Page 20 - 1909-19

440 LUCEAFĂRUL Nrnl 19, 1909.
In schimb Calea Victoriei pentru el e tot „podul muşchiuleţ, un crăpcean de câteva ocale, un coş cu
Mogoşoaei", Hala Griviţa e „Matache Măcelaru“, zarzavaturi şi altul cu fructe, un pepene galben şi
strada Carol e „Uliţa franţeză" şi extremitatea unul verde „pe tăete", adecă pe încercate, — le pune
Căii Moşilor este „capul podului târgului d’afară"- pe toate intr’o birjă cu un comisionar şi le trimite
lntr’una din străzile dinspre gara de Nord se gă­ acasă. Până să ajungă lucrurile, Bucureşteanul mai
seşte o casă mică cu o grădină în faţă. In această ia o ţuică la băcănia din colţ, fiindcă a uitat să cumpere
grădină se află o statuă de calcar, o veche rămăşiţă telemeâ de Brăila, mai dă un rând fiindcă a venit
din cine ştie ce parc boeresc, care se reazimă in mod dom’ comisar... şi ajunge acasă... la trei după masă.
lamentabil de un pom. Bucureşteanul, când vorbeşte — Uite, soro, aşa se târgueşte! Şi bun, şi... ieftin.
de acea parte a oraşului, zice: „la omul de piatră". Bucureşteanul ştie să fie şi erou. Dar eroismul lui
Inzadar Primăria, condescendentă, a botezat acea este simplu.
stradă: Strada Sculpturii, — Bucureşteanul, ca o La 13 Septemvrie 1848, când au intrat Turcii în
protestare în contra profanării artei lui Phidias, îi Bucureşti şi au ocupat cazarma din dealul Spirii, la
zice şi-i va zice: „la omul de piatră". cassa îegimentului rămăsese de sentinelă un Bucu-
Bucureşteanul e om de gust, e artist... E însă un reştean care nu ştia de cele ce se petrecuseră afară.
artist paradoxal. Reţine melodia care merită să fie Turcii încearcă prin semne să-i explice că trebue să
reţinută ca şi miorlăitura stupidă cu care pisează pe se predea căci rezistenţa e zădarnică.
contimporanii lui. Dela Zilele-mi trece... Când — Păzea, că dau!... Să vie căpraru, şi garda, şi
tocă la Radu-Vodă... Nu pot, dragă Iancule, ofiţeru...
gustul să ţi-1 fac... şi până la Colea ’n gră­ — Au murit cu toţii, — i se răspunde.
diniţă... şi De astăzi tu dar fă ce vrei... lui — Atunci, păzea!
îi trebue o melodie care să-i sbârnăe în minte când Şi dupăce s’a încuiat în odaie a început să tragă
se duce Ia slujbă, la percepţie sau la piaţă. pe fereastră în mulţimea Turcilor, până ce aceştia,
Bucureşteanul e bun gospodar. Se plânge de câtăva spărgând uşa, au tăbărît asupra lui şi l-au omorît.
vreme că vieaţa e scumpă, dar are o explicaţie a lui Şi tot Bucureştean eră şi căprarul de călăraşi care,
pentru acest amănunt supărător al vieţii. Scumpirea într’o recunoaştere din răsboiul pentru independenţă,
traiului nu vine numai din pricina pe care o tălmă­ a dat cu plutonul lui peste nişte Cerchezi cari făceau
ceşte Tase Clipici, amicul lui Ion Gorun. El o explică deasemeni o recunoaştere.
astfel: Olteanul, lăptarul, zarzavagiul, măcelarul înşală Soldaţi tineri, de o parte şi de alta, s’au repezit
pe bucătăreasă, bucătăreasa pe cucoană şi cucoana unii la alţii, mai mult în glumă, până ce căprarul
pe boer, - şi asta e scumpirea traiului! nostru simţi că sabia Cerchezului care trecuse pe
Ş’atunci, supărat, Bucureşteanul pleacă singur în lângă dânsul îi tăiase mantaua şi ajunsese la piele.
piaţă. Cunoaşte toate locurile unde se vând lucrurile Atunci ridică şi el sabia, şi strigă la ai lui:
bune şi ieftine. Merge la hală, unde cunoaşte pe toţi — Aoleo!... daţi, mă, că aici e „pe tăete".
măcelarii, cumpără o fleică „de unde suge ursul", un N. G.

Dări de seamă.
Ecaterina Pitiş, Poezii, Ed. „Minerva", Bucureşti sensaţii căutate nici icoane măiestrite, care trădează
1909, 168 p. Preţul: Lei 1.50. truda cheltuită de fantazie cu născocirea lor. Simţirea
Dacă am avea în Ardeal o vieaţă culturală mai e adevărată şi expresiunea simplă şi naturală.
intensivă cu preocupări literare mai sincere, izvorîte Nu voiu încercă aici să construiesc din poezii vieaţa
din necesitatea sufletească a omului cult de a urmări şi fiinţa sufletească a autoarei, nici să-i fixez locul
literatura poporului din care face parte, apariţia unui printre celelalte scriitoare ale literaturii noastre. Las
volum de poezii ca acela al domnişoarei Ecaterina acestea în grija criticilor de profesiune. Poezii în care
Pitiş din Braşov ar trebui să deştepte un interes ge­ vibrează atâta simţire ca în acele ale domnişoarei Pitiş,
neral. Atunci publicul s’ar grăbi să-l cetească şi mai nu cer altceva decât să fie cetite, simţite şi de alţii,
ales femeile şi fetele noastre ar regăsi atâtea bătăi numai atunci şi-au îndeplinit chemarea. Iar aceste
tainice ale inimei lor proprii în cadenţa limpede şi rânduri nu vor să fie o analiză a unui volum, ci să
muzicală a acestor poezii lirice. Căci domnişoara Pitiş îndemne pe cât mai mulţi a-1 ceti. Oriunde îl vor
este o poetă adevărată. în poeziile ei trăieşte sufletul deschide, vor întâlni acelaşi vers muzical, fin, care
ei, cântecele acestea sunt expresiunea firească a unor dă atâta farmec poeziilor domnişoarei Pitiş. In adevăr
emoţii sufleteşti aşa cum s’au desprins dintr’o inimă trebue să-i socotim autoarei ca un merit deosebit că
simţitoare de femeie. Iar fineţa simţirii şi talentul întrebuinţează o limbă atât de frumoasă şi de curată
original al autoarei Ie dau o valoare poetică deosebită, şi-o ştie turnă într’o formă atât de armonioasă. Dar
în aceste versuri dare nu veţi găsi poză, nu veţi găsi cât de variate sunt formele în care emoţiile acestui