Page 6 - 1909-18
P. 6

402                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 18, 1909.
           de  pe  comoară,  dar  pe  mine  ca  mai  ba.  M’ai   de  sufletul  răposaţilor.  Dar  muierea  dracului,
           înţeles  muiere,  ori  tot  nu  m’ai  înţeles?  îi   cu  ochi  de  sgripţuroaică,  mă  simte  numai
           zic  eu,  ridicând  ochii  la  o  creangă  mai  gros­  decât,  mă  înhaţă  de  mâneca  minteanului  şi
           cioară din mărul cel mare.        începe  să  mă  întindă.  Destul,  Vasile,  haid,
            Când a auzit potaia aşa vorbă, când a mai   Vasile,  cum  ne-a  fost  vorba,  Vasile,  iar  te
           văzut şi creanga, _______ _______________________________  ____  ___________ __________  îinbeţi, Vasile, să
            numai ce o văd                                        n’ai  parte  de
           că se înmoaie şi                                      mine, Vasile. Va­
            începe să dea                                        sile  încoace,  Va-
            din coadă îm­                                        silacheîncolo.să
            prejurul meu.                                        mă  rupă  nu  alt­
           —  Mergem,  Va-                                       ceva.  Mă  încrunt
           silache,  mergem                                       eu  la  ea,  mă
           băiete,  cum  nu,                                     smulg  din  mâna
           haide  maică,  la                                     ei  şi  îi  fac  vânt
           Viaţa  Lungă,  că                                     spre  uşă.  Dar
           conaşul  şi  aşa                                      meliţa  dracului,
           nu  vine  astăzi  la                                  nici  de  acolo  nu
           vie,  ca  să  te  gă­                                 mă  slăbea;  stâ
           sească  de  min­                                      răzămată  cu  un
           ciună.  Dar  uite,                                    umăr  de  uştior
           puiule,  o  ceaşcă,                                   şi  cu  capul  ple­
           numai  una,  dacă                                     cat  înlăuntru,  nu
           ţii  la  mine,  şi  ne                                mai contenea din
           întoarcem Ia po­                                        haid,  Vasile,
           gon,  ca  oameni                                      destul,  Vasile;  să
            de  treabă  ce                                       te  dau  dracului
           suntem,  ştii  că                                     cu  tot  neamul
           conaşul  e  rău  de                                   tău,Vasile;  de-mi
           gură  şi  te  face                                     crepâ  obrazul
           albie  de  câne,                                      de  ruşinea  cre­
           când  o  vedea                                         ştinilor  dela
           pogonul  numai                                        masă,  doar  nas
           început.                                              am  şi  eu,  cona-
            —  Una,  ne­                                         şule,  nu  degeaba
            vastă,  numai                                         îmi  zic  Vasile
           una,   să   n’am                                      Cârnul.  Pun  eu
           parte  de  tine  şi                                   şi  a  doaua  ceaş­
           de  gospodăria         Fig. 1. Cula din Pojogeni-Gorj.  că  la  măsea  şi
           noastră  de  ţi-oi                                    când îi dau dru­
           eşî  din  cuvânt,  îi  zic  eu  aruncând  căciula  pe   mul  la  inimă,  par’că  a  intrat  o  gospodină
           cap şi minteanul pe un umăr.      harnică  în  mine,  par’că  a  măturat  tot  gunoiul
            Mergem  noi  la  Viaţa  Lungă,  ne  aşezăm   belelelor  şi  a  aşezat  toate  la  locul  lor  de  mă
           la  un  colţ  de  masă  pe  laiţă  alături  de  alţi   simţiam iară, flăcău ca odată în zilele mele.
           creştini  şi  cer  o  ceaşcă  de  rachiu  de  cel  chi-   Nu  ştiu,  m’a  chiorît  Dumnezeu  pe  mine,
           părat,  ca  să  nu  lunece  de  geaba  pe  gât,  să   ori  nevasta  m’a  iertat,  destul  că  ne  mai  au-
           are  printr’ânsul  şi  să  meargă  drept  la  inimă,   zindu-i  gura,  beau  eu  a  treia  ceaşcă,  beau  a
           cum  îi  prieşte  românului.  Ii  dau  eu  colb,  mă   patra,  până  le-am  pierdut  răbuşul  şi  când,
           şterg  pe  cea  gură  cu  mâneca  cămeşii  şi-i   ne  mai  găsind  parale  în  chimir,  mă  ia  Vidraşcu
           fac cu ochiul lui Vidraşcu să mai dea una,  de  un  umăr,  ca  să  mă  ajute  până  afară,
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11