Page 19 - 1909-18
P. 19

N T ru! 18, 1909.          LUCEAFĂRUL                        415

        vorba  de  însuşirile  artistice
        ale  poporului  nostru.  Spiritul
        critic,  munca  stăruitoare  şi
        puţină  răbdare  în  formularea
        concluziilor  ademenitoare,  de­
        sigur,  vor  face  artei  naţionale
        un  serviciu  mult  mai  bun,
        ca  însufleţirea  deşartă  şi  tre­
        cătoare.
          Dintre  studiile  d-lui  Tzi-
        gara-Samurcaş  ne  vom  ocupă
        numai  cu  cele  privitoare  la
        arta  ţărănească,  cari  ne  in­
        teresează mai mult.
          Ca  o  formă  caracteristică  a
       . architecturei româneşti s’a so­
        cotit  aşa  numita  c u l ă ,   care
        s’a  putut  vedea  şi  la  expoziţia   Faţada casei lui Mog^ş.
        generală  din  Bucureşti.  Culele
        se  găsesc  mai  ales  în  Oltenia  şi  forma  lor  se   aşa de bine croite, încât s’au aşezat şi „în­
        poate  vedea  din  fig.  1.  şi  2.  D-l  Tzigara-   cheiat" perfect la reconstituirea în muzeu.
                                            Economia  casei  este  foarte  simplă,  după
        Samurcaş  dovedeşte  că  aceste  cule  sunt  un
        împrumut  dela  Sârbi,  la  cari,  ca  şi  la  Bulgari,   cum se vede în acest plan.
        se  găsesc  şi  astăzi  în  număr  destul  de  mare.
        Culele  erau  case  de  apărare,  de  aceea  se  şi
        ridicau  în  Bulgaria  mai  ales  pe  ruinile  ca­
        stelelor  romane,  iar  în  Oltenia  pe  locuri  mai
        înalte.  Chiar  şi  textele  vechi  confirmă  această
        destinaţie  a  lor.  „Boernaşii  olteni,  câţi  mai
        rămăseseră,  văzând  primejdia  se  închiseseră
        în  c u l e l e   ce  aveau  pe  moşiile  lor“  ne  spune
        unul dintre ele.
          Cu  timpul,  culele  orientale  au  luat  aspectul
        architecturei  româneşti,  împrumutând  dela   1 □ □         n □ i
        aceasta cerdacul.
          Un  caracter  mult  mai  naţional  decât  culele
        îl  au  casele  cu  pridvor,  cum  e  de  pildă  casa
        lui  Antonie  Mogoş  din  Gorj,  care  se  păstrează
        întreagă  în  Muzeul  de  artă  naţională  din   Două  „odăi  şi  o  pivniţă".  Odaia  prin­
        Bucureşti.                        cipală  de  375X360  m.,  are  două  fereşti  mici,
          Dăm  descrierea  acestei  case  după  cartea   cu  zăbrele  sau  „cebuce“  de  fier;  odaia  din
        d-lui  Tzigara-Samurcaş.  „E  timpul  caselor  din   mijloc  n’are  decât  o  ferestruie;  iar  ultima
        regiunile  muntoase,  cu  păduri  în  belşug.  Toată   încăpere,  zisă  şi  pivniţă,  primeşte  lumina  prin
        casa  e  de  bârne  de  stejar;  toată  e  de  lemn  fără   deschiderea  uşei,  mult  mai  largă,  în  acest
        nici  o  cărămidă.  Unele  grinzi  sunt  lungi  de   caz.  înălţimea  încăperilor  este  numai  de  2
        câte  10  m.  I-a  trebuit  70  de  copaci,  pe  cari   metri  din  vatră  până  în  podeală;  uşile  însă
        i-a  cioplit  singur.  A  lucrat  la  această  casă   şi  mai  mici  (1'72  in.),  aşa  că  nu  poţi  intra
        trei  ani  de  zile.  Pe  fruntarul  casei  se  vede   fără a te aplecă.
        cioplit  anul  începerii:  1875;  pe  stenapu!  porţii:   Dealungul casei se întinde cerdacul sau
         1878. Grinzile şi toate încheieturile lor sunt  tinda, largă de un metru. Jumătatea de jos
   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24