Page 8 - 1909-16-17

356 LUCEAFĂRUL Nrul 16-17, 1909.

Ochi cu luciul catifelii.
Ochi cu luciu catifelii,
Voi ce nu cunoaşteţi chinul şi amarul îndoielii;
Ochi senini, la casa voastră
Vine-adeseori şi cântă mândră pasăre măiastră.
Cântă jalnic de ce-o doare,
Povesteşte ’n cântul ei de înălţimi ameţitoare,
Spune, câte drumuri grele
A urcat să poat’ atinge strălucirea unei stele,
Câte visuri i s’au stins;
Şi iar spune câte culmi aripile-i au atins,
Spune, inima-i rănită,
Că de câteori înaltul e amarnică ispită.
Şi de câteori e ’nfrântă
Tot de-atâteaori ea vine la fereastra ta şi cântă.
Ochi cu luciul catifelii,
Voi ce nu cunoaşteţi chinul şi amarul îndoielii,
Ochi senini, privirea voastră
Nu ’ntâlneşte ’n cale-adâncuri, vede numai zare-albastră.
In tăcuta lor chilie
Nici o umbră nu se 'nalţă, nici o floare nu învie;
Toată ’n linişte-i ţesută.
Visul tău e unul singur — cât de paşnic îl sărută
Calmul razelor de lună.
Casă alb’-aici la tine niciodată nu-i furtună;
Veşnic tot aceeaşi floare
In fereastra ta ’nfloreşte, şi nimica nu te doare.
Pasărea tu ştii că vine
Ca să-şi vindece durerea în priviiile-ţi senine.
Stă la tine-un pic de vreme,
Dar pornesc stăruitoare înălţimile s’o cheme,
Şi se duce, se tot duce
Şi vremelnic iar în zare ca un astru ea străluce,
Călătoare totdeauna.
Când îl îndrăgeşti pe soare, când asculţi ce spune luna,
Când eşti tu învingătoare.
Când ţi aripa rănită; nu mai poate-atunci să sboare
Şi cobori încet spre casa
Unde ’n desmierdarea-i blândă, caldă, fină ca mătasa,
îţi găseşti tămăduire
Unde ’n prag te-aşteaptă ochii fără umbre în privire,
Ochi cu luciul catifelii,
Ochi ce nu cunosc amarul şi veninul îndoielii.
Simina Bran.