Page 21 - 1909-19

Nrul li), 1909. LUCEAFĂRUL 441
suflet simţitor par a-şi găsi, fără trudă şi silă, expre- înţelege deosebirea de care vorbiam mai sus. În­
siunea lor firească. Cântecul, care, cu cât e mai simplu, deosebi se arată arta d-şoarei Pitiş în zugrăvirea de
cu atâta e mai expiesiv şi care, la d-şoara Pitiş, pasteluri cu nota intimă sufletească, cum o găsim la
îmbracă adeseori forma poeziei noastre populare, sau Iosif, de idi'e, care se înşiră lângă ale lui Coşbuc şi
poezia mai lungă elegiacă cu rima aleasă şi su­ ale d-şoarei Cunţan, de icoane delicate cu pomi în
gestivă, cu strofa încheiată uneori printr’un vers floare, şi „fluturi galbeni" pe ramuri înflorite, cu flori
scurt, care produce efectul unui ecou, aşa cum a in­ legănate de vânt, cu flori de umbră, cu „văl albastru"
trodus-o Eminescu în poezia noastră, sau forma de ce „se urzeşte sau se destramă în văzduhuri" etc. Din
idilă în genul lui Coşbuc, cu strofa lungă şi rimele acest fond de gingaşe icoane din natură, se desprinde
împletite, sau gazelul chiar şi sonetul, toate aceste cu multă fineţă şi discreţie sentimentul de cele mai
forme d-şoara Pitiş le mânuieşte cu aceeaşi graţie multe ori duios, sau câte un fragment mai mare chiar
sigură, care nu e rezultatul unui studiu migălos, ci de vieaţă omenească, căruia îi serveşte drept cadru.
al unui fericit simţ pentru armonie înăscut. Cetiţi cele Astfel se închiagă, în multe din sonete şi în alte
11 sonete şi veţi simţi câtă muzică şi armonie e în poezii, mici tablouri de o rară delicateţă a coloritului
versul d-şoarei Pitiş. E caracteristică chiar predilecţia — dacă putem zice aşa şi pline de o intimă şi
poetei pentru această formă care cere, spre a izbuti, comunicativă vieaţă sufletească. Uneori se îmbină atât
o deopotrivă cristalizare a fondului. de fericit diferitele elemente, plasticitatea şi gingăşia
Să nu se creadă însă că d-şoara Pitiş ar fi numai pastelului cu nota intimă lirică a idilei, cu forma poeziei
o artistă a formei. La dânsa fond şi formă sunt, populare şi cu elementul muzical ca în „Idilă", care
aproape totdeauna, în desăvârşită armonie. Tocmai pare a-şi aşteptă numai compozitorul.
aceasta dă poeziilor ei nota atât de simpatică de na- Nu putem recomandă destul de călduros volumul
turaleţă. Ea izbuteşte aproape deopotrivă de bine să d-şoarei Ecaterina Pitiş tuturor iubitorilor de litera­
redea simplu şi sugestiv o emoţie, o stare sufletească, tură cari nu se mulţumesc cu jocuri de icoane oricât
sau să zugrăvească icoane pe cât de gingaşe pe atâta de artistice, ci caută mai presus de toate, un fond
de plastice. Bucăţile pe care le reproducem le-am sufletesc adevărat Dacă am aveâ interesul literar,
ales astfel ca să se poată vedea diferite laturi ale de care vorbiam la începutul acestor rânduri, poeta
talentului d-şoarei Pitiş. Asemănaţi „Cântecul" cu şi-ar află din belşug răsplata, atât de bine meritată,
„Sonetul" sau cu micul pastel „Cu steaua" şi veţi de a fi cetită, cât mai mult cetită.
1. Borcia.

C r o n i c ă .
Literaturile şi limbile romanice. în cunoscuta emigrat spre ost şi spre nord şi s’a aşezat în ţinuturile
publicaţie a lui Paul Hinneberg, „Die Kultur der pe cari le locueştc astăzi, probabil găsind încă, în
Gegcnwart", a apărut'volumul al XI, I, din partea întâia, parte, resturi de popoare înrudite ca viţă şi ca limbă.
intitulat „Die romanischen Literaturen und Sprachen In pribegia ei a ajuns departe până în Galiţia şi Mo-
mit Einschluss des Keltischen" de cei mai buni spe­ ravia; numele Huţulilor (româneşte „hoţul") în Ga­
cialişti în materie. Despre literaturile romanice vor­ liţia de ost, numele de localitate „Walachisch-Mese-
beşte d-1 Heinrich Morf, iar despre limbile romanice ritsch" în Moravia ş. a ne sunt mărturie. S’a întins şi
d-1 Wilhelm Meyer-Lubke, ambii romanişti vestiţi, pri­ spre vest, peste Karst, până în Istria, unde odinioară
mul profesor la academia pentru ştiinţele sociale şi eră mult mai numeroasă ca astăzi. Deşi despărţirea
comerciale din Frankfurt a. M., iar al doilea profesor teritorială a contribuit la o evoluţie dialectală deose­
la universitatea din Viena. Credem că părerile acestor bită, aşa că se poate face deosebire între limba daco­
doi învăţaţi privitoare laorigineaRomânilorvor interesă română, meglenă, macedo-română (aromână) şi istro­
pe mulţi, mai ales acum când discursul de recepţiune română, totuş deosebirile de limbă în marginile sin­
al d-lui Duiliu Zamfirescu a atras din nou atenţiunea guraticelor ţinuturi sunt mult mai neînsemnate ca în
asupra acestei probleme, lată ce scrie d-1 Meyer-Liibke: peninsula iberică." Apoi aminteşte de particularităţile
„în sfârşit limba românească. Românii se găsesc as­ caracteristice ale limbii române: postpunerea arti­
tăzi cu totul despărţiţi de ceilalţi neolatini, în masse colului şi formarea viitorului cu „voiu", cari se
compacte, în regatul României, în Banat, in Ardeal şi găsesc şi in limba albaneză şi cea neogreacă. Ceeace
în Bucovina, iar în grupuri mai mici în Macedonia, ar dovedi iarăşi formarea limbii româneşti în dreapta
în Meglenia, în Val d’Arsa din Istria. Ei nu sunt, după Dunării, părere pe care o susţine, cu oarecari rezerve,
toate probabilităţile, urmaşii coloniştilor din Dacia, şi d-1 Ovid Densuşianu.
ci fapte linguistice şi istorice arată că pe ţărmul drept D-1 H. Morf, în introducerea D-sale despre „Die
al Dunării, în Moesia, eră o populaţie romană deasă, Entstehung der Romania", scrie: „Peste peninsula
capabilă de expansiune şi nevoită la expansiune, de balcanică se revărsă, pe la anul 600, un potop de
unde ea, în vremuri cari nu se mai pot determină, a popoare slavice, care rupse şi cutropi românismul