Page 12 - 1909-18
P. 12

408                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 18, IţK».

           atuncea,  ştiam....  Voi  sunteţi  tineri....  nu   Magdalena.  Să  fie  adevărat  că  ar  fi  găsit-o
           ştiţi...  Dar  să  vă  spui  eu.  Ştiţi  voi  care  e   un  strămoş  al  nostru,  de  mult,  într’un  fund
           cea  mai  mare  fericire  pe  pământ?  fericirea   de peşteră?
           când  simţi  că  nu  mai  trăieşti  pentru  tine...   Petru. Cine v’a spus?
           că  trăieşti  pentru  toţi...  pentru  tot  neamul...   Ana.  Tata  ne  povestea  într’o  zi....  Când
           Da... da...                       mă uit Ia ea: par’că m’alină
             Petru (aproape de eşire, şovăitor). Moşule, d-ta   Petru-  Câtă  jale  o  fi  văzut  icoana  asta,
           ai omorît?                        mamă.  Numai  pe  d-ta  de  câteori  te-o  fi
             Miron.  întrebi  şi  tu  ca  un  copil....  mi-am   văzut plângând.
           apărat  şi  eu  moşia  cum  am  putut.  Ce  vre­  Magdalena. De-ar vorbi, câte n’ar spune!
           muri____ ce vijelie.... şi după aia.... cu ce  Ana.  De  câteori  o  văd  mi-aduc  aminte
           ne-am  ales...  şi  tot  n’am  murit,  vedeţi?  Cu   de  mama  Voi  n’aţi  cunoscut-o,  abia  mă  mă­
           ce  ne-am  ales  după  atâta  sbucium?...  la  c’o   ritasem  când  a  murit.  Eră  o  femeie  frumoasă...
           doină de fluer rătăcită prin munţi.  şi  dreaptă  Ia  suflet....  Ca  tine,  Petre,  tu  se­
             Petru. Doina noastră...         meni  cu  ea.  (Pauză.)  Săraca  mamă  cum  s’a
             Miron.  Zi-i...  jalea  noastră.  Şi-acum  mâne   dus!... (îşi şterge ochii).
           cu bine.                           Petru.  S’a  dus..  .  şi  cu  ea  s’a  dus  o  lume,
             Ana. Să vii şi d-ta mâne, tată.  o  lume  de  oameni  de  inimă!  S’au  răsturnat
             Miron.  Negreşit,  dacă  n’oi  veni  eu,  cine   stejarii!  Noi?....  Nişte  rămurele....  ne  cla­
           să vie?                           tină  toate  vânturile.  (Se  ridică  brusc,  par’că  ar  vrea
             Ana. Aşa e.                     să-şi alunge gândurile.) Mă duc să isprăvesc.
            Miron. Noapte bună! (Magdalenei) Mâne n’are   Ana. Să mai aşteptăm?
           să  te  mai  doară  capul,  aşa-i?  (o  apucă  de  băr­  Petru. Dacă nu vă e somn.
           bie). Noapte bună!                 Magdalena.  Mai  stăm  o  leacă.  Până  mâne
             Cu  toţii.  Noapte  bună!  (îl  însoţesc  până  la  prispă,   e un veac.
           se aud tunete departe).            Petru (iese).          tVa urmă.)
             Miron. Iacă, a început să plouă.
            Petru. Vezi, ce noapte?
             Magdalena.  Umblă  încet,  moşule,  să  n’alu-   Cele două porumbiţe...
           neci!                                     — După W. Shakespeare —
           (Vine în scenă înaintea celoralalţi, îşi încrucişează  Dacă muzica e soră cu plăpânda poezie,
             braţele şi-şi ridică ochii în semn de rugăciune.)  Dragostea  ce  ne  ’mpresoară’n  dezmierdări  potopitoare
             Miron  (de  afară).  Ano,  ce-am  vorbit...  nu   în a noastre inimi calde va să fie mult mai mare,
           uita!                            Când ţi-i dragă ţie una, iară ceialaltă mie!
            Ana. Nu, Nu!
                                             Tu  tresari  de  fericire,  când  din  strune  Dowland 1 )  ştie
                        Scena 5.             Să urzească ’n note limpezi suspinări aiurătoare...
                                             Iară  eu  mă  pierd  cu  mintea  ’n  lumi  de  ’naltă  cugetare,
            Ana  (lui  Petru,  dupăce  revin'.  N’ar  fi  fost  rău
                                            Când cetesc vre-un viers de Spenser), 3  sufletul de mi-l îmbie
           să-l însoţeşti până acasă.
             Petru.  Nu  mi-a  venit  în  minte.  Dar  nu-i   Şi  ne  fură  de-o  potrivă,  când  doineşte  ’n  faptul  sării,
           nimic, o palmă de loc.            Din duioasa lui lăută, Phoebus, regele cântării...
                                             Şi mai dragă m:-eşti atuncea... căci în tine sunt închise,
            Ana.  Să  ne  culcăm  şi  noi,  Magdaleno.  Iacă
           iar  s’a  stins  candela.  De  trei  ori  am  aprins-o   Ca’ntr’un  cuib  vrăjit,  din  care  niciodată  n’or  să  zboare,
                                            Cele două porumbiţe, de apururi trăitoare,
           de când s’a înserat (aprinde candela).
                                             Muzica şi poezia: bogăţii de dor şi vise!..
            Magdalena (lui Petru). Tu mai stai?
                                              Craiova          Ştefan Braborescu.
             Petru. Trebue să isprăvesc!
            Magdalena. Pari ostenit!          *)  Dowland,  un  muzicant  foarte  cunoscut  în  1590,
            Petru. Mă mir. Azi n’am făcut mai nimic.  epocă  în  care,  se  crede,  că  Shakespeaie  şi-a  scris  cele
                                             dintâi sonete.
            Ana  (făcând  candela).  Vedeţi  icoana  asta?   -)  Spenser.  poet  englez,  autorul  faimoasei  poeme:
           Asta-i  o  icoană  sfântă.  S’a  moştenit  în  neamul   Regina Zinelor, tipărită in 1596, t- Nota trad.
           nostru din tată în fiu. E toată de argint.
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17