Page 13 - 1909-20
P. 13

Nrul 20, 1909.             LUCEAFĂRUL                        457

         deosebită.  Stilul  lui  Şaguna,  alcătuit  din  un   timp  şi  un  arhiereu  înzestrat  cu  o  erudi-
         norocos  amestec  al  limbii  cărţilor  bisericeşti   ţiune  bogată  şi  un  scriitor  bisericesc  de  o
         cu  graiul  poporului,  pare  că  încă  oglindeşte   necontestată valoare.
         sufletul  cel  mare  al  acestui  luminat  arhiereu,   Personalitatea  sa  distinsă  şi  superioară,
         care  nimic  pe  lume  nu  a  iubit  mai  muit,   sub  raportul  literar,  mulţimea  şi  valoarea
         decât b i s e r i c a   ş i   p o p o r u l   s ă u .  operelor  sale  ştiinţifice  şi  toate  stăruinţele
                        *                 şi  roadele  muncii  sale  neîntrecute  pentru
           Această  schiţare  scurtă  a  activităţii  sale   promovarea  literaturii  bisericeşti  şi  a  culturii
         literare  încă  e  în  stare  a  convinge,  că  mitro­  clerului  şi  poporului  său,  i-au  asigurat,  de
         politul  Şaguna  nu  a  fost  numai  un  arhipăstor   bună  seamă,  una  din  cele  mai  luminoase
         bun  şi  pururea  gata  a-şi  pune  sufletul  pentru   pagini în istoria literaturii noastre bisericeşti.
         oile  sale,  un  organizator  înţelept  şi  cârmuitor   Cetind  pagina  aceasta  ne  luminăm  şi  noi
         energic  al  bisericii  sale,  ci  a  fost  în  acelaş  cu prăznuirea!   Gh. Tulbure.

                                                                         t
                                   Pentru lege.

                 1. Anastasia Şaguna.                  2.  Fiul ei.
         Vântul toamnei sguduie fereasta,   Ursitoare bune, ursitoare rele
         Copilaşii-mi dorm. Sfântul Andrei,  Au ţesut, pe semne, soartea vieţii mele.
         Din pervazul iconiţei sfinte,
         Milostiv — se uită ’n jos la ei.   Nu mai plânge, mamă! ceaţa trecătoare
         Ceasuri grele — nopţi neodihnite...   Se topeşte ’n faţa vecinicului soare.
         Când nedumerirea, şearpe sur,     Am trecut prăpăstii, râuri fără vad,
         Pe la toate florile nădejdei      Lanţurile grele de pe braţe-mi cad;
         Sapă rădăcinile ’mprejur,
         Naum, soţ iubit al vieţii mele,   Văd departe ’n zare licărind o stea
         Cum te-aş crede?                  Ce-mi arată drumul cătră legea mea.
                          Cum te-aş apără?   Vatra-i luminată, pragul tămâiat,
         Greul vieţii ţi-a săpat mormântul,  Clopotele sună — inimile bat...
         De ai dat uitării legea ta.
         Copilaşii mei fără de tată,       Cânt şi-mi plec genunchii,
         Legea-i sfântă ca un jurământ;            tremur’ al meu glas,
         Mergem rătăciţi în lumea largă    C’a sosit în fine
         Vom aflâ un petec de pământ,              mult doritul ceas,
         Vom aflâ o mână de părinte,       Ca să-mi dau iubirea toată ce-am păstrat
         Ce, făcându-şi cruce ca şi noi,   Legii ’n care mama crezul m’a ’nvăţat.
         Ne va da sub scutul casei sale
         Adăpost şi sprijin la nevoi.                  3.  Asfinţit.
         Eu cu braţele neobosite          Joacă ’n lacul auriu
         Voi munci din ziori şi până ’n ziori,  Razele de soare,
         Căci îmi arde sufletul cu pară,   La altarul din Sibiiu
         Inima nii-e moartă de fiori.      Un apostol moare.
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18