Page 25 - 1909-16-17

374 LUCEAFĂRUL Nrul 16-17, 1909.
Aci paserea deodată îşi întrerupse vorbirea,
oricine l-ar vedeâ, ar trebui să-l iubească!
căci pe-o poartă a Ierusalimului ieşiră mul- Par’că simt o săgeată în inimă când îl văd
ţîme de oameni cari, formând un cortegiu, cum pătimeşte." Şi paserea simţi din ce în
inaintau repede cătră colina unde se află ce o dragoste tot mai adâncă faţă de osân-
tufa de măceş cu cuibul ei. Erau călăreţi cu ditul cel cu coroană de spini.
cai mari, paznici cu suliţe lungi, slujitori cu „Dacă aşi fi eu ca frate-meu vulturul, se
ciocane şi cuie; erau preoţi ce păşeau mândri gândi ea, i-aşi trage piroanele din palme
şi judecători; femei cari plângeau, iar pe şi cu ghiarele mele cele puternice aş îm­
lângă toţi aceştia, mulţime mare de oameni prăştia toate câte îl torturează". Văzând cum
furioşi, turbaţi. Pe urmă de tot veneau va­ curgea sângele din fruntea răstignitului celui
gabonzi de tot soiul, urlând şi strigând în cu cunună de spini pe cap, paserea nu mai
gura mare. pută sta nemişcată în cuibul său.
Bietul prihor stătea înspăimântat pe mar­ „Cu toate că-s mic şi slab, totuşi trebue
ginea cuibului său. El tremură de groază în să pot face ceva pentru sărmanul acesta
fiecare clipă, ca nu cumva tufiţa de răsură de osândit!" se gândi prihorul.
să fie călcată şi puii lui omorîţi. Părăsi cuibul şi sburând, începu a se
învârti în aer împrejurul răstignitului. Ii dete
„Păziţi-vă! strigă el cătră puişorii cari nu-şi
ocol de câteva ori, fără să îndrăznească a
dădeau seama despre pericol. — Strângeţi-vă
la un loc şi tăceţi! Iacă, vine un cal să se apropia, căci el eră o păsărică fricoasă
treacă drept peste noi! Dincoace trece un şi niciodată nu cutezase să se apropie de
luptător cu sandale de fier; dincolo trece vr’un om... Dar încetul cu ’ncetul prinse
mulţimea selbatică!“... curaj, sbură drept la răstignit şi trase cu
Dar n’apucase păsărică să termine cu po­ ciocul un spin ce i se înfipsese în frunte.
veţele şi deodată rămase nemişcată şi amuţi; Când trase spinul din fruntea celui ce pătimea
aproape uitase primejdia pentru care o cu­ sări o picătură de sânge pe pieptu-i şi se
prinsese tremuratul. întinse îndată, aşa că toate penele de pe guşă
îndată sări în cuib şi întinse aripele peste îi erau roşii de sânge. Atunci răstignitul şopti
puişori. „Oh! aşa ceva e îngrozitor! zise cătră pasere: „Pentru mila ce porţi în suflet,
ea. — Nu vreau ca să vedeţi păcatul acesta! ai dobândit ceeace neamul tău întreg a căutat
Sunt trei osândiţi pe care trebue să-i răs­ să câştige, străduindu-se mereu, încă din
tignească. Şi paserea îşi întinse aripele, aşa ziua creaţiunei".
că puii nu putură vedea nimic, ci auziră Şi când paserea se întoarse la cuibul său
doar sgomotul ciocanelor, vaetele celor osân­ puii începură să strige: „Ţi-e guşa roşie;
diţi şi urletele mulţimii. Prihorul urmări penele de pe guşa ta sunt mai roşii decât
toate cele ce se întâmplaseră şi rămase îm­ rozele!
pietrit de groază. El nu-şi putea luă ochii E o picătură de sânge din fruntea săr­
de pe cei trei osândiţi. manului celuia de răstignit, răspunse paserea,
„Ce cruzi mai sunt oameni! zise paserea — şi are să se iee îndată ce m’oi scălda
după o clipă. Nu numai că au bătut în cuie în vr’o gârlă sau în vr’un izvor limpede."
pe aceşti nenorociţi, ci pe capul celui din Dar oricât se scăldă păsărică, nu se mai
mijloc au mai pus şi o cunună de spini. luă înroşeala de pe pieptu-i, iar când îi cres­
Şi iată, ghimpii i-au înţepat fruntea şi ţâş­ cură puii, se ivi culoarea roşie şi pe penele
neşte sângele!... adăogă paserea. de pe guşile lor, aşa precum se vede pe
„Cât de frumos e omul acela şi cum guşa fiecărui prihor încă din ziua răstignirii
priveşte împrejur cu atâta blândeţe, aşa încât Domnului.
D. N. Ciotori.