Page 38 - 1909-16-17

Nrul 16—17, 1909. LUCEAFĂRUL 387
La târgul la Oriştea lată acum, la sfârşit, câteva părţi, ce ni s’au părut
Bea Necşan şi cu puica. dintre cele mai izbutite ale culegerii d-lui Vasiliu:
(Pag. 82)
Foaie verde siminoc,
Atât Necşanul, cât şi Oriştea (Orăştie) sunt Arde-te-ar focul noroc;
numiri ardeleneşti. Iar în versurile: Că la toţi li-ai făcut parte,
Numai mie strâmbătate.
C’aista-i feciorul Banului 5 Şi la toţi li-ai dat noroc,
Din ţara Harţagului, Numai mie nici un strop.
(Pag. 15).
Peste alţii dai năvală,
nu e vorbă de altceva, decât de ţara Haţegului. Pe mine mă arzi cu pară;
Peste alţii te duci orb,
Dragu mamii Costantin,
Cel mai mic şi mai vonic (sic) 10 Pe mine mă arzi cu foc. (Pag. 135).
(Pag. 22).
Ia mai zi, dragă, din gură,
tot „vonic", în loc de voinic se rosteşte în unele
Dacă ţi-i inima bună;
părţi din Ardeal.
Dacă ţi-i inima rea;
Frunză verde forăstău’) Nu mi-o strică şi p’a mea.
La crâjmă, la făgădău.
(Pag. 30). (P. 135).
Lată-i frunza bobului, Alunaş cu creangă ’n drum.
Şi-i mai laf a mărului, Te-aş rupe şi nu mă ’ndur;
La curţile Şandrului, Alunaş cu alunăle,
(Pag. 34).
Par’că-i puica cu mărgele
a cântat un moşneag de optzeci de ani. Acelaşi cântec, (P. 106).
în gura unei femei tinere, e următorul: Puiule, nu te ’ndurâ,
De osând’ a mă lăsă,
Lată-i frunza- bobului,
Da-i mai lat’ a mărului, Până sânt la mâna ta;
Că dacă te-i depărta,
Văzui curtea Sandului,
(Pag. 35). Tu de urma mea nu-i da,
Multă cale mi-i cătâ.
adeca Şandrul moşneagului a luat mai târziu forma
de Sandu. Frunză verde d’alunică,
Originea ardeleană a multor versuri este astfel Măi bădiţă Todirică,
deplin evidentă. Cu toate acestea, majoritatea cân­ Frunza de pe cireş pică,
Nu pot să-ţi fiu ibovnică.
tecelor din cele aproape 300, este originară din alte (P. 107).
locuri.
*
— Ieşi, lei ţă, la portiţă,
Numiri nouă de persoane nu prea se găsesc nici Ca să dai badii guriţă.
între eroii cântecelor bătrâneşti, nici între vitejii ce­ — Eu nu-s floare de surcină,
lor haiduceşti. Găsim, însă, atât la balade, cât şi la cele­ Să dau gură prin grădină;
lalte poezii, multe părţi foarte frumoase şi cât se 5 Nici nu-s floare de cicoare
poate de caracteristice care, transcrise in limbă obiş­ Să dau gură pe cărare;
nuită, ar fi primite cu multă plăcere de cinstiţii ceti­ Ci-s floare de scânteuţă.
tori ai volumului. Şi ţi-oi da gură ’n căsuţă.
La eroii baladelor întimpinăm: pe Şoigu cu Şoi- (Pag. 107).
guleasă, care e Şalga din Alecsandri; pe Badiu, pe
frate-său Neculcea şi Băduleasă, — ceeace e intere­ Dorul tău şi cu al meu,
sant e că Nicolcea din Bănat, dintr’o baladă dela Fă-1 un boţişor în mână
Şi-l aruncă ’n cea grădină;
Prilipeţ, satul de naştere al lui Traian Doda, a ajuns Că ’ntre flori şi ’ntre sulcină
tocmai la Tătăruşii Moldovei, — balada o are şi
Alexandri, la care locul lui Nicolcea îl ţine Marcu; 5 El şi-a face-o rădăcină. (p ] 09).
mai găsim pe Toma Alimoş, Gruea, Doica, Vidra, — Dorule, d’a ta pricină,
Kira, Mioriţa redusă, Doncilă. lanuş Unguru, Velinaş, Se uscă iarba ’n grădină.
Păunaş, apoi pe haiducul „Ion Pcetrariu", care îl — Cum, focul, nu s’a uscâ,
are şi Alecsandri sub numele Ion Petreanul sau Pe- Dragă, pentru jalea ta.
trariul, cu o notiţă (la pag. 260), asemenea şi Elena (P. 111).
Sevastos (în Cântece moldoveneşti, pag. 316); pe Co­ Subţirica spală grâu
dreanul, Radu, Voicu, vechi cunoscuţi. Vre-o 4—5 Cu tulpan cărămizâu,
sunt numiri, până acum, necunoscute. Cu fustuţa pusă ’n brâu,
Cu ochii ca două mure,
') Ruja Soarelui. 5 Toată mintea să ţi-o fure,