Page 3 - 1909-16-17

-'» .

Vrabia şi rânduneaua.
La masa de sub nuc la care stau, întot­ ranţei şi a încrederii în sine, am pilda bi­
deauna se adună, la ora prânzului, vrăbii de zuirii pe sine însuşi, şi atunci simţirea ce
jur împrejur. Eu fărimiţez pâine şi le arunc, sporeşte în inima mea este aceea care te pă­
iar ele se reped ahtiate şi se ceartă pe pradă. trunde când te întâmpină vrednicia, mândră
Vrăbioii mai ales, pe cari îi cunoşti după pata dispreţuitoare de cârjele milei, care e
şi
neagră de pe guşă, sunt zi de zi tot mai mizericordie şi eleimosină.
obraznici, şi vin uneori să-şi culeagă bucă­ Vrăbiuţele mele sunt lacome, se reped la
hrana de-a gata şi dă care de care să şterpe­
ţica până sub masă, de lângă picioarele mele.
Numai când se repede cocoşul, cu aripile lească bucăţica de sub ciocul celeilalte; —
de jumătate ridicate, şi vine să cucerească uită-te la rânduneaua sobră, cum rodul vâna­
terenul pentru numeroasa lui familie, vrăbiile
tului său muncit nici nu-1 atinge pânăce nu
ciripesc speriate şi se adăpostesc, purtând şi-a îndestulat întâi cuibul. Iată cerşetoarea
încă în cioc câte o ultimă bucăţică, în gu­ ici, şi muncitoarea dincolo. Iată-o pe aceasta
tuiul de-alături. servilă, atârnând de bunăvoinţa mea şi de
Peste drum de unde stau este o şură, — cruţarea sau nebăgarea în seamă a păsărilor
iar sub streşină acolo şi-au făcut cuibul o din curte, — şi uită-te la cealaltă, liberă,
pereche de rândunele. Mă uit la ele cum îşi nepăsătoare, stăpână pe dânsa şi pe aerul
iau sborul zorit în treaba lor, şi par’că mi-e ei, pe lumea largă în care loc este pentru
necaz de ce dispreţuiesc fărâmăturile ce arunc
toate vredniciile şi unde se rătăceşte şi piere
şi preferă să alerge, desigur în trudă şi ade­numai cel becisnic şi ticălos.
sea poate cu puţină izbândă, după o hrană Nu se uită rânduneaua la fărâmătura mea
pe care ar putea s’o găsească aşa de uşor, de pâine, şi nu se coboară s’o culeagă de
ici la picioarele mele. jos, — pare c’ar bănui că prin aceasta s’ar
Mi-e necaz, şi nu mă pot opri totuşi să statornici între noi legături dela stăpân la
nu le iubesc, păsărelele acestea, cu sborul rob. — Ce-i pasă vrabiei de robie! Ea vrea să
elegant, cu formele fine, cu mândra lor săl- trăiască bine cât trăieşte şi traiul bun pentru
bătăcie. Vrăbiuţele mele mi-s dragi, mă în­ dânsa e să fie pururea sătulă şi odihnită.
duioşează când le văd grăbind la adăpost,
cu sborul lor nedibaciu, ca nişte sfârleze *
scăpate din sfoară; — dar când văd rându­ Mă uit la păsări şi mă gândesc la oameni.
neaua avântându-se şi săgetând aerul, drept Oare nu s’ar puteâ împărţi şi ei în două
ca spre o ţintă binecunoscută, cu conştiinţă mari tagme, în tagma vrăbiilor şi acea a rân-
propusă şi cu hotărîre urmată, — nu mai dunelelor?
este înduioşarea, simţirea ce mă cuprinde, Uitaţi-vă la grămădeala şi la ciripeala din
căci nu mai am aci în faţa mea slăbiciunea, jurul celor puternici, cum se înghesuie să-şi
laşitatea, neputinţa, — ci am icoana sigu­ smulgă unii altora de sub nas locmaua. Abia