Page 19 - 1909-19

Nrul 19, 1909. LUCEAFĂRUL 439

Cronică bucureşteană.
Introducere. — Bucureşteanul.
A fost odată o vreme când, pentru noi Românii, Bucureşteanui e cam „bagabonţ“. îi place mişcarea.
soarele răsăreâ la Blaj, oraşul şcoaîelor şi al lu­ Când nu-l mai trezesc din somn trompeţii simpati­
minii, care a contribuit în atât de largă parte la cului căpitan Ţibică anunţând un foc în mahalaua
trezirea noastră din amorţeala de veacuri. Mai ’nainte cutare, el ia trenul şi se duce la Constanţa să vadă
vreme soarele răsăreâ în Iaşii lui Vasiie Lupu şi ai marinarii revoltaţi de pe Potemkin. Acolo se ames­
Mitropolitului Varlam, şi, în urmă, — dacă trebue să tecă în treabă, strigă, se revoltă, se entuziasmează, dă
credem pe d-1 Maiorescu, — în laşii „Junimii". Acum 20 de franci pe o bucăţică de panglică dela bereta unui
în urmă, — cel puţin aşa ne asigură d-1 Slavici, — soa­ marinar, şi are ce povesti zece zile prietinilor despre
rele răsare la Bucureşti. Ceeace e sigur e că Bucu­ cele văzute şi nevăzute, intâmptate sau închipuite.
reştii au atras şi au absorbit cea mai însemnată parte Totuşi, oraşul lui ii place aşa cum este.
a activităţii româneşti, pe toate terenurile. Dacă e Deşi nu e refractar la inovaţiile civilizaţiei şi le
bună sau rea această centralizare, o altă chestie. înţelege îndată folosul, — totuşi nu-i vine la socoteală
Deocamdată o constatăm, şi de aceea ne propunem să i se schimbe obiceiurile şi numirile cu cari s’a în­
să stăm de vorbă, cel puţin odată pe lună, cu cetitorii văţat. Doctorul Minovici deabeâ îşi începuse con­
acestei reviste despre ce se zice şi ce se face în ce­ strucţia lugubră, dar folositoare, de pe malul Dâinbo-
tatea lui Bucur, despre ce se mai petrece pe la Bu­ viţei, şi Bucureşteanul ziceâ: „Să mă vezi" sau „să
cureşti şi ce mai fac Bucureştenii. te văd la... morgă!"
Mai întâi de toate ce este Bucureşteanul?
Formează el în scara zoologică un tip aparte,
ca Vienezul, ca Parizianul? Desigur că da, deşi
nu se poate defini, cu „genul proxim şi diferenţa
specifică", după cum cere logica, se poate însă
descrie în părţile lui caracteristice.
Să încercăm.
După o observaţie superficială s’ar păreâ că
Bucureştenii se împart în: Bucureşteni din pro­
vincie, Bucureşteni dela Paris, Bucureşteni din
Galiţia, cu un mic stagiu în Moldova, şi in Bu­
cureşteni din Bucureşti. Această împărţire este
arbitrară, căci Bucureşteanul nu trebue neapărat
să fie originar din Bucureşti: Cel mai spiritual
şi cel mai poet dintre umoriştii noştri, amicul
George Ranetti, este născut la... Mizil.
Ce e mai mult, nu e nevoe nici ca Bucureştii
să fie reşedinţa lui obişnuită: Caragiale e născut
la Ploeşti şi şade ia Berlin, ceeace nu-l îm­
piedecă de a fi cea mai pură expresie a Bucu-
reşteanului, cel mai competent şi mai bun pictor
al vieţii lui.
O singură specie nu se poate aclimatâ şi
confunda cu adevăratul Bucureştean, anume
Bucureşteanul din Galiţia. De geaba îşi schimbă
numele, înzadar îşi face glasul dulce ca fagurele
de miere — (Honig man qui mal y pense), —
Bucureşteanul îl recunoaşte îndată şi îl tratează
cu z â 11 când se apucă să facă piese de teatru
în cari pornografia ţine loc de duh şi în cari
platitudinea înlocueşte originalitatea.
Bucureşteanul e cam rău de gură. îşi bate joc
uşor de toţi şi de toate, şi de el însuşi, şi gluma
lui e câteodată cam macabră: Un biet cârciumar
a avut nenorocirea să-şi piardă un ochiu. îndată
„stabilamentul" lui a fost numit: „La trei ochi
în plapumă!" Costum de oltean. (România).