Page 31 - 1909-16-17

380 LUCEAFĂRUL Nrul 16-17, 1909.
azi de toată suflarea românească şi s’a retras la Viena, ne eră frică la toţi, c’are să se
în sânul familiei, în libertatea şi singurătatea apuce să-ţi spuie.
munţilor cântaţi de el. Suntem informaţi că Ana. Mereu vă pomeneam... şi...
vrea să se facă preot, şi cu dragostea lui Petru. Aşa... nu mi-a spuş nimic... şi
de neam, cu inima lui bună şi mare suntem rău a făcut... N’am să i-o iert niciodată.
siguri că va redeşteptă poporul la vieaţa Miron. Noi îl rugasem...
adevărată. Astăzi când toţi tinerii eşiţi din Petru.Vedeam eu că ocoleşte... că mi-ascunde
şcoli se înstrăinează de vetrele părinteşti şi, ceva, dar n’aşi fi putut bănui măcar mocirla
orbiţi de pulberea vieţii mari, uită cu totul asta... Şi acum, de câteva zile, e tot dus,
de cei de jos, din cari s’au ridicat, hotărîrea par’că s’ascunde...
poetului Petru Ghimpea e o măreaţă pildă Miron. E ceva... Am stat ieri mult de vorbă
pentru fiii neamului. EI, cântăreţul poporului,
cu el în grădină, sub măr... Îmi spunea să­
racul că par’că îi-e teamă de ce ai să zici
vine astăzi p r i n f a p t ă să-şi arete dragostea
faţă de cei de acasă şi această faptă par’că tu, când vei vedea tot ce-i aci.
le spune tuturor tinerilor: „Aduceţi-vă aminte Petru. Teamă? de ce? (pauză). Azi a fost
de vetrele noastre!“ pe la noi ?
(Se repede la Petru, îl ia de gât şi-l sărută.) Ana. Nu. Nu l-am văzut. O fi plecat iar
Ana (îşi şterge ochii). unde-va.
Titu. Nene, ce-i aia poet? Magdalena. S’a dus la vânătoare.
Petru (îl ia pe genunchi şi-l sărută). Petru. De unde ştii?
Miron (cu energie). Da, da, are dreptate. E Magdalena. Cred...
o frumoasă pildă! Nu-i vezi pe toţi ai noştri? Petru. Am să vorbesc mai mult cu el şi
Cum ajung ceva, nici nu se mai gândesc; nu pot să-l prind. Să văd, se mai ţine de
pânea de toate zilele e idealul lor cel mai vorbă...? E un plan al nostru să facem o
mare! In alte părţi poate să fie aşa, dar la gazetă mare pentru popor.
noi nu! La noi fiecare tânăr cu carte trebue să Miron. E băiat bun şi devotat... Ţi-a fă­
fie veşnic cu ochii deschişi asupra poporului găduit?
şi să muncească pentru cei mulţi. Numai Petru. Da, astă-primăvară... dar uşuratec
aşa vom puteâ merge înainte! Bine ai făcut, cum e...
Petre, c’ai venit acasă. Fii binecuvântat! Magdalena. Cum uşuratec?
Petru. Aşa cred că am făcut bine, moşule, Petru. Ei, asta e... Uşuratec aşa ca toţi
dar... oamenii cu stare. Nu le prea pasă dacă se face
Miron. Dar ce?... sau nu se face ceva. In sensul ăsta zic eu.
Petru (ridicând din umeri). Uite... par’că nu-mi Miron. Ai dreptate. Trebue să stai după ei...
vine să cred... de tot ce văd aici. Aţi făcut Petru. Altfel Lucian are o inimă de aur.
rău că nu mi-aţi scris. Veneam pregătit. Ana. Mai cu seamă cu noi... e aşa de
Aşa... a fost o lovitură neaşteptată, o lovi­ bun; nici nu s’ar puteâ altfel. Aici a crescut
tură care m’a uluit... Vă spun sincer, că cu voi de-a valma; mie îmi place când îmi
par’că visez... zice „marnă".
Miron. Te credem, dar de, ne gândiam şi Magdalena. Săracul... dacă nu mai are
noi... Şi apoi şi Lucian ne-a oprit. La ce pe nimeni...
să-i mai scrieţi — zicea. La ce să-i întune­ Miron. Dar, are o grădină ca un rai...
caţi vieaţa... Eu îl cunosc; o veste ca asta Toamnă, toamnă, dar tot frumoasă e... ştii
l-ar tulbură peste măsură. ca omul frumos... rămâne frumos până la
Petru. Tot ar fi fost mai bine. moarte.
Ana. Şi noi... înţelegi... tu... că... Magdalena. Ca d-ta, vrei să zici! (apucându-l
Petru. Da, da, înţeleg... moştenire neno­ resfăţat de gât) toamnă... toamnă...
rocită... din neam în neam; suferiţi până Miron (vesel). Ia fugi în colo... iar vrei să
la sânge şi nu spuneţi la nimeni... te linguşeşti?... Mi separe că-ţi trebue
Miron. Astă-primăvară, când a fost Lucian vre-o panglică... vre-o pălărie ceva... Hai...?