Page 32 - 1909-16-17
P. 32
Nrul 1G—17, 1909. LUCEAFĂRUL 381
Magdalena (desfăcându-se). Ba nu, moşule. Miron. Aşa... aşa...! să rămâi cu noi şi
ai să vezi cum au să se îndrepte toate. Mă
Miron (râzând). Apoi de ce? de ce mă alinţi
aşa? de dragul colivei ştiu că nu; nici nu duc şi eu! Dacă vrei vino mai târziu să
poţi s’o vezi... La prescuri şi la colivă Titu mai stăm de vorbă. Ştiu că nu te culci de
e cel dintâi (lui Titu). Măi voinicule, tu nu vreme. Noapte bună!
săruţi pe moşu ? Ia să vedem. Petru. Sara bună!
Titu. (li sare în poală şi-l sărută pe toată fa(a). Miron (face câţiva paşi şi se întoarce). A... să
Miron (înăbuşit de bucurie). încet, încet că mă nu uit... mă tot ţineam să-ţi spui. E un lucru
întinereşti de tot. (II desprinde. Magdalena îl ia de nimic, dar e frumos... mai cu seamă
de mână şi urcă cu el la masa din fund. Ana după pentru tine. Uite ce-i. Ieri, în grădină la Lu
ei, şi intră în casă. Se face seară tot mai mult. După cian, în mărul din mijloc mai.rămăseseră două
o pauză). Aşa cum îţi spuneam, am stat ieri mere unul lângă altul; dar unul eră bun şi
mult cu Lucian. Ah, e aşa de frumoasă gră unul putred şi nu-mi plăcea treaba asta.
dina lui! Stai... şi par’că auzi vicaţa cum cse Mă gândiam: ce frumos ar stă colo sus
din pământ... Acuma!... d’apoi primăvara! mărul cela sănătos şi roşu într’un pom bân
Zău, vă spun drept... când oiu muri să mă tuit de toamnă. Mă gândiam eu... şi iau un
îngropaţi acolo... sub mărul cel din mijloc... liarac să-l dau pe cel putred jos şi cum dau
acolo unde v’aţi jucat voi când eraţi mici... nu ştiu că m’am trezit cu amândouă la pă
(îl vede pe Petru cu ochii pierduţi şi se întrerupe mânt. Ştii ce ciudă mi-a fost?! Şi mi-am
brusc). La ce te gândeşti ?
zis eu: Iacă ce greu e să fie cineva sigur
Petru. Mă gândesc... cu câtă bucurie ve
ni am acasă! că dintr’o lovitură are să cadă numai ce
vrea şi ce e nevrednic să stea sus... Hai?
Miron. Dar noi cum te-am aşteptat! Ce zici? O prostie, nu-i aşa?
Petru. Am văzut tot ce eră de văzut în Petru. E frumoasă!
lume. Am muncit şi prin munca mea am
Miron. Mă tot ţineam să ţi-o spui... Acum
călătorit şi puteam... dar... mă duc... (cătră Magdalena şi Titu). Sara bună,
Miron. Dar... ţi-a fost dor de soarele de băeţi!
aici, ştiu eu! Inima omului are ceva din Titu şi Magdalena. Sărut mâna, moşule.
pământul unde s’a născut. Degeaba umblă (Miron pleacă condus de Petru până la eşire).
că inima tot încoace-i bate.
Petru (visător). Prin amurguri mai cu seamă Scena 6.
mă apucă dorul... (Petru urcă in fund la masă unde e Magdalena, Titu
Miron. Las’ c’are să fie bine. In primăvară pleacă şi se joacă mai încolo. Se înserează).
te duci şi te sfinţeşti şi te las în locul meu.
Magdalena (apropiindu-se de Petru, dupăce s’a
Petru. M’am strecurat prin tot felul de aşezat). L-am văzut...
lume...
Petru. Pe cine?
Miron. Dar ţi-ai păstrat inima, asta-i mai Magdalena. Pe... tata!
mult decât toate! Petru (tulburat). Nu-mi mai vorbi de el
Petru. Da, mi-am păstrat-o... şi am venit (pauză).
să mi-o dau toată la ai mei... şi acum uite, Magdalena (blând). Vrei să lucrăm? (Se
primul om care mi-o respinge, e tata!... aşează la masă gata de scris).
Miron. Văd. Petru (caută gânditor o carte).
Petru. De când am venit mă simt înfrânt... Magdalena (ajutându-i). Iat-o... Metarmor-
par’că nu-tni găsesc calea... par’că s’a ri fosae.
dicat în drumul meu o stâncă... Petru (luând cartea). Unde am rămas?
Miron (sculându-se). Doar nu te bate gândul Magdalena. Sfatul zeilor, discursul lui Joe.
să pleci iară... Petru. Ceteşte partea din urmă.
Petru. Nu!... (o pauză şi apoi cu toată hotă- Magdalena (cetind). „Jur pe fluviile infernului,
rîrea). Nu!... Locul meu e aici... (gânditor). cari curg pe sub pământ prin dumbrava Sty-
Da, da, aici e locul meu! giana, că toate încercările le-am făcut de mai
