Page 9 - 1909-18
P. 9

Nrnl 18, 1909.             LUCEAFĂRUL                       405
         păzească,  să  lase  se  păzească  cine  poate  şi   Scena 2.
         pe cine-1 doare inima de avutul lui, nu-i aşa?  Miron (după o pauză). Dar tu ce coşi acolo?
           Petru. De bună seamă.            Ana. îi fac o hăinuţă lui Titu.
           Miron.  Şi  să  vedeţi  numai  că  are  să  se   Miron  (priveşte  împrejur  şi  s’apropie  de  Ana).
         prindă hoţul.                     Tot  mai  îngândurat,  tot  mai  trist  şi  băiatul
           Petru. Dar primarul ce a zis?   ăsta!
           Miron.  Ce  să  zică?  Cu  Lucian  nu  o  scoate   Ana.  Da.  Aşa  a  fost  toată  iarna.  Lucrează
         la  capăt  cu  una,  cu  două.  A  trebuit  să  se   mult.
         învoiască.                         Miron. Ba şi unde-1 vede pe tată-său....
           Petru. Foarte cuminte.           Ana. Şi asta o fi.
           Ana. Şi glonţul lui nu dă greş.  Miron.  Săracul!  In  loc  să  găsească  acasă
           Miron.  Toate  ca  toate,  dar  mie-mi  pare   linişte după atâţia ani de necaz şi de trudă...
         rău...  Vă  spui  drept  că  mi-ar  fi  plăcut  să   Ana. Găseşte ruşine şi umilire...
                                            Miron.  Da!  Spunea  adineauri:  „In  fiecare
         mă îngropaţi acolo.... Acum.... s’a isprăvit.  zi  m'aştept  să  mai  facă  ceva.  Până  acum
           Petru.  Moşule,  mai  stai  puţin  cu  mama,   d’abia  a  început,  d’abia  s’a  pornit,  de  acum
         poate  să  vie  şi  Lucian,  mai  staţi  de  vorbă.
                                           înainte au să vie cele mari.“
         Eu  trec  dincolo  să  scriu  ceva,  trebue  să  fie   Ana. Ba să ferească Dumnezeu.
         gata mâne dimineaţă.
                                                   (Pauză, Miron se retrage).
           Miron.  Iar  vre-un  trăznet,  aşa  e?!  Ai  uluit   Miron. Da Magdalena s’a culcat?
         lumea  cu  articolele  tale  (oprindu-l  pe  Petru  care   Ana.  Nu  cred.  Dar  nu  ştiu  ce  are  de  o
         e  pornit  spre  odaia  lui).  Stai,  stai,  să  viu  şi  eu   vreme  încoace.  E  tot  tristă  şi  stă  tot  singură.
         (se  ridică)  să-ini  iau  gazeta  de  azi.  Înainte   De  vre-o  câteva  ori  am  găsit-o  cu  ochii
         de culcare să mai văd şi eu....
                                           plânşi.
           Petru. Cum mai stăm cu ţara...   Miron. De ce?
           Miron.  Aşa....  (pornind  amândoi).  Numai  vezi
                                            Ana. Ştiu eu?
         de  fi  mai  blând,  în  scris.  Adevărul  e  grozav   Miron.  Tare  nii-e  teamă  că  iubeşte  pe
         când îl spui de-adreptul; te străpunge.  Lucian.
           Petru. Da... dar numai pe cei ticăloşi!  Ana. Şi mie mi se pare.
           Miron  (oprindu-se).  „Putregaiul* 1   de-acum   Miron.  Apoi  dacă  n’o  lua-o  unul  ca  el,  că
         câteva  zile  mi-a  plăcut.  Strajnic  articol.  Nu­  au  din  ce  să  trăiască,  altfel  nu  ştiu  zău  cine
         mai  când  mă  gândesc  cine  ţi  l-a  inspirat,  mă
                                           să o ia, săracă cum e.
         doare sufletul....                 Ana.  Aşa  zău.............   Că  tată-său  nu  s’a  gân­
           Petru. Tot e şi tata bun la ceva...  dit........
           Miron.  N’ar  mai  fi  fost...  (ca  şi  când  şi-ar   Miron. Tu n’ai băgat nimic de seamă?
         aduce  aminte).  Aşa-i  că  nu  mai  e  chip  să-l
                                            Ana. Ce?
         ridici?                            Miron. Că s’ar iubi băeţii ăştia.
           Petru. Nu ! (ies).
           Ana  (singură  stă  câteva  clipe  şi-apoi  se  scoală   Ana.  Văd  că  le  place  să  stea  amândoi,
         încet  şi  intră  în  camera  din  stânga,  planul  II.  La  fe­  că-i dă flori, că şoptesc.... ştiu eu?
         reastra  de  lângă  uşa  de  eşire  din  fund  se  vede  capul   Miron. Nici ea nu ţi-a spus nimic?
         lui  Marcu  cercetând  Peste  câteva  clipe  intră.  E  într’o   Ana.  Nu,  Lucian  mi-a  spus  azi  dimineaţă:
         disordine  grozavă.  Ascultă  un  moment  în  toate  păr­  „Mamă,  —  cum  îmi  zice  el  —  mâne  e  Du­
         ţile  şi  porneşte  hotărît  spre  iconiţa  de  lângă  uşă.   minecă şi am să-ţi spui un lucru mare.**
         Când ridică braţele s’o ia din cui, aude paşi şi fuge).
                                            Miron. Nu bănueşti ce?
           Ana  (intră  încet,  privind  pe  faţă  şi  pe  dos  o  hăi-
         niţă  a  Iui  Titu,  veche.  Se  aşează  apoi  la  masă  şi  lu­  Ana. Nu............
         crează).                           Miron.  Hm  !  (se  scoală  şi  se  plimbă  prin  casă
                                           şi  după  mai  multe  ezitări  se  duce  la  uşa  din  stânga,
          Miron  (revine  cu  gazeta,  cetind  şi  oprindu-se  din
         când  în  când.  Când  ajunge  la  scaun  se  aşează  împă-   în  fund  şi  strigă  domol):  Magdalena,  Magdalena!
         turând jurnalul).                 Te-ai culcat?
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14