Page 7 - 1909-19

Nrnl 10, 1909. LUCEAFĂRUL 42',

Privelişti din Deltă.

Pribegii. trupului şi chinurile sufletului cu sticla de
Tovarăşul meu, care eră un bun cunoscător vodca. Când mai dădeam peste aceştia
al Deltei, îmi spunea într'un rând: peste o bucată de vreme, zâmbiau vag, nu-şi
„Aici, în adevăr departe de lume, mulţi mai aduceau aminte de nimic, mă priviau cu
fugari s’au adăpostit.... Unii au venit din ochiul mort, cu mânile murdare lăsate în
Rusia şi din Polonia robită, alţii din Turcia,alţii lungul trupului.
cine ştie de unde... Nu vorbesc de oamenii Mulţi de aceştia, cei mai mulţi, veneau din
de rând, de dezertori, de fugari pentru crime. împărăţia Ţarilor...”
Aceştia intrau aici, începeau să tragă la lo- *
peţi cu cei de seama lor, mâncau pâne neagră Tovarăşul meu tăcu; par’că cercă să-şi
şi peşte, beau vodcă, lăsau să le crească adune amintirile.
bărbile mari şi nimenea nu mai putea să-i Ne urcasem după masă pe coverta vapo­
cunoască dintre cei de-o seamă cu dânşii. rului ancorat aproape de ţărm, lângă nişte
Vorbesc de oameni mai deosebiţi. Câteodată cherhanale, pe un braţ al Dunării. Eră noapte
mă coboram pe un grind, intram într’o colibă liniştită, cam înourată, şi ţigările de foi din
umilită. Mă întimpinâ un om desculţ, cu care trăgeam din când în când se aprindeau
fruntea încreţită. Cum mă vedea, i se luminau ca nişte ochi roşii între noi. Tăceau toate
ochii, întindea mânile, mă poftea într'o ro­ împrejurimile.
mânească stricată. „In rătăcirile mele pe malul apelor, începu
— Poftiţi na cabinet... povestitorul meu, am întâlnit şi pe un oare­
Adecă mă poftea în camera lui de lucru. care domn Iohn, într'un cotlon dintre Prut şi
Acolo, între unelte de pescărie şi îmbrăcă­ Dunăre. Eră un Englez de rassă pură, cu barba
minte săracă, sub tavanul scund de trestie, şi mustăţile roşcate, cu dinţii mari, înalt şi
între pereţii de lut, un dulap încheiat din subţire, cu peliţa feţii albă. A pornit el pe-acolo
câteva scânduri se ridică din umbră şi cărţi nişte afaceri mari şi a pierdut toţi banii; pe
de toate mărimile, cu coperte de toate colo­ urmă nu ştiu de ce, ori ciudăţenie, ori tulbu­
rile, se înşirau în el. rare a minţii, a rămas acolo şi acolo poate
Mă întorceam cătră om, îl priviam cu luare stă şi azi. Poate sunt douăzeci şi cinci, treizeci
aminte. Căutam lumina inteligenţii în ochii lui, de ani de când şi-a ales el săhăstria aceea
căutam pecetea suferinţii pe frunte— şi ve­ voluntară. Pricina adevărată nimenea n’o
deam înainte-mi un om încovoiat de nevoi care poate şti. Stătea acolo sărac, acuma îmbă­
mă privea sfios, mă cercetă ca pe ceva din trânit, şi femeile din partea locului îi adu­
depărtate locuri, pe unde trăise şi el odată. ceau din milă lapte şi mălaiu. Poate din
Pentru unii din aceşti cărturari fugari, milă, poate şi aduse de amintiri ale tinereţii,
poate, vieaţa aceasta primitivă aveâ farmec; căci în vremea lui „săracu domn Gion“, cum
alţii poate plângeau în negura bălţilor atâtea îi spuneau ele, fusese om frumos... El pri­
ambiţii zdrobite, atâtea visuri căzute în pul­ mea tributul acesta cu demnitate şi schimbă
bere; alţii stăteau ceasuri, mai ales primă­ câteva vorbe perfect cavalereşti cu doamnele
vara, privind zborul paserilor călătoare ce se acelea desculţe, care păstrau urme de frum-
îndreptau spre răsărit spre pământuri unde lă­ seţe. Câteodată cunoscuţi ai lui se abăteau
saseră poate o iubită, poate o soţie şi copii... să-l cerceteze şi el făcea onorurile colibei
Unii erau necontenit melancolici şi abia se lui ca un desăvârşit gentleman, ieşea des­
mişcau ca să-şi câştige hrana în pământul culţ întru întimpinarea oaspeţilor, cu pantalonii
sau în apa aceasta a exilului; alţii trăgeau scurţi şi zimţuiţi jos, cu un surtuc ros în coate,
cu curaj la lopeţi; alţii lăsau să cadă pul­ cu capul gol şi cu părul cărunt zbârlit...
bere peste cărţile din dulapul de scânduri Eră poate un Englez bizar.”
grosolane, şi căutau să-şi alunge durerile *
1*