Page 15 - 1909-21

Nral 21, 1909. LT7CEAFĂRUL 483
păitoare ale inimioarei speriate... Iar când, Ei, dar iată că nu l-au uitat, — iată că
după o săptămână de stăruinţe, Ion a putut sunt în legătură necurmată cu cel plecat
da în sfârşit ochi cu doctorul, şi când acesta dintre dânşii; — în gândul lor, de sigur, îi
drept orice mângâiere s’a răstit la dânsul: vorbesc în fiecare zi; şi se îngrijesc de
„Aşa sunteţi voi, mă, — veniţi acuma traiul lui acolo... Iar dacă Mitruţ a muncit
când nu mai pot să-i fac nimic“ — a venit cu atâta sârg toată vara, n’a fost de alta de­
la mine şi morfolind în mână hârtiuţele cu cât că în fiecare zi îşi făcea socoteala cât
prafurile ce-i dăduse: — „îmi vine să-l rup s’a mai strâns pentru Ghiţişor, pentru mân-
cu dinţii!" — mi-a zis... Nu, nu, nu se cărica lui, pentru hăinişoarele lui, departe,
despărţiseră aceştia cu inima uşoară de mi­ acolo, pe lumea cealaltă...
cuţul ce şi-a luat apoi, chiar în noaptea * \
aceea, zborul pe lumea cealaltă... M’am svârcolit toată noaptea în pat, cu
Eu nu i-am mai văzut multă vreme, căci gândul la vorbele lui Mitruţ. Cu ochii des­
a trebuit să plec chiar atunci, a doua sau a chişi mari, vedeam prin întunerec jucând fan-

Tineretul din Sâniosif.
treia zi, fără să mai dau ochi măcar cu Mitruţ. tasme... Uite Ghiţişor, gras, rumen, bătând din
Când apoi m’am întors, anul acesta, le-am găsit palme şi făcând gropiţe în obraji de bucuria
toate ca mai demult. Un copilaş mai puţin hainelor noi şi a grâului fiert în miere....
într’un sat, cine mai întreabă, cine se mai gân­ El râde vesel, nu-1 aud, dar îl văd, căci nu-i
deşte la asta?... Zău par’că îmi venise într’un aşa departe ca să nu-1 văd, dar ca să-l aud
rând să cred că nu se mai gândeau nici e prea departe...
părinţii, că nu se mai gândea nici Mitruţ... Şi totuşi, par’că aud ceva acuma. E o tân­
Ion n’a rupt cu dinţii pe nimenea, — a iertat, guire slabă, un scâncet de copil____________ Şi tot
dacă n’a uitat, — şi iată-1 iar trecând, în mai sfâşietor se ridică... Iat-o! lată ară­
felul lui, cu privirea pierdută în zare, în urma tarea...
carului cu boi. Lelea Frusina pliveşte în gră­ In colţ,'acolo, ghemuită.... Trupul i-1 aco­
dină sau ţese la răsboiu, tot ca atunci, nu­ păr zdrenţe şi pielea veştedă se lipeşte de
mai doar că nu mai întinde capul, din când oscioarele ieşite... O cunoşti?... O, cum se
în când, trăgând cu urechea la fereastră... tânguieşte, cum ţipă...
Iar Mitruţ e tot băiatul sprinten de odinioară, Ai alergat tu, nebun, cu ea în braţe, în
— numai cât nu se mai furişează, peste trei miez de noapte, să cauţi scăpare, alinare
grădini, să asculte râsete sau tânguiri ce chinurilor înfipte cu mii de ghiare în ini­
n’au să mai răsune niciodată.., mioara plăpândă?... Ai îmbiat tu jertfă ce­