1909-16-17

K*

Nrul 16-17, 1909. LUCEAFĂRUL 371

Pagini străine.
Selma Lagerlof.
(1858—)
ln Suedia se păreâ că dela Tegnăr amuţise bătrâna „Sagă“ a
scalzilor cari ştiau să ţese minunata pânză a poveştii ce închidea
vieaţa întreagă a Wikingilor, cu luptele în care zeii trăitori pe pă­
mântul pe care călcau şi muritorii îşi aveau partea lor decisivă.
In 1891 însă apăru o lucrare, „Gosta Berlings saga" (de vor îngădui
împrejurările, va ieşi curând şi în româneşte) pe care poporul o
recunoscu îndată ca fiind un crâmpei din povestea vieţii lui. Numele
autoarei, Selma Lagerlof, o institutoare (Univ. din Upsala i-a conferit
titlul onorific de „doctor") care trăiâ undeva, necunoscută, fu rostit
pretutindeni. Acţiunea din povestea tânărului păstor, GOsta Berling,
se desfăşură pe la 1820 într’un sat din provincia Vermiand, „frumoasa
Verinland" după cum spune cântecul popular al blânzilor ţărani din
părţile acelea, adăugând „de nu ţi-ai găsit mireasă pe plac, te du
în Vermiand, băete", şi cuprinde o genială descriere a poporului cu
credinţele, cu superstiţiile, cu închipuirile ciudate ale fantaziei lui.
Autoarea acestei poveşti a mai scris „Osyvliga lânkar" (legături nevă­
zute), „Antikrists mirakler", „Ierusalem", „Legender", „Nils Holgerson
underbara resan genom Sverige" (Miraculoasa călătorie a lui Nils.
H. prin Suedia) care cuprinde descrierea ţinuturilor din Suedia şi e
scrisă mai mult pentru tineret. De asemenea „Kristus Legender" din
care dăm bucata de faţă. In anul acesta a publicat ultima scriere
„En saga om en saga" (o poveste despre o altă poveste).
Fără îndoială că între autorii moderni ai Suediei, autori cari şi-au câştigat un loc de frunte în litera­
tura universală, pe lângă Strindberg, ca reprezentant al realismului, trebue să socotim pe Selma Lagerlof,
care, alături de Heidenstam, reprezintă curentul opus realismului. D. N. Ciotori.
Prihorul') (Guşă roşie). paşi prin păşunile din paradis şi de trei ori
venise înapoi şi întrebase pe Domnul ce
Eră pe vremea când Domnul, creând lumea,
făcu, pe lângă cer şi pământ, pe plante şi numeîi dăduse, pânăcând acesta,necăjindu-se,
pe dobitoace şi le orândui numele. îl luă de urechi şi zise: „Numele-ţi este:
Sunt multe poveştile celor întâmplate pe măgar, măgar, măgar!“ Şi pe când Bunul
vremea aceea şi, dacă s’ar cunoaşte toate, Părinte grăi astfel, îl trase sdravăn de urechi,
s’ar află rostul a tot ce e pe lume, căci sunt ca să audă mai bine şi să-şi aducă aminte
multe lucruri de cari nu ştim să ne dăm de cele ce i s'or spune.
seama. Şi erâ tot în aceeaşi zi când fu pedepsită
Eră atunci, când se întâmplă într’o zi că albina.
Domnul stând în paradis şi văpsind penele Ea, îndată ce fu creiată, începu să adune
pasărilor i se isprăviseră văpselele, aşa încât la miere; dobitoacele şi oamenii, simţind cât
sticletele erâ cât p’aci să rămână fără nici de frumos mirosea mierea, veniră şi vrură
0 culoare, dacă n’ar fi şters Domnul toate s’o guste. Albina însă ţinea să-şi păstreze
pensulile pe penele lui. toată mierea pentru ea şi de aceea gonea şi
Şi tot atunci primi măgarul urechi lungi, înţepă cu acul său otrăvit pe toate vieţui­
pentrucă nu-şi putea aduce aminte ce nume toarele care îndrăzneau să se apropie de stup.
1 se dăduse. Ci văzând Dumnezeu astfel, îndată chemă
El îşi uitase numele îndată ce făcuse câţiva pe albină la dânsul şi o pedepsi: „Eu ţi-am
dat daiul ca să aduni miere, cel mai sublim
') Păsărică cu penele de culoare vânătă (Silvia
rubecula) cu o pată roşie pe guşă, de unde şi nu­ din toate darurile pe care le-am dat vieţui­
mele popular de „Guşă roşie." toarelor, grăi Domnul, însă, odată cu aceasta,