Page 33 - 1909-16-17

382 LUCEAFĂKUL Nrul 16 — 17, 1909.
ştii cum s’a supărat mama în seara când ai
venit tu. Ostenit cum erai, te-ai culcat. Noi
l-am aşteptat să vie, să-i spunem, credeam
că-i facem o bucurie, când a intrat, zice mama:
„A venit Petru". „Ei şi dac’a venit?" „Cum,
nu te duci să-l vezi?" „La ce“... zice, şi a
plecat împletecindu-se în odaia lui.
Petru (pătruns de vestea asta cearcă să-şi stăpâ­
nească emoţia).
Magdalena. Mama a început să plângă şi
toată noaptea n’a dormit.
Petru (stă dus pe gânduri).
Magdalena. De cinci ani nu te văzuse.
Petru (îngânând). De cinci ani!
(Se aude departe cântecul lui Trifu nebunul, care abia
se desluşeşte):
„Trifu cu lopata
L-a îngropat pe tata
Tra la, tra la... la, la“.
Titu (alergând de după casă la ulucile din fund,
urcându-se pe ele). Trifuleee, Trifule... e... e...
Petru. Ce-i asta?
Magdalena. Un nebun, săracul de el. (Lui
Elena Popea, Interior (după masă). Titu.) Lasă-1, Titule, în pace, dă-te jos!
înainte. Dar rana fără leac trebue tăiată cu Titu. Nu vine. Uite-1 trece puntea, se duce
încolo (se coboară, cântecul continuă).
sabia, ca să nu se molipsească şi partea să­
nătoasă!" (Petru rămâne cu totul dus pe gânduri. Petru. Ce cântă?
Magdalena aşteaptă. Lui Petru îi cade cartea din mână, Magdalena. Un cântec al lui. Un nenorocit...
tresare, o ridică.) Eră gropar aici... şi-a murit tată-său şi când
Petru. Cum ziceai ? a aruncat pământ peste el, a înebunit. Acum
Magdalena. Eşti tulburat... umblă de colo, colo, cu pălăria plină de flori
Petru. Nu, spune! şi cântă... vorbe fără nici o legătură. (Cân­
Magdalena (cetind). „Dar rana fără leac tre­ tecul se pierde din ce în ce.) Mi-e asa de milă
bue tăiată cu sabia, ca să nu se molipsească să-l văd. Mai deunăzi, într’o noapte, a cântat
şi partea sănătoasă." mult pe aici, pe după grădini. Ne-a fost aşa
Petru (după o pauză). Cel puţin tu trebuia de frică... şi apoi...
să-mi scrii! Petru (tulburat, se ridică brusc)- Mă duc____mă
Magdalena. Nu m’a lăsat mama. duc Ia moşul. Să nu m’aşteptaţi, poate să
Petru. Da, ştiu... şi aţi suferit amândouă. viu târziu. Adună-mi cărţile şi du-le în casă.
V’aţi lăsat chinuite de un... (lăsând cartea şi Titule, hai în casă, haide! (îl ia de mână şi
luând-o de mână). Vino, încoa, şi spune-mi, spu­pornesc.)
ne-mi ce-a mai făcut? Magdalena. Să strâng numai şi viu şi eu.
Magdalena. Ce să-ţi spui? Cât e ziua nu-i (Petru intră cu Titu. In timp ce Magdalena adună
acasă, vezi şi tu. Seara... noi ne culcăm de cărţile, apare pe uşiţa din dreapta, din grădina lui,
Lucian în costum de vânătoare, cu puşca în spate.)
vreme. El vine târziu, când vine, de multeori
nu vine de loc. Se furişează încet în odaia
lui. Ne-am învăţat acum cu el, dar par’că Scena din urmă.
mi-e tot frică... mi-e frică. (Apare luna frumoasă în fund).
Petru. De ce să-ţi fie frică? Magdalena. Bine că ţi-ai adus aminte şi
Magdalena. Nu ştiu . .. (după o pauză). Nu de mine.