Page 48 - 1909-16-17

370 LUCEAFĂRUL Nrul 10-17, 1909.
apă mare fără fund. Baba, încrezută în pu­ rară tot aşa până la poarta palatului împă­
terile ei, încercă s’o treacă în not, darse scu­ rătesc. Aci rândunica îi ciocăni iar de câte
trei ori pe frunte, de se făcură oameni la
fundă şi-acolo au mâncat-o răchiţii şi băl aurii.
Rândunel cu fata plecară mai departe, Ioc şi intrară în palat. Atunci să fi văzut
voioşi c’au scăpat de babă dar merseră ce bucurie! împăratul şi împărăteasa stau să
merseră şi deteră de apa cea mare dela 'nebunească şi alta nu.
marginea pământului: „Ce ne facem?" zise Au trimis apoi de grabă logofeţi cu răd-
fata şi se ’ngălbeni de groază. Dar Rumânaşul
vanu
desfăcu nodu dela năframă, scoase penişoara Cu şase cai cânepii
rândunicii, suflă de trei ori peste ea şi numai Şi cu şase fumurii,
s’aducă pe părinţii mirelui şi s’a făcut apoi
iată un stol de rândunele, numai gura de eel.
Una mai isteaţă s’apropie, îi ciocăni de trei O nuntă mare,
ori pe frunte cu pliscu, de se prefăcură şi Cum n’a mai fost pe sub soare.
ei în două rândunele, şi-o luară prin văz­ Iar eu încalecai p’o şa
duh, peste apă cu celelalte împreună. Sbu- Şi vă spusei D-voastră aşa.
A. O. Maior.

Nocturnă.
Pe lacul adormit, O lebedă trecea
In pacea nopţii îndelungă, Pe lacul adormit,
Măiastră lebădă-a pornit. In pacea nopţii îndelungă...
Şi ’n preajma ei val după val s’alungă,
Şi ’n horă valuri urcă şi s'afundă Ca lacul adormit trezit de ea,
Ce mult ar vrea
Spre ţărm vrând parcă să răspundă
Unei chemări care le-aşteaptă... Şi sufletu-mi să se ’nfioare-odată
Şi ’n murmur blând, De-a ta iubire, zână fermecată!
Din vise lacul se deşteaptă... D. Crainic.

Lui Eminescu
dedicată lui V. G. M.
Profet al unui neam în aşteptare, Dar când pe-alături îşi luă el sborul
Ce-şi plămădise ’n lacrămi viitorul, Cu jertfe mari şi cu dureri amare,
In limbi de foc îţi prefăcuşi tot dorul Avântu-ţi se schimbă ’n îngrijorare
Ca să-i arăţi o cale de ’nălţare. Şi cu blăstătn veni judecătorul!
Totuşi sfântă-i cântarea-ţi sbuciumată
Ce-ţi prăpădi frumseţă de vieaţă;
Intr’a izbândei larmă ’nfrigurată
Ea fu mustrarea ’nvinşilor semeaţă!...
Ce scump plătim, o, ţară încercată,
Lumina zorilor de dimineaţă.
14 Iunie 1909. D. A. T.