Page 13 - 1909-19
P. 13
Nrul 19, 1909. LUCEAFĂRUL 433
Scena 8. Ana (intrând). Ţi-am făcut patu.
(Magdalena se duce repede la Lucian şi i se anină Lucian. Ştii tu cum ţineam eu la mărul
de gât. Scena se face pe şoptite.)
nostru? Toată grădina de mi-ar fi prăpădit-o,
Magdalena. Luciene, scapă-mă, scapă-mă. cu casă cu tot, şi nu mi-ar fi părut aşa de
Lucian (cu frică). Pst! Ce faci ? rău. Eu nu mai aveam pe nimeni, nici tată,
Magdalena.^Scapă-mă, nu mai pot să suport, nici mamă, nici fraţi... pe nimeni, pe lumea
scapă-mă. asta. Mai rămăsese mărul singur care îmi
Lucian. Linişteşte-te, încrede-te în mine... erâ drag. Sub el am crescut. Tu ştii câte
Magdalena. Toţi mă întreabă ce am, toţi... ceasuri am petrecut noi sub el!
Lucian. Le-ai spus ceva? Petru. Da, da.
Magdalena. Nimic. Lucian. Noi toţi trei cu Magdalena... v’a-
Lucian. Bănuesc ei ceva? Au băgat ceva duceţi aminte? Erâ singurul lucru care mă
de seamă? legă de copilărie şi acum, uite, vine un ticălos
Magdalena. Nu ştiu... mi se pare că toţi se şi-l doboară.
uită la mine şi mereu mă întreabă, mereu... Petru. Mişelie.
scapă-mă Luciene, dacă o mai duc aşa, în
Lucian. Par’că mi-a sdrobit ceva în inimă
nebunesc. (cu vocea înceată şi duioasă), am şi plâns ca după
Lucian. Vrei să le spui...
Magdalena. Nu, nu... lasă, mâne... da? un mort.
mâne. Ana. Ce gând să le vie?
Lucian. Mâne, ţi-am spus... n’ai tu încredere Lucian. Aţi văzut? S’a stricat toată frum-
în mine ? (Se despart brusc la auzirea paşilor.) seţea grădinei.
Petru. Cine mai erâ la cafenea?
Scena 9. Lucian. Lume multă. Nici nu am băgat de
Petru (intrând). Nu credeam să mai vii. seamă.
Lucian. Ştiam că tu nu te culci. Ai isprăvit? Petru. Pe... tata nu l-ai văzut?
Petru. Da... (aprinzându-şi o (igară). Ei, ce mai Lucian (ascunzând vorba). Ba da ... erâ ..
e nou? (Magda'enei). Ce ai de eşti aşa de palidă? (îi face semn să nu mai întrebe).
Lucian. N’o găsesc palidă. Ana. Uite... iar s’a stins candela. Să ştiţi
Petru. Ori mi se pare mie (se freacă la ochi), că nu-i a bună (o aprinde.)
îmi sunt ochii obosiţi. Magdalena. Ce vorbeşti şi d-ta, mamă?
Lucian. Lucrează şi tu ziua. N’o fi undelemnul bun...
Magdalena. Şi eu i-am zis. Ana. Altădată ardeâ...
Petru. Sunt învăţat aşa... Unde ai în Petru (la semnul lui Lucian se nelinişteşte şi
târziat ? mereu îl întreabă din ochi).
Lucian. La cafenea. Am tot vorbit cu pri Lucian (şoptindu-i). Las că-ţi spui eu.
marul, ştii cum e el, când te-apucă nu te mai Petru (privind la ceas.) Aproape 11, mamă.
lasă. Ana. M’a apucat şi somnul. Pe noi să ne
Petru. E drept că s’ar fi învoit să împuşti iertaţi. Aşa e, Magdaleno, şi ţie ţi-e somn,
pe cine-1 prinzi în grădină noaptea? aşa-i ?
Lucian. Ce eră să facă? îl am în mână cu Magdalena. Da.
nişte afaceri, (face semnul banilor) ştii tu... şi Ana. Haidem la culcare. Noapte bună,Lucian,
apoi la drept vorbind, dacă nu pot ei să aibă noapte bună, Petre (îl sărută pe frunte, el îi sărută
grije, cel puţin să ne lase pe noi să ne păzim mâna).
de ticăloşii de astea. Spune şi tu ? Nu e o Petru. Noapte bună.
ticăloşie asta? Magdalena (dându-i mâna lui Lucian îi vorbeşte
Petru. De sigur. cu ochii). Noapte bună.
Lucian. Am să trag ca într’un câne, fără Lucian (încet). Dormi liniştită (tare). Noapte
nici o milă... bună.