Page 12 - 1909-19

432 LUCEAFĂRUL Xrul 19, 1909.
colţuri... Lasă, lasă c’am văzut eu. Ochii
mamei văd toate.
Magdalena. E numai o durere de cap...
voi fi răcit, cine ştie... Nn-ţi face gânduri.
Lucian mi-e drag... Te încredinţez, mamă.
Ana. Ei, vezi aşa. Să vezi m-âne cum are
să se bucure Petru. Are să...

Scena 7.
(S’aude bătând la uşe .. .)
Magdalena El e. (Se duce şi deschide uşa, s’aude
afară ploaia şi tunete în depărtare. Lucian e îm­
brăcat cu o pe'erină marc de ploaie şi c’o şapcă în
cap. Costum de vânătoare).
Lucian (se dcsbracă, îşi pune pelerina şi şapca
pe un scaun lângă uşe). Ce vreme! Credeam că
vă veţi fi culcat de mult. Sărut mâna, mamă,
bună seara, Magdaleno.
Magdalena. Unde ai întârziat atâta?
Lucian. La cafenea. M’a ţinut primarul de
vorbă.
Magdalena. Zău, Luciene, ai de gând să
împuşti pe cine vei prinde în grădină noaptea?
Lucian. Ca pe-o vrabie.
Magdalena. Să nu faci asta, Luciene. Oricum,
e un om ...
Lucian. E un hoţ...
Magdalena. Oricine-ar fi, faci un păcat, un
păcat mare!
Lucian. Lasă-mă, Magdaleno, lasă-mă.
Ana. Pe Marcu nu l-ai văzut?
Saşi intrând în biserică. (Fotogr. Fischer, Sibiiu).
Lucian (scurt). Eră acolo ... l-am zărit . . .
Petru unde e?
Ana. Lucrează dincolo, scrie. Cred c’o fi
isprăvit până acuma. (Porneşte spre camera lui
Petru, se opreşte şi, apropiindu-se de Lucian, cu in­
teres.) Ţie trebue să-ţi spună el ale lui ...
trebue să ştii ce-i cu el?
Lucian. Nu ştiu, mamă, nu ştiu ... mai
nainte îmi spunea câte ceva... dar acum, de
o vreme, e tăcut, închis, dus pe gânduri.
Ana. Tu ... ce crezi?
Lucian. Ştiu eu? Poate se gândeşte la o
lucrare, pe care vrea să o scrie. El aşa zice...
nu ştiu ... De o vreme încoace nici nu mai
poţi vorbi cu el. îl întrebi câte ceva şi gân­
durile lui cine ştie pe unde-i umblă.
Ana. Săracul băiat! (înduioşată porneşte spre
camera iui Petru). Petre, Petre (intră în odaia lui).