Page 5 - 1909-18

Nrul 18. 1909. LUCEAFĂRUL 401
trăi el, că de acum strânge parale albe pentru te mai faci nisnai? Nu faci din coadă de câne
zile negre şi intră în rândul oamenilor cu sâtă de mătasă, aşa se vede.
scaun la cap şi cu socoteală. S’a şi ţinut — Nevasta, conaşule, nevasta, trăiesc rău
bietul Vasile vre-o câteva săptămâni, s’a ţinut cu nevasta, răspunde Vasile cu ochii în pământ,
cu dinţii, muncea 6 zile pe săptămână şi văzând că l-am prins cu ocaua mică.
Dumineca stâ tolănit la umbra unui copac — Ce nevastă bre? poate de ieri să te fi
din vie, chipul, că doarme ca să-şi odih­ însurat dracu?
nească cele oase. Dar nu eră chip să aţi­ — Mintea, conaşule, mintea, muiere afuri­
pească măcar, îl vedeam cum se tăvăleşte sită; curat dracu m’a însurat cu ea, că mai
de pe o dungă pe alta, de par’că-1 umflă bine n’oi zice. Se ţine de mine, ca scaiu de
naiba în coş, nu altceva. Chiar în timpul oaie; în casă dau cu ochii de ea, afară la
săptămânii tânjâ şi trăgea amărît cu sapa, muncă dă ea cu ochii de mine, nici noaptea
ca de sufletul dracului, nici snoavă nici râs nu mă pot odihni de răul ei. Nu mai ia gura
din gura lui nu mai auziai, ba din când în de pe mine, seca-i-ar gura, să-i sece. Mă dă
când încruntă ochii sub fruntea cea streşinită prin şperlă şi mă batjocoreşte, cum îi vine
şi i se încordau vinele pe fălci, ca la un la gură. Ba că nu se ţine o haină pe mine,
făcător de rele. ba că din pricina beuturii nu se prăseşte
în una din zilele de lucru, nici nu Marţia, o pară la chimirul meu, ba că mai bine să mă
ca altădată, mergând cătră vie, ce să-mi togmesc balercă la Vidraşcu, doar m’o sătura
vadă ochii pe şosea pe deal în sus, dincolo Dumnezeu de rachiu, din golan şi beţivan
de crâşma lui Vidraşcu dela Viaţa Lungă nu mă mai scoate, scoate-i-ar cioarele ochii,
dintre vii? Adecă Vasile, amărît leucă, mergea să i-i scoată şi o aş vedea, când mi-oi vedea
pe două cărări din şanţ în şanţ, neamţ, nu ceafa, că mi s’a acrit sufletul şi mi e lehamite
nu altceva. Nici nu l-a ajuns trăsura din urmă de căsnicia noastră, n’ar mai fi fost, să fie.
şi Vasile al meu se potigneşte de un picior — Bate-o bre, dă-i pe piele, ca să-şi mai
şi se prăvale în şanţul din dreapta de-a cur­ strângă gura acasă, că muierea nebătută e
mezişul, rupt în două şi acolo l-a iertat Dum­ ca moara neferecată, hodorogeşte aşa în gol,
nezeu. Am trecut înainte şi l-am lăsat în pace, de ţi crapă urechile şi te bate la cap, de-ţi
că n’aveai cu cine. urăşti casa şi iei lumea în cap de răul ei.
A doua zi, mergând la vie, îl găsesc pe Ce să baţi, conaşule, n’ai ce bate de
Vasile în pogon prăşind de mama focului şi ea, că vezi printr’ânsa, de slabă ce e; să-mi
râzând dela furca pieptului, de se scutură că­ mai încarc sufletul pentru o jigăraie ca ea?
maşa pe el de o zeflemea în socoteala vierului. Şi apoi ştii vorba ceea: „rău cu rău, dar mai
Ce-i, Vasile, iar eşti flăcău, ţi-an venit rău fără rău“.
boii acasă, ai? Iacă şi ieri, după ce de atâtea săptămâni
Dă, conaşule, doar gospodar sunt odată, nu şi-a mai luat gura de pe mine, ştiţi, de
nu golan ca ăsta, răspunde Vasile, ridicând când cu vorba noastră cu înţărcarea dela
degetul gol în sus şi arătând din ochi pe beutură, iar m’a luat în primire; luă de pe
vierul. câne şi puneâ pe mine, de-mi venea să iau
— Dar bine, Vasile, om eşti tu? Cum ne-a fost câmpii, nu altceva. De ce-i ziceam să tacă,
vorba, bre? Ziceai şi te jurai, de stângeai de ce mă încruntam şi mă răsteam la dânsa,
focul în vatră, că nu mai pui beutură la gura mai rău mă luă în şfichiuri şi mă frigeâ, de
ta? Român eşti tu, Ţigan, ori ce lighioaie? ardea sufletul în mine.
— Ce beutură, conaşule? Ferească Dum­ Văzând eu şi văzând că nu e chip altfel,
nezeu, să-mi saie ochii din cap, să n’am parte las sapa în pogon şi îi zic: hai nevastă la
de Costache (vierul), să crăp, de am văzut-o Viaţa Lungă, să ne cinstim şi noi cu o ceaşcă
în ochii mei. de rachiu, ca gospodari, ce ne găsim, doar
— Taci bre, ce umbli cu şoalda, dar ieri ţi-i mai luă gura odată de pe mine şi mi-i
pe vremea asta, cine măsură şoseaua din lăsă dracului pomană, că mi-i lehamite de
şanţ în şanţ, pe dealul dela Viaţa Lungă? Ce vieaţă şi fac o posnă, apoi mai cârăie pe cel
î