Page 34 - 1909-16-17

Nrul 16—17, 1909. LUCEAFĂRUL 383
Lucian. Uite, nici n’am avut răbdare să-mi
las puşca; am venit dc-adreptul.
Magdalena. Eşti un rău şi jumătate; o zi
întreagă e mult pentru inima mea, Luciene...
şi ce mi-ai adus?
Lucian. Floarea Reginei (i le dă).
Magdalena. Le-ai cules tu singur?
Lucian. Singur.
Magdalena. Şi nu ţi-a fost frică? Vezi,
eu toată ziua mă gândesc să nu păţeşti
ceva pe acolo.
Lucian. Aşa!....
şes; sunt învăţat.
Magdalena. Şi..
Dar să-mi spui drept.
Lucian. Mă mai întrebi?
Magdalena. Ţi-a fost dor?
Lucian. De sigur!
Magdalena. Minţi! Magdalena. Tu?
Lucian. Iar eşti o răsfăţată! Lucian. Eu, Magdaleno.... eu! (îi cade la
Magdalena. (Cu minte). Aşa e; avem atâtea piept şi Lucian o sărută lung).
necazuri noi, sufer aşa de mult.... şi când Magdalena (pierdută). Tu ai să fii mântui­
te văd îmi uit de toate şi îmi vine să m’alint torul.... tu! şi când, Luciene?
ca un copil. Lucian. La primăvară.
Petru teşind din casă îmbrăcat cu pardesiul). A! Magdalena (îngânând). La primăvară...
Te-ai întors? Lucian. Când va fi soarele mai frumos.
Lucian. Adineaori.... Ce-ai mai făcut azi? Magdalena. Şi când vor ieşi viorelele....
Petru. Hm! Ce-am făcut ieri, ce-am făcut Lucian. Da. Când vor ieşi viorelele....
alaltăieri, ce-am făcut de câteva zile de când
am venit; mizerie!!! Mă duc la Moşu. Dacă Ana (dinlăuntru strigă). Magdaleno ! (ei se des­
part).
vrei vino şi tu mai târziu. Magdalena. Viu, mamă... viu acum! (ia căr­
Lucian. Să vedem. ţile subsuoară şi urmează scena pe şopotite). Mă duc.
Petru. Magdaleno, să nu uiţi ceva afară,
vre-o carte, să cadă bruma pe ea. Noapte Lucian (tainic). Vii la noapte?
bună. Magdalena. Luciene!
Lucian. Noapte bună. Lucian. Vino!
Magdalena. Stai mult? Magdalena. Nu mă mai chiemâ, Luciene,
Petru. Nu ştiu (dispare. Pauză). mi-e frică...
Magdalena (privind la flori). Nu ştiu cum mi Lucian. De ce?
se pare mie__ Uite mi se pare că florile Magdalena. Mi-e frică să nu se întoarcă
astea au ceva trist___ ceva de orfan, de spre răul nostru.
nenorocit_ nu ştiu cum să-ţi spun. Lucian. N’ai tu încredere în mine?
Lucian. Ca toate florile crescute la umbră! Magdalena. Ba da.
Magdalena. Ca mine! Lucian. Atunci?
Lucian. Magdaleno! Magdalena. Nu ştiu cum mi-a intrat în suflet
Magdalena. Da, aşa e; eu sunt o floare o frică... şi câteodată mă trezesc că plâng.
răsărită în umbră!.... Lucian (luându-o în braţe, o sărută). Vino!
Lucian. Şi cine are să te scoată la soare?... Magdalena (oftând>. Nu ştiu! (porneşte).
cine? (o cuprinde). Lucian. Vino!