Page 23 - 1909-18

Nr«l 18, 1909. LUCEAFĂRUL 419

săi, mai cu seamă cu Românii“ nu ! Ca să credeţi des­ Dela o vreme, d-l Panu îşi aduce aminte că ar
chideţi |a pagina 40... Eminescu nu eră orator — şi trebui să devie mai profund şi se întreabă, tocmai la
ce-a pierdut cu aceasta? Eminescu eră sărac în in­ pagina 267: „Dar ce voia societatea Junimea în lite­
venţie, eră „la început de o sărăcie de invenţie, dis- ratură, ce scop urmăriă?" Şi începe o cercetare mai
perătoare" — aici ar trebui să ştim, fireşte, ce înţe­ metodică, căutând 1. care eră situaţia literaturii române
lege d-1 G- Panu prin „invenţie". Gânditor de „cele când apăru Junimea; 2. ce credinţe aveâ aceasta; 3.
mai multeori absurd", Eminescu fireşte eră şi unila­ discutând pe rând vre-o trei critice care manifestau
teral, „incapabil" să înţeleagă un adversar, care nu-i direcţia nouă, pentru... a părăsi apoi iarăşi metoda
gâdilcâ o „manie" a lui, fie filozofică, fie istorică. Eră, şi a ne da varietăţi literare sau pseudo-literare, cu
din capul locului, un „zdruncinat de geniu" (p. 333). şi fără legătură între ele. A le cercetă pe rând, ar fi
Şi totuşi eră cap puternic. Fără doar şi poate, fără prea mult; a nu le caracteriza felul ar fi o lipsă de
scădere, i se recunoaşte naţionalismul, exagerarea lui atenţie pentru un autor pe care aş dori să-l cetiţi,
chiar. — Aşa a fost Eminescu, după d-l G. Panu, mai ales d-voastră, acolo, în Ardeal...
care nu va reuşi să înlocuiască chipul mult mai limpede Până la întâia pagină metodică — p. 167 — afla­
care ni-1 crolni din opera lui Eminescu, izvorul cel sem că Junimea eră aderentă a principiului „artă
mai autentic, j»vor mai adevărat decât însăşi vieaţa pentru artă", nu „artă pentru un scop oarecare so­
lui. Şi în aceşţ caz d-l Panu nu-i judecător definitiv, cial, politic şi naţionalist"; până la p. 167 mai aflasem
ci numai un tndemnător să ne controlăm şi să ne că d-lui Panu îi plăceau teoriile estetice ale Junimei,
revizuim impregjile şi convingerile, lucrare de cel mai nu însă şi exemplele prin care le ilustrau. Aproape
mare folos penţru cunoaşterea literaturilor.’) în deplin acord cu sine, d-l G. Panu judecă mai apoi,
D-l T. L. Mgiorescu îi este autorului mult mai la paginele 302—304, scrierea d-lui T. Maiorescu de­
simpatic. Are fireşte şi d-sa defecte; nu are d. e. spirit: spre Poezia română: Regulele stabilite atunci de
este şiret, îşi lagjţ portiţe de retragere; este mai crud criticul Junimei erau „de o simplicitate clasică," erau
decât ar fi de nevoie ori cu dreptate să fie; - dar este „întemeiate", însă „mai existau o mulţime altele, pe
solid, e cel mai sigur de idea sa şi de vorba în care o care d-l Maiorescu le înlătură". Le înlătură deşi nu
îmbracă; om născut şi făcut să pontifice în mijlocul le discută? Dar in acea scriere nu se spune nicăiri,
unei societăţi literare care râvniâ lucruri nouă; om că regulele din ea ar fi toate regulele poeziei 1 în ade­
îndrăzneţ, care are meritul de-a fi luptat cu toţi şi văr, acea scriere este, pentru Români, şi astăzi unul
mai totdeauna cu succes; naţionalist cald, în felul său din instrumentele cele mai alese de cultură literară.
însă; ateu, singuruj ateu mărturisit şi limpede din ju­ Fireşte, nepărtinitorul domn G. Panu se „grăbeşte să
nimea; personalitgţe tare ce nu avea nevoie de nici adaoge", că principiile sale „sănătoase nu le inven­
o autoritate supranaturală, fiindcă aflase în sine una tase d-l T. M., ci şi le apropiase din şcoala
mult mai consecventă: raţiunea sa puternică, origine germană". Aron Densuşianu se ocupase odată cu
şi a mândriei sale. această chestie, arătând ca izvor german pe Vischer,
Pe d-l Iacob Negruzzi, care trăeşte încă, lumea arătându-I cu un lux de acuzaţiuni ridicule: d-l T.
l-a cam uitat şi nu-l mai ceteşte. D-l Iacob Negruzzi Maiorescu cunoşteâ pe Vischer! Dar ar fi fost de acu­
câştigă mult din informaţiile pe care le dă d-l Panu, zat, dacă n u l-ar fi cunoscut, Vicher fiind pe atunci
care ni-1 arată viu, activ şi indemnător neobosit, om un legislator european în estetică; a se vedeâ de
neasemănat mai util decât eră, de pildă, Pogor cu pildă, influenţa lui în literatura italiană, aşa cum o
spiritul său, pe care, judecându-1 după probele d-lui apreciază B. Croce în istoria esteticei 1 Cu de acestea
Panu, n’aveau de ce regretă că s’a dus — spiritul — nu putem scădeâ nici pe autorul român, ci îl dovedim
fără să se fixeze în literatură. numai în curent cu ştiinţa contimporană. D-l G. Panu
Amintirile de felul acesta sunt de cetit: ele ne aprc pie continuă: Cerând în poezie sensibilizarea consecventă,
de un cerc de oameni care au multe deosebiri, dar criticul „condamnă mai dinainte orice altă formă ab­
pe cari îi unesc câteva calităţi, care explică perfect stractă, cu care un poet original s’ar fi putut servi",
pretenia lor şi lupta lor solidară. E fondul lor co­ dar nu ne arată că s’a servit într’adevăr, că s’a ivit
mun : inteligenţe libere şi îndrăzneţe, voinţe dispuse poetul „abstract", care, fiţi pe pace, nu ar fi poet:
spre lupte conştiente, luminate de gândul că, deosebin- Abstracţia poate fi o parte, minima pars, în poezie,
du-se de societatea în care trăiesc, sunt datoare să-i nu întregul; de aceea nici nu se poate stabili con­
dea pilda vieţii superioare spre care trebue să vrea trastul unei părţi mici cu partea enormă a plastici­
să se ridice şi ea: Prototipi ai viitorimei! tăţii ... Şi astfel este evident că d-l G. Panu nu-i toc­
Nici înainte, nici după ei acest fenomen nu s’a mai mai drept, adecă nu găseşte aprecieri juste, dar în­
văzut la noi. Descriindu-1, d-l G. Panu nu a uitat nici deamnă la căutarea lor.
o umbră şi, totuşi, el rămâne foarte frumos. Aşa re­ Şi mai departe de justeţă este autorul în cazul
iese din G. Panu. următor: critica limbei române din ziarele din Austria.
D-lui Panu i se pare că „o simplă notiţă sau cel mult
’) Autorul este destul de sincer să ne spună (la un articol ar fi fost suficient" ca să semnaleze pri­
p. 83) că Eminescu nu-l prea suferiâ din cauză că G. mejdia nemţismelor luate din „limba austriacă" (sic)...
Panu eră zeflemist. Pe acest motiv însă Eminescu ar Dar acest efect nu l-a avut nici critica ce-o regretă
fi putut urî toată Junimea..,. d-sa; ce efect putea să aibă un articolaş?