Page 14 - 1909-22
P. 14

506                         LUCEAFĂRUL                 N tul 22, 1909.

            fără raze, l-a înfiorat par’că ar fi văzut înainte,
                                              faţa de masă, făcând o pată mare roşietecă
            ochiul deschis al unui mort. In aceeaşi clipă,  care creşteâ mereu spre el. Deşi se ferise
            un fluerat undeva în apropiere străpunse   tot timpul cu grije să nu se umple, totuşi
            crud liniştea şi ca alungat din urmă, Ştefan fără să ştie cum, îşi simţi deodată mâinele
            se năpusti în casă.               încleiate de sucul lipicios. Dădu să se şteargă,
                            *                 dar par’că zeama groasă ce se mişcă ca o
              In odaie eră aproape întunerec, numai în  grămadă de omizi, creşteă, se întindeă tot
            fund  în  cearcănul de lumină tors de sub  mai mult, cuprinzându-i încetul cu încetul
                                              şi trupul. Când mai încercă odată să se des­
            pleoapa vânătă a lămpii, masa de lucru apărea
            ca o tipsie mare de argint. Alături, cu capul  facă din încleierea nesuferită, nu mai putu
            înnecat în întunerec, şedea Ştefan ghemuit  răsfiră nici degetele, nu mai putu nici măcar
            în scaunul înalt ca o strană. Mâinele-i albe  braţele să le deslipească de trup... Înspăi­
            încrucişate pe genunchi, erau singura pată  mântat  se  opinti  şi  mai  tare,  dar  par’că
            vie, în tăcerea şi în umbra dimprejur.  cleiul acela ce-1 ţineâ prins, se prefăcîi deo­
                                              dată într’o uriaşă pânză de paiangen, care-1
                                              cuprindeâ întreg, strângându-l să-i curme
                                              mădularele... O săgetare de durere şi mreaja
                                              dispăru, iar el se află deodată ţinând în­
                                              cleştat de mâini pe Elena, ce se sbăteâ în
                                              toate chipurile să se desfacă.
                                                Erau la aceeaşi masă de prieteni necunoscuţi,
                                              numai acum pe masă, în locul piramidei de
                                              tipsii se ridică un policandru cu nenumărate
                                              lumânări; din focul lor şi din paharele înalte
                                              cu vin spumos, scăpărau în cearcăne mari
                                              scântei argintii, care-i înţepau ochii, îl orbeau.
                                              Deşi nu mai puteâ să vază, el ţineâ mereu
                                              pe Elena prinsă de mână; dar cu fiecare strop
                                              de lacrămi ce-i picură din ochii încinşi îi slă­
                                              beau şi puterile; şi ea care în vis aveâ un
                                              alt chip, eră o altă fiinţă, par’că alunecă tot
                                              mai mult din strânsoarea mânilor lui, se apro-
                                              piâ mereu de ceice o chemau în jurul mesei,
                   Biserica ort. română din Câcova.  cu o gălăgie asurzitoare. La urmă, par’că din
                                              gălăgia aceea nesăbuită, mâni nenumărate se
              Şedea aşa nemişcat pironind par’că cu în-  năpustiră asupra lui, şi el se prăbuşi greu
            treaga-i fiinţă unduierile silnice ale gândului  pe spate; în cădere zări încă odată pe Elena,
            său şi ar fi vrut atâta, barem pentru o clipă,  într’o rochie vişinie cu fluturaşi de argint,
            să scape de prigonirea lor!... Dacă l-ar fi  scurtă  până  la  genunchi,  cum  sta  urcată
            slăbit cel puţin cuvântul scrisorii ce hain îşi  pe o masă, cu braţele goale în şolduri, şi-l
            stăruia înţelesul alături de orice alt gând.  priveâ batjocoritor. Faţa ei arămie lucie, um­
            II cetea mereu în el ca pe urma unei cres­ brită de părul negru câlţos, tras ca o streaşină
            tături de cuţit, pe când mintea-i refăceâ din  până peste ochi, eră oţerită de un rânjet hâd.
            nou visul, ce-1 chinuise cât timp răzbit de  In hohotul răguşit al râsului ei, simţi cum o
            oboseală, aţipise acolo în jilţ.  mână, numai oase, i se vâră în sân, se înfige
              Visase par’că stă la o masă cu mai mulţi  în trup de partea stângă, şi apoi trăgând săl­
            cunoscuţi, care toţi îi erau prieteni. Pe masă,  batic îi smulse par’că inima. In junghetul ce-i
            în faţa lui, se ridică o piramidă din tipsii de  străbătu cumplit tot trupul... se deşteptă.
            argint, pline cu roade de tot soiul. De pe   ...Şi acum,  după  vis,  Ştefan  caută  să-şi
            marginea tipsiilor un suc lipicios, picură pe închipuiască făptura adevărată a Elenii, să-si
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19