Page 16 - 1909-21
P. 16
•184 LUCEAFĂRUL Nrul 21, 1909.
rului sau iadului sângele tău propriu, pro Mitruţ, dă-mi banii ce ţi-am dat, dă-mi-i
pria ta vieaţă netrebnică, pentru scăparea înapoi! — Ori mai bine na, na-i şi pe ces-
acesteia ce se încorda să răsbească şi că tialalţi, ia-i pe toţi, ia tot ce am, — tot, tot;
dea răpusă în germenele e i . . . Ce-ai făcut — lasă-mi numai sufletul, şi dă-mi într’ânsul
tu pentru copilul acesta, sânge din sângele credinţa ta!
tău, ce-ai făcut pentru ei în lumea aceasta Tu crezi că eu sunt un domn mare,
şi ce-ai făcut pentru el în lumea cealaltă?... un domn bogat... Sărac sunt, Mitruţ, mai
Ochii plânşi nu te privesc în faţă, — ei sărac decât cerşetorul care întinde mâna la
nu te cunosc; înstrăinatu-te-ai de dânşii, — toate uşile şi pe care toţi îl gonesc... Unde
ruptă e de-apururi legătura ce v’a ţinut uniţi întinde-voi eu mâna mea ca să-mi dea cu
o clipă... Răsună vaerul şi ei se îndreaptă ce să împodobesc frumseţea sufletului des-
spre toţi, spre lumea întreagă, spre cerul de lipit de mine?... Cu ce se cumpără aceasta,
sus şi spre pământul de jos: Uite ce-au făcut Mitruţ? - Nu cu treizeci de lei se cumpără,
din mine, uite cum m’au lăsat, cum şi-au cum crezi tu. Se cumpără cu ceeace ţie ţi-a
întors faţa dela mine şi m’au părăsit... rămas în sufletul tău din amăgirile cele bune,
Ea este, e a . . . Şi nici Ghiţişor nu mai râde — şi din care eu nu mai am .nimic, căci ve-
acuma, ci se uită cu ochii speriaţi la ară nit-au amăgirile cele rele şi le-au spulberat...
tarea aceasta .. Ea n’are pe nimeni care să Bucură-te, Mitruţ, de bogăţia sufletului tău
îngrijească de dânsa pe lumea cealaltă? Şi sărac — şi lasă-mă pe mine să plâng pe
ochii lui Ghiţişor se umplu de milă____________ sărăcia bogăţiei mele...
Ion Gorun.
:r^
In casa de peste drum...
Pe-obrazul stins, pe mâna-i slabă, Se scoală ’ncet... aprinde lampa...
Pe ochii trişti din cale-afară Mai plină-i casa şi-i mai bună,
Şi-a pus pecetea ne’ndurată Iar ploaia pare că-i un cântec
Pierduta vieţii primăvară. Ce din adânc de vremi răsună...
i
E toamnă iar... şi amintirea Cu dânsul vin uitate gânduri,
O poartă iar în vremi trecute Speranţe, vise ne’mplinite,
Cu visuri, cântece şi şoapte, Şi albe nopţi înmormântate
Atât de repede pierdute. In dorul veşnicei ispite.
Trecut-au ani şi ani cu ele Un cântec trist şi fără vorbe
Şi-aceeaşi toamnă ne’ndurată Porneşte ’n dulcea înoptare,
Veni să-i spună iar crâmpeie Şi lampa cântă, lampa plânge
Din vieaţa-i moartă, îngropată, Povestea unei vieţi amare...
De vieaţa ei închis’ acolo Iar acul, ochii şi lumina 4
In zidurile reci şi mute Şi ploaia care ’n geamuri bate
Cu-acelaş ac în mâna-i slabă, Urzesc poemul plin de jale
Cu-acelaş dor de vremi trecute. Al fetelor nemăritate...
Octomvrie, 1909. Victor Eftimiu. t.