Page 11 - 1909-22
P. 11

Niul 22. 1909.            LUCEAFĂRUL                        503

          părea o pavază ce acopere o putere mare.  întâlni, tot chinul acesta avea să se ispră­
          In toată înfăţişarea ei eră ceva de înfruntare  vească într’un fel.
          rece, firească şi despreţuitoare.  Când mai eră cale de vre-o jumătate de
            Văzându-o astfel, Ştefan simţi că ea nu  ceas până la poiana unde lucrau pictorii de
          l-a iubit niciodată şi o ură cumplită i se  obiceiu, Ştefan a dat drumul trăsurii şi a
          ridică în suflet, revărsându-se într’o ploaie  pornit-o pe jos. 1 se părea că aşa va ajunge
          de cuvinte, crude, jignitoare, dureroase. Nu  mai repede, şi apoi îi devenise nesuferit
          mai eră ura bărbatului înşelat ce caută răz­ statul silit în trăsură.
          bunare, ci acea năpraznică răzvrătire a în­  „De ce n’o fi plecând birjarul?" îşi zise el,
          tregii fiinţi împotriva celui ce-ţi nimiceşte îngrijat că n’auzise trăsura îndepărtându-se,
          vieaţa.                           pe când urcă încet şoseauajla deal. — „De
            îşi răscolea mintea să găsească cuvintele
          cele mai grele, ca să i le arunce în faţă.
          Ar fi vrut să o vază cutremurându-se, stri­
          gând, plângând, îngenunchind, cerându-i în­
          durare; ea sta însă dreaptă şi neclintită, cu
          aceeaşi trufie în înfăţişare, cu aceeaşi privire
          de ghiaţă, - par’că nici nu-l auzeâ, nici nu-1
          vedea.
            Nebun de mânie Ştefan ridică mâna, dar
          în acelaş timp, par’că ar fi gâtuit-o cu ade­
          vărat, văzu în minte, chipul ei diformat sub
          strângerea de moarte: faţa aprinsă, umflată,
          ochii încinşi, bulbucaţi, gura vânătă, deschisă,
          — plină de limba îngroşată... îngrozit, năucit,
          alergă afară din odaie...
                          *
            ...Când servitoarea lui Milea i-a spus că
          „Domnul nu e acasă", Ştefan i-a strigat de
          două ori în faţă „minţi, minţi", a'îmbrâncit-o
          în lături din deschizătura uşii, unde sta par’că
          să-i închidă drumul şi a intrat înlăuntru. A
          trecut prin atelier, prin odaia de dormit şi
          prin salonul din faţă şi când a ajuns din nou  Biserica veche din Bistra sau „biserica lui Aron“.
          la uşe, servitoarea care stătuse tot timpul
          acolo, încremenită, îndrăzni să spună par’că  sigur că a băgat ceva de seamă şi acum
          şi-ar fi cerut iertare de ceva:   vrea să mă iscodească... Trebuie să arăt
              Zău, boierule, că nu e acasă, a plecat  rău la faţă".
          de cu seară la vii...              îi părea rău că n’are o oglindă să se vază.
            Fără să-i răspundă vre-o vorbă, Ştefan a  Fără să-şi dea seama îşi pipăi cravata, îşi
          ieşit şi urcândti-se în trăsura care-l aşteptă săltă paltonul din umeri trăgându-l apoi în
          Ia poartă, spuse birjarului să mâne în spre vii.
                                            faţă, şi-şi netezi marginele pălăriei.
            „Să fi fost numai o întâmplare că nu l-a   „N’a plecat?" şi se uită pe furiş în urmă.
          găsit acasă, sau Elena i-a trimis dinnainte  Birjarul aşezat în fundul trăsurii mână Ia pas
          veste să plece?" Gândul că Elena ar purtă  în spre oraş. Ca uşurat de o mare povară,
          mai mult grija lui Milea decât a lui, îl în-  Ştefan porni repede mai departe; dar după
          verşună şi mai tare.              câţiva paşi o luă Ia stânga prin arături, căci
            Nu ştia hotărît ce va face când va întâlni prea-i şerpuia a lene drumul la deal.
          pe Milea; simţiâ numai lămurit, că de l-ar  Prin arătura noduroasă şi uscată mersul
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16