Page 17 - 1909-18

Nrul 18, 1909. LUCEAFĂRCL 413
s’arunce mai întâi. Şi n’a aruncat nitne. Ş’aşa să-ţi spun pentru plecare o pildă. Zice că
mă gândesc şi eu. Doamne sunt un mare eră odată un preot bun predicator, slujiâ
păcătos, dar mila ta n’o luă dela mine“. — frumos, spovedeâ bine pe oameni, dar eră
Un oftat adânc urmă cuvintelor acestora, bă­ un destrăbălat în vieaţa lui. Ş'odată, când
trânul păreâ zdrobit, iar mie deodată-mi ful­ spovedea, vine în biserică şi îngenunche
geră prin cap un gând: femeile, iată patima înaintea lui un tânăr necunoscut. Si începe
de căpetenie a sărmanului Vartolomei. să spună din fir în păr, până în cele mai mici
„E adevărat dar — zic eu, că D-ta ai o amănunte toate păcatele preotului care as­
mulţime de femei la casă, pe lângă preu- cultă mărturisirea. Şi preotul la fiecare păcat
teasa legiuită? îl oprea, îi da sfaturile cele mai cuminţi cum
— Adevărat da, adecă a fost odată, acum să se ferească de ele. Dar când să-i dee des-
umblă şi ele după trebi că am agoniseală legarea, tânărul se ridică deodată şi-i zise:
multă. „Eu n’arn lipsă de deslegarea D-tale. Eu n’am
Şi nu crezi că ar fi bine să le deparţi păcate. Acestea ce le-am spus nu simţi tu
acum la bătrâneţe, pentru ochii lumii cel că-s ale tale? Ce mi-ai zis mie să fac îndepli­
puţin ? neşte tu, şi vei fi fericit."
— Ce ochii lumii? Iacă să-ţi spun o pildă Tot aşteptam să-mi zică părintele Varto­
despre lumea de-acum. Acum ştii că jidovii lomei ceva. Dar aşteptam zadarnic. El sta
n’au aruncat cu pietri în femeia păcătoasă, plecat pe masă, şi se tot adună din ce în
pentrucă toţi se simţeau vinovaţi. Dar azi ce, până când îl cuprinse deodată un plâns
să zică Hristos: cine-i nevinovat între voi să cu sughiţuri, şi abiâ îmi zise: „Eu înţeleg
arunce în ea cu pietri, ce crezi n’ar aruncă ce vrei să spui. D-ta, nepoate, nu eşti om
oamenii ? rău şi-mi pare bine cam vorbit cu D-ta. Eu
— Nu, pentrucă şi azi se simt vinovaţi. am să încerc să urmez pilda ce mi-ai spus,
— Ba da, nepoate, azi cu toate că-s vino­ căci nesmintit pentru mine ai spus-o.“
vaţi, ar aruncă. Azi lumea nu mai are inimă. Se ridică apoi încet, îmi strânse mâna
Ce să-mi pese dar de gura lumii? şi eşirăm amândoi prin târg, pierzându-ne
E vremea de plecare, părinte, i-am zis, în grabă unul de altul...
şi nu mai avem multe de vorbit. Dar ţiu să
te dumiresc asupra unui lucru. Alta e să Istoria aceasta mi-a povestit-o într'o seară
greşeşti negândindu-te la păcat, — din pa­ părintele loachim Crucian, şi păreâ foarte
timă, din neprecugetare, şi alta e să faci mişcat de întâlnirea aceasta cu părintele Var­
păcatul răzimându-te pe mila lui Dumnezeu. tolomei. Şi după ce-arn tăcut amândoi un
Mi se pare că D-ta eşti de părerea din urmă. răstimp, părintele Crucian îmi zise: „De în­
Ştii că-i rău şi-l faci pentrucă ştii mila Dom­ dată ce crezi că fiecare om are un suflet,
nului care te iartă. Dar să bagi de seamă, nu-i bine să dispreţueşti pe nimenea; căci
ca astfel chiar D-ta ispiteşti pe Dumnezeu. poate de unde n’ai crede răsare floarea cea
D-ta spui că predici, şi că dai sfaturi. Iată mai curată de crin“.
I. Agârbiceanu.

Şi-o să pornesc.
Şi-o să pornesc de-acuma iar, Şi n’o să ştii nici Iu c’am fost,
Şi-o să mă pierd în lumea largă, Şi nici ce căi pribege-apuc,
C’am fost vre-odat’ şi eu pe-aici, Şi niine, nime n’o să ştie:
Şi urma mea o să se şteargă. Strein am fost, strein mă duc.
Vasile Stoica.