Page 5 - 1909-16-17

^iHi|

Nrul 16-17, 1909. LUCEAFĂRUL 353

Reverie.

Amurgu-şi împânzeşte taina în liniştea odăii mele,
Un trist amurg cum sunt adesea în primăverile ploiase...
în plânsul apei picurate sunt glasuri şi sbucniri rebele:
Ce întunerec o aşteaptă şi ce ’nălţimi de cer visase!
Pe masa mea, o tragedie ’şi-ascunde taina într’o carte
în pagini cari din vieaţa noastră se par de cineva furate,
Câte dureri şi câte patimi trăiesc în rândurile moarte
A unei cărţi ce nu mai simte aripa vremilor cum bate.
De ce ne ’nfiorăm când ochiul ni se opreşte la o filă
în care din a noastră vieaţă e prinsă de vecie-o clipă?
Pe semne, sunt şi ’n tragedia cea mai săracă şi umilă
Destule flori din cari artistul frumoase opere ’nfiripă.
...Bat picuri grei în geam, de par’că s’ar cere ca să intre ’n casă,
Vor fi având din lumi de stele anume taine să-mi desgroape,
Ori, amăgiţi în drum de-o rază de lumina de pe masă,
Vor fi voind măcar de-o umbră din visul lor să moară-aproape?
Căci nu e mai frumos pe lume şi nu e clipă mai măreaţă,
O biată inimă robită de-atâtea vise fermecate!
Decât după înfrângeri grele şi după-o trudnică vieaţă
Să mori sub umeda privire a unei fete adorate.
E. Savu.

Căsuţa mea.
Căsuţa mea cu zidurile-albastre, Tu laviţă, de crengi încunjurată,
Cu grădinuţă ’n curte la fereşti, Unde ’n răcoarea apelor, demult,
Din pragul tău ascult doinele noastre Am ascultat cu inimă curată
Urzite din străbunele poveşti. Povestea ce ’nzâdar o mai ascult.
Din liniştea pridvorului tău, luna, Ce drag ii eră inimei să crează
Luceafărul şi soarele-s mai vii — Prielnică ’n minunile cereşti,
In jurul tău îşi împletesc cununa Azi nu mai plec nebună dup-o rază
Colnice, văi, prăpăstii şi câmpii. Târzie, care-mi bate la fereşti.
Căsuţa mea cu râul în grădină Nici raza nu-mi mai tremură ’n zăbrele
Sub coborâş prăpăstios şi greu, Vis şi părere, farmec şi avânt...
Poate că-i umbra nucului de vină Căci peste toate patimile mele
De las pe malul apei dorul meu. Aşterne vremea albul ei vestmânt.
Maria Cunţan.