Page 13 - 1909-21

!

Nru! 21, 1909. LUCEAFĂRUL 481
vrem binele, ne-am câştigă încrederea lui, fie sănătos, treaz,însufleţit, ca să facă ispravă.
şi încrederea aceasta ar face apoi să nu se Să ne câştigăm bunăstare materială, dar
poată observă nici cea mai mică ruptură aceea s’o punem încă tot la fundamentul
între noi şi popor. Atunci acest separatism cultivării poporului nostru, să n’o schimbăm
impropriu, ce se observă azi, ar dispărea. Şi în pufuşor, cu care să cercăm a sburâ dela
în timpurile mai noue am avut prilejul să trupină. Să facem din ea arme de apărare
vedem poporul întreg ca o singură tabără, culturală, să nu s’aleagă din ea subţiri făşii
pornind pe urma conducătorilor. Dar ce fel dc mătasă pe cari le zboară vântul.
de conducători au fost aceia? Bărbaţi în cari Să ne întărim cetăţuia cu toţi voinicii cari
aveam cu toţii încrederea, la cari poporul pri- ne vin, dar să nu-i lăsăm străji pe dinafară,
veâ aproape ca la nişte sfinţi. căci îngrabă rămânem fără ei, ci să-i ducem
lată, cu îngăduirea d-voastră, unele apa­ înlăuntrul zidului culturii noastre şi acolo
riţii în societatea noastră, pe cari le-am nu­ să-i punem la pază. Să ne silim a creşte
mit bolnave. Sunt acestea şi în vieaţa altor suflete, pe cari să le conducă în vieaţă idealul
popoare, nu ca apariţii, ci ca principii cari curat, iar nu câştigul.
se pun în practică. La noi, din fericire, până Grea luptă e aceasta şi grea datorinţa inte­
acum sunt numai apariţii, cari însă trebuesc lectualului, dela noi, recunoaştem, dar cu cât
nesmintit sanate. Să ne amintim, că noi pe lupta e mai grea, cu atâta e mai scumpă cu­
plaiurije acestea suntem şi vom rămâneâ nuna ce va împodobi capetele drepţilor luptă­
un p o p o r d e l u p t ă . Iar ostaşul trebue să tori pentru cultura poporului nostru.
I. Agârbiceanu.

Traducând pe La Fontaine... )
1
Scârbit de ticăloasele jivine Şi îi primeai cu drag, zâmbind cuminte,
De care zilnic mă izbesc în cale, Iar ei veneau de peste tot pământul,
M’am surghiunit şi mă găsesc mai bine Şi-asemeni unui vrednic preşedinte
în lumea veche-a fabulelor tale. Tu le luai sau le dedeai cuvântul.
Te văd trecând voios la vânătoare, Vorbeai cu toţi pe limba lor natală
Umblând prin văi hai-hui, sărind părae, Şi-i domoleai cu varga ta măiastră...
Pe albele poteci şerpuitoare, O, La Fontaine, ce lume ideală
Prin codrii peste cari erai chihae. Pe lângă lumea rea din vremea noastră!
Pădurea te-adumbreâ cu bucurie Eră pe-atunci girafa o girafă,
Şi-ţi povestea vieaţa ei intimă Şi lupul lup, mistreţul tot mistreţ,
Cu tot misterul ei, lăsându-ţi ţie Şi nu eră furnica pornografă,
Doar greutatea de-a găsi o rimă... Nici mascurul nu se credea isteţ...
Nu erau lei, nici leoparzi, nici hiene, De-aceea astăzi eu mă simt mai bine
Nici elefanţi, nici urşi, nici colibri, în lumea veche-a fabulelor tale
Dar tu ştiai c’un gest făcut alene Şi las să latre care cum îi vine,
Să-i chemi în codrii din Chateau-Thiery. Văzându-mi vesel şi senin de cale.
’) Bucată inedită din Caleidoscopul lui A. A. Mirea.
Mi rea, volumul al doilea, ce va apăreâ în cursul
acestei luni.