Page 11 - 1909-22
P. 11
Niul 22. 1909. LUCEAFĂRUL 503
părea o pavază ce acopere o putere mare. întâlni, tot chinul acesta avea să se ispră
In toată înfăţişarea ei eră ceva de înfruntare vească într’un fel.
rece, firească şi despreţuitoare. Când mai eră cale de vre-o jumătate de
Văzându-o astfel, Ştefan simţi că ea nu ceas până la poiana unde lucrau pictorii de
l-a iubit niciodată şi o ură cumplită i se obiceiu, Ştefan a dat drumul trăsurii şi a
ridică în suflet, revărsându-se într’o ploaie pornit-o pe jos. 1 se părea că aşa va ajunge
de cuvinte, crude, jignitoare, dureroase. Nu mai repede, şi apoi îi devenise nesuferit
mai eră ura bărbatului înşelat ce caută răz statul silit în trăsură.
bunare, ci acea năpraznică răzvrătire a în „De ce n’o fi plecând birjarul?" îşi zise el,
tregii fiinţi împotriva celui ce-ţi nimiceşte îngrijat că n’auzise trăsura îndepărtându-se,
vieaţa. pe când urcă încet şoseauajla deal. — „De
îşi răscolea mintea să găsească cuvintele
cele mai grele, ca să i le arunce în faţă.
Ar fi vrut să o vază cutremurându-se, stri
gând, plângând, îngenunchind, cerându-i în
durare; ea sta însă dreaptă şi neclintită, cu
aceeaşi trufie în înfăţişare, cu aceeaşi privire
de ghiaţă, - par’că nici nu-l auzeâ, nici nu-1
vedea.
Nebun de mânie Ştefan ridică mâna, dar
în acelaş timp, par’că ar fi gâtuit-o cu ade
vărat, văzu în minte, chipul ei diformat sub
strângerea de moarte: faţa aprinsă, umflată,
ochii încinşi, bulbucaţi, gura vânătă, deschisă,
— plină de limba îngroşată... îngrozit, năucit,
alergă afară din odaie...
*
...Când servitoarea lui Milea i-a spus că
„Domnul nu e acasă", Ştefan i-a strigat de
două ori în faţă „minţi, minţi", a'îmbrâncit-o
în lături din deschizătura uşii, unde sta par’că
să-i închidă drumul şi a intrat înlăuntru. A
trecut prin atelier, prin odaia de dormit şi
prin salonul din faţă şi când a ajuns din nou Biserica veche din Bistra sau „biserica lui Aron“.
la uşe, servitoarea care stătuse tot timpul
acolo, încremenită, îndrăzni să spună par’că sigur că a băgat ceva de seamă şi acum
şi-ar fi cerut iertare de ceva: vrea să mă iscodească... Trebuie să arăt
Zău, boierule, că nu e acasă, a plecat rău la faţă".
de cu seară la vii... îi părea rău că n’are o oglindă să se vază.
Fără să-i răspundă vre-o vorbă, Ştefan a Fără să-şi dea seama îşi pipăi cravata, îşi
ieşit şi urcândti-se în trăsura care-l aşteptă săltă paltonul din umeri trăgându-l apoi în
Ia poartă, spuse birjarului să mâne în spre vii.
faţă, şi-şi netezi marginele pălăriei.
„Să fi fost numai o întâmplare că nu l-a „N’a plecat?" şi se uită pe furiş în urmă.
găsit acasă, sau Elena i-a trimis dinnainte Birjarul aşezat în fundul trăsurii mână Ia pas
veste să plece?" Gândul că Elena ar purtă în spre oraş. Ca uşurat de o mare povară,
mai mult grija lui Milea decât a lui, îl în- Ştefan porni repede mai departe; dar după
verşună şi mai tare. câţiva paşi o luă Ia stânga prin arături, căci
Nu ştia hotărît ce va face când va întâlni prea-i şerpuia a lene drumul la deal.
pe Milea; simţiâ numai lămurit, că de l-ar Prin arătura noduroasă şi uscată mersul